URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Iunie 2011, 10:03

Premieră cu sala plină la un scurt-metraj cu conţinut tabu: masturbarea (FOTO)

Premieră cu sala plină la un scurt-metraj cu conţinut tabu: masturbarea (FOTO) Premieră cu sala plină la un scurt-metraj cu conţinut tabu: masturbarea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Filmul de scurt-metraj "Eu n-am curaj", realizat de către Ciprian Ciuciu (scenaristul, regizorul şi unul dintre producătorii filmului) împreună cu Marcel Adorjan (producător) în urma unei seri de strângere de fonduri a avut premiera vineri seară la Casa de Cultură a Municipiului.

Început cu magie

Sala ARLUS a fost plină cu aproximativ 160 de spectatori dornici să vadă care este de fapt subiectul şi conţinutul filmului, ţinut secret până atunci de realizatori. Aşteptările le-au fost amânate pentru că evenimentul a început cu un număr de magie al iluzioniştilor Eduard şi Bianca, urmat de un monolog comic susţinut de actorul Sebastian Lupu, în rolul lui Constantin Tănase din spectacolul "Nu-s parale-n buzunare".

Înainte de proiecţia scurt-metrajului, realizatorii şi actorul principal al filmului Răzvan Vicoveanu au urcat pe scenă şi le-au mulţumit tuturor celor care au susţinut proiectul. "Voi veţi fi criticii noştri", a spus Vicoveanu.

Filmat în minte

Filmul, întins pe 17 minute, vorbeşte despre un om "încătuşat psihic", după cum l-a caracterizat Ciprian Ciuciu, care vrea să fie filmat în timp ce se masturbează pentru a vedea cum arată momentul în care atinge orgasmul şi dacă poate rememora uitându-se trăirile pe care le-a avut.

Pelicula îl arată pe personajul principal într-un monolog interior continuu între "Eul" care îşi doreşte cu ardoare acest lucru şi cel care îl temperează. Pe parcurs, sunt prezentate încercările nereuşite ale personajului de a se filma singur, dar şi incapacitatea lui de a le cere prietenilor să o facă.

Punctul culminant al scurt-metrajului este momentul în care personajul se masturbează în final în faţa camerei, care era focalizată pe faţa sa. Însă, finalul îl prezintă făcând acest lucru în baie şi fără camere, ca atare îşi imaginase doar că era filmat şi nu reuşeşte să-şi îndeplinească dorinţa.

Scurt-metrajul a fost aplaudat în picioare de cei prezenţi în sală, însă unii dintre cei prezenţi au fost sceptici că pelicula a reuşit să transmită mesajul pe care realizatorii ei l-au gândit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
HM
...nu costa bani, e safe, si ajuta mult...nu?
Postat 26 Iunie 2011, 13:27 de marcell
HM
prin aceste metode de autosatisfacere, omul isi traieste fanteziile, trairile pe care nu are curaju,l sau nu poate sa le faca cunoscute din mai multe motive, aici incluzand chiar si lipsa puterii, a banilor, a anturajului care sa-i satisfaca aceste dorinte nebanuite chiar de el uneori...ei, am filozofat cam mult, ptr masturbare nu exista pushcarie, amenzi...deci...
Postat 26 Iunie 2011, 13:25 de marcell
mama a inebunit capra!
si noi acum aflam :)))
Postat 25 Iunie 2011, 19:41 de mama!
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON