URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Mai 2011, 10:05

Record: Peste 2.000 de orădeni la Noaptea Muzeelor (FOTO)

Record: Peste 2.000 de orădeni la Noaptea Muzeelor (FOTO) Peste 2.000 de orădeni la Noaptea Muzeelor

Dacă în ultimii ani Noaptea Muzeelor a strâns abia câteva sute de oameni, Palatul Baroc a mustit de lume sâmbătă noapte. "Nu ne-am aşteptat să sosească atât de mulţi oameni. Au venit peste 2.000 de persoane. La intrare le-am dat bileţele. Noi am făcut doar 1.500, crezând că nu va fi nevoie de atâtea, dar s-au epuizat toate foarte rapid", declara BIHOREANULUI la doar două ore de la deschidere directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac.

Atracţia principală a fost Sala de Onoare, sau sala festivă a Palatului, unde orădenii au putut admira frescele spectaculoase acoperite de comunişti. "În ‘47, Episcopia a trebuit să iasă rapid din palat, în doar o zi, iar când s-a deschis muzeul, frescele s-au acoperit şi, surprinzător, s-au păstrat foarte bine. Acum doi ani s-a decupat, practic, stratul de vopsea şi s-au restaurat", a precizat Emodi Andras, arhivist eparhial.

Potrivit acestuia, frescele au fost realizate în jurul anilor 1877-78, la comanda episcopului Istvan Lipovniczky şi reprezintă scene din viaţa Sfântului Ladislau.

La fel, foarte mare trecere a avut, în sala alăturată, o pictură imensă, în ulei, pe pânză, reprezentându-l pe Matei Corvin, în faţa Vienei. Vizitatorii nu mai conteneau cu fotografiile şi mai ales copiii erau fascinaţi de el.

Noaptea Muzeelor a ajuns anul acesta la cea de-a şaptea ediţie, desfăşurându-se, în Oradea, în sălile Secţiei de Artă din Palatul Baroc. Manifestarea a fost desfăşurată sub patronajul Ministerului Culturii din Franţa, în 3.000 de muzee din toată lumea.

Evenimentul a debutat cu vernisajul expoziţiei "Piese de tezaur din colecţia de arheologie a Muzeului Ţării Crişurilor", care reuneşte obiecte deosebite din patrimoniul arheologic aflat în colecţia instituţiei.

tablita de la Suplac.JPGUnele dintre ele, precum tăbliţa de la Suplacu de Barcău (foto), care reproduce primele înscrisuri din perioada neolitică din nord-vestul României, sau sceptrul de căpetenie de la Girişul de Criş sunt importante tocmai prin raritatea lor. Altele se disting ca valoare prin măiestria cu care au fost lucrate, cum ar fi tezaurele din argint dacice şi din Epoca Romană, monede şi medalioane din aur şi tezaurul de vase de argint de la Tăuteu (sec. IV-V d.Chr.), se arată în comunicatul trimis de Muzeul Ţării Crişurilor.

Totodată, sâmbătă noaptea au fost expuse şi piese egiptene aparţinând ultimelor dinastii ale Noului Regat, dar şi vase antice greceşti pictate. În expoziţie au mai putut fi admirate piese de podoabă şi armament precum săbii, halebarde, zale şi armuri aparţinând Evului Mediu din Bihor. Multe dintre obiecte au fost expuse pentru prima oară.

Expoziţia s-a desfăşurat între orele 19.15 şi 24, intrarea fiind liberă.

Evenimentul de sâmbătă a reprezentat, practic, startul Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor, festival cu prilejul căruia vor fi organizate şi alte evenimente precum Video Art Event (pe 17 mai la Moara Răsăritului), un festival de creaţii video, Seara de Gală (pe 18 mai, la Secţia de Artă a Muzeului) care va curprinde un concert al Cvartetului Varadinum.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
muzeul tarii crisurilor
Cea mai frumoasa perla a Bihorului,Muzeul Tarii Crisurilor este inchis. Cui foloseste asa ceva? La ce e buna atata mandrie si frustrare din partea unora cand aceasta cladire, functionand ca muzeu, ar fi mandria tuturor, inclusiv a proprietarilor? Regele Mihai a lasat castelul Peles deschis vizitatorilor din lumea intreaga.....De ce noi bihorenii trebuie sa fim altfel? E mai bine asa? Sa asteptam o zi pe an sa putem vizita un monument de talie europeana.... Pacat mare pacat, nici n-am cuvinte....este inimaginabil intr-o Europa unita....
Postat 15 Mai 2011, 17:52 de alt bihorea
O initiativa f. buna
O initiativa foarte buna si placuta cea cu noaptea muzeelor. De asemenea, subscriu la ceea ce s-a scris mai jos referitor la Muzeul Tarii Crisurilor!!!
Postat 15 Mai 2011, 13:00 de Damian
vrem muzeul redeschis
Vrem sa se redeschida cat mai repede Muzeul Tarii Crisurilor, e de prea multi ani inchis, si reprezinta un simbol al intregului nostru judet, si una din mandriile orasului.
Postat 15 Mai 2011, 11:15 de bihorean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON