URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Iunie 2019, 09:38

Atmosferă boemă, dar lume mai puțină, sâmbătă, la Zilele Sfântului Ladislau. Vezi VIDEO și FOTOREPORTAJ!

Cu toate că programul Zilelor Sfântului Ladislau a fost unul complex, sâmbătă seară, mult mai puțini orădeni s-au adunat în Cetate, comparativ cu anii trecuți. Concertul formației Ocho Macho, programat la ora 21, nu a strâns mai mult de 500 de oameni în fața scenei.

Formația cunoscută în Ungaria a luat ființă în 2003 și a reușit să primească de-a lungul anilor premii importante, printre care și două discuri de platină. Cei opt „macho” cântă muzică cu influențe reggae, ska, punk, dar și latino.

Orădeni puțini

Spre deosebire de anul trecut, când intrarea din Cetate s-a umplut de mii de oameni, anul acesta orădenii nu s-au mai înghesuit. Cu toate că atmosfera a fost una boemă, plăcută, iar cei prezenți cântau și dansau alături de artiști, negustorii au simțit din plin absența publicului, inclusiv după lăsarea întunericului.

„Nu mă așteptam să fie așa de puțină lume. Cel mai probabil promovarea nu a fost atât de bună, pentru că și eu m-am tot uitat pe pagina evenimentului și așteptam să văd poze, dar s-au mișcat destul de încet. Nici cei care cântă nu sunt chiar atât de cunoscuți publicului larg”, a recunoscut o negustoreasă.

O altă doamnă, vânzătoare la o tarabă cu accesorii pentru femei, a spus că vine de câțiva ani la eveniment, dar până acum nu s-a întâmplat să fie atât de puțini oameni.

Comercianții de la tarabele cu kurtos kalacs au fost mai optimiști. „Noi ne-am descurcat bine până acum cu vânzarea”, a spus un tânăr care întorcea cozonacii în timpul coacerii. 

Rănit din greșeală

Puțin după ora 22, în paralel cu concertul invitaților din Ungaria, în curtea Palatului Princiar, mebrii trupei Hollóének Hungarica au dat și ei un spectacol. Sunetul cimpoiului i-a atras repede pe câțiva orădeni care s-au strâns în jurul lor. Trupa cântă muzică medievală, unele piese având influențe scoțiene, și a mai susținut un concert și sâmbătă după-amiază, pe scena de la intrarea în Cetate. 

De altfel, de-a lungul zilei curioșii au putut să participe și la alte activități în Cetate.

Spectaculoasă, dar și periculoasă a fost o demonstrație de luptă, unde în timpul unei demonstrații unul dintre călăreț a fost rănit din greșeală de un altul, la mână (foto).

Rana nu i-a pus probleme călărețului, fiind, din fericire, superficială, astfel că acesta a continuat lupta.

Festivitățile dedicate întemeietorului orașului Oradea vor continua și duminică, când pe scenă sunt așteptați cei de la Neoton Familia.

Sloganul Zilelor Sfântului Ladislau este în acest an: "Oradea ne uneşte", după cum au anunțat organizatorii evenimentului, Asociaţiei Sfântul Ladislau.


Programul Zilelor Sfântului Ladislau

DUMINICĂ, 30 IUNIE

10.00–20.00 Tradiții din mână-n mână - Târg meșteșugăresc

10.00–19.00 Demonstrații de medicină alternativă

10.00 Descoperirea Palatului Princiar – vizită ghidată a Palatului Princiar și a Muzeului Cetății – în limba română și în limba maghiară de la ora 10:00, 12:00 și 14:00.

11.00 Tur ghidat arhitectural – Secession și modernitate – arhitectura la trecerea dintre secole

Ghizi: Hausmann Cecília și Zuh Deodáth. Loc de întâlnire: Intersecția străzilor Republicii și Mihai Eminescu. Începere tur ghidat în limba maghiară: ora 11:00. Începere tur ghidat în limba română: ora 14:30.

Număr maxim de participanți: 20 de persoane. Participarea este gratuită, pe bază de înscrieri prealabile care se pot face la adresa nagyvarad@szentlaszlonapok.ro sau la Punctul INFO din Cetatea Oradea.

12.00 Peregrinaj de dans popular în Bazinul Carpatic – cu ajutorul lui Heit Lóri și al formației sale

Loc: Cetatea Oradea, Curtea Palatului Princiar

17.00 Concert pentru copii cu formația Alma

Loc: Cetatea Oradea, Teatrul de Vară

18.00 Degustare de pălincă – cu expertul Nagy Botond, producător de pălincă

Doritorii vor putea degusta șapte tipuri de pălincă:

• Pălincă de prună – din soiul de prună Stanley, premiată cu aur

• Irsai Olivér – pălincă de struguri premiată cu aur

• Pălincă provenită din bere

• Pălincă de cireșe amare – premiată cu aur, regina fructelor de pădure

• Pălincă de gutui

• Pălincă de caise – produsă din caise din soiul Gönci

• Pălincă de zmeură

Este necesară înscrierea prealabilă la Punctul Info al Zilelor Sfântului Ladislau situat în Cetatea Oradea.

Prețul degustării: 30 lei.

Loc: Cetatea Oradea, Corpul L

18.15 Concert Debrecen Dixieland Jazz Band

Loc: Cetatea Oradea, Teatrul de Vară

20.00–21.00 Concert Vintage Dolls

Loc: Cetatea Oradea, scena mare

21.00 Concert cu starurile Neoton Família

Loc: Cetatea Oradea, scena mare

De asemnea sunt programate și evenimente care să celebreze strămoșii maghiari: 

9.30 Cântece din vechime

10.00 Demonstrație de șoimărit călare și bătălie de nomazi pe cai

11.00 Demonstrație de arme și de lupte călare

12.00 Demonstrație de luptă pedestră

14.30 Cântece din vechime

15.00 Demonstrație de șoimărit călare și bătălie de nomazi pe cai

16.00 Demonstrație de arme și de lupte călare

17.00 Demonstrație de luptă pedestră

18.00 Concert cu muzică veche

Activități pentru copii și familie la Zilele Sfântului Ladislau:

11.00 Activități pentru mame și copii cu vârsta de până la 3 ani

Loc: Parcul Cetății, Poarta de Est - Cortul Mama și bebelușul

11.00 NiaTánc – Dans și mișcare cu Szabó Andrea

Loc: Parcul Cetății, Poarta de Est

12.00 - 14.30 Proiecție de desene animate maghiare: Ludas Matyi, János Vitéz

Loc: Cetatea Oradea, Corpul L

12.00–17.00 Activități de lucru manual

Loc: Parcul Cetății, Poarta de Est - Cortul Meșteșugăresc

  • Activități de terapie prin artă pentru copii cu vârste între 6 și 12 ani, susținute de psiholoaga Bencze Blanka
  • Împâslire, realizare de bijuterii, împletituri, decorare de articole din piele – activități sub coordonarea Asociației Aranykapu

13.00 Spiridușul jucăuș

Jocuri și povești interactive cu copiii, sub coordonarea Trupei Manócska.

Activitate adresată copiilor între 3 și 10 ani. 

Loc: Cetatea Oradea, Curtea Palatului Princiar

16.00 Așa să facem cu toții! –  activități, alături de Iván Enikő, pentru mame și copii de până la 3 ani, cu dans și cântece

Loc: Parcul Cetății, Poarta de Est - Cortul Mama și Bebelușul

17.00 Concert formația Alma

Loc: Cetatea Oradea, Teatrul de Vară

18.00  Yoga pentru femei

Cu instructoarea autorizată Csepregi Janka Zsófia

Loc: Parcul Cetății, Poarta de Est

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON