URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Septembrie 2019, 21:50

O seară în India: cel mai premiat fotograf indian și-a expus fotografiile la Filarmonica din Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cel mai premiat artist din India, Vinod Chauhan, şi-a expus, joi seară, 51 de fotografii în holul Filarmonicii de Stat din Oradea. Expoziţia "Beyond Barriers" a fost vernisată de artiştii fotografi Ovi D. Pop şi Adela Rusu şi a fost "condimentată" cu muzică tradţională indiană, cu modele îmbrăcate în indience şi cu desertul halva, o specialitate din locurile natale ale artistului.

Pentru a doua oară

Vinod Chauhan nu este pentru prima oară în Oradea. Acesta a ajuns în oraşul de pe Criş în urmă cu un an, pentru a lua parte la tabăra "Discover Bihor", iniţiată de clubul orădean Varadinum (coordonat de Ovi D. Pop şi Adela Rusu), unde mai mulţi fotografi din străinătate şi din ţară au explorat şi imortalizat cele mai frumoase locuri din judeţ timp de o săptămână. Tabăra va avea loc şi anul acesta în perioada 29 septembrie şi 6 octombrie, iar Chauhan va participa şi la această ediţie.

În expoziţia sa se regăsesc şi câteva imagini realizate în Oradea, printre care şi una care prezintă interiorul Bisericii cu Lună.

"Am fost impresionat de judeţul Bihor, în special de bisericile din lemn, şi mi-am dorit foarte mult să revin şi să le arăt orădenilor şi locuri dragi mie", a spus Chauhan în timpul vernisajului.

Luptă între tigri

Printre fotografiile cele mai atractive s-au numărat cele cu tigri surprinşi în lupte sau în timp ce îşi prind hrana. Chauhan a reuşit chiar să imortalizeze o luptă între un urs şi un tigru (foto)

Expoziţia mai conţine şi fotografii cu personaje feminine misterioase, dar şi cu copii indieni alături de câini.

Potrivit organizatorului, fotograful Ovi D. Pop, Vinod Chauhan are în palmares peste 1.000 de premii, printre care locul 8 în lume la categoria "Travel" şi locul 9 la categoria "Monochrome", devenind astfel cel mai premiat artist fotograf din India în anul 2018.

Expoziţie cu surprize

Pe parcursul evenimentului, orădenii au putut asculta Mantra Hare Krishna, o melodie instrumentală tradiţională indiană interpretată la armoniu, un instrument muzical cu claviatură (foto), de orădeanca Teresa Varga, membră a centrului Hari Krishna. Aceasta i-a şi servit pe orădenii prezenţi cu o specialitate indiană, denumită halva, o gustare făcută din griş fiert, cu multă cacao şi ulei de cocos, din locurile natale ale artistului.

Expoziţia a fost "colorată" şi de cinci modele ale agenţiei Amalia Fashion Models, îmbrăcate în veşminte tradiţionale indiene aduse de Claudia Ignat, prietenă a fotografului Ovi D. Pop. 

La vernisaj au mai fost prezenţi şi Steven Yee, preşedintele clubului "Asia Photo Union", şi Harry Woo, preşedintele clubului "Malayezia Photo Society".

Expoziţia va putea fi admirată în holul Filarmonicii până în data de 10 octombrie. Intrarea este liberă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON