URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Decembrie 2019, 08:32

Povestea continuă: A fost lansat al doilea album dedicat palatelor din Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii şi turiştii sunt invitaţi să descopere palatele din oraş. Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor a lansat, miercuri, cea de-a doua ediţie a albumului "Povestea palatelor orădene", în care sunt prezentate, cu imagini inedite, clădiri precum Rimanóczy Kálmán Sr. şi Jr., casa Deutsch K. Ignác (intersecţia Pieţei Unirii cu strada Vasile Alecsandri) ori casa Kolozsváry (strada Iosif Vulcan nr. 2).

"Povestea palatelor orădene, sub egida Oradea Heritage, este un concept deja emblematic pentru Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor, acea fundaţie care încearcă să convingă proprietarii că trebuie să-şi reabiliteze palatele în care locuiesc. Proprietatea nu începe de la uşă spre interior, porneşte de la clanţa pe care pui mâna atunci când intri în palat. Şi trebuie să te gândeşti că nu oricine stă într-un astfel de palat, iar alţii care stau la periferie vin în centrul oraşului ca să admire clădirea în care unii îşi desfăşoară munca sau locuiesc, cu familiile lor", a spus directoarea Fundaţiei, Angela Lupşea.

La fel ca în prima ediţie, lansată în urmă cu un an, clădirile prezentate în noul album au faţadele reabilitate, fie exclusiv pe cheltuiala proprietarilor, fie prin programul Primăriei. Aşa cum se arată în prefaţa volumului, clădirile-monument reabilitate dau Oradiei imaginea unui oraş nou construit, iar renaşterea acestor construcţii impresionante merită imortalizată.

Munca de documentare pentru fiecare clădire în parte a făcut-o Hajnal Tavaszi, care prezintă în carte istoria imobilelor, dar şi detalii despre proprietari. Fotografiile au fost realizate de Larisa Birta, iar conceptul creativ aparţine agenţiei Globencer, a cărui manager, Mihai Pop, a precizat că munca nu a fost una uşoară, atât pentru că s-au căutat unghiuri inedite şi momentele perfecte pentru fotografii, dar şi pentru că adesea faţadele sunt obturate de cabluri deloc estetice.

Pe coperta albumului se regăseşte o fotografie cu Palatul Rimanóczy Kálmán Senior, o copie la o altă scară şi mult simplificată a palatului veneţian Cá d’Oro (Casa de aur).

La lansarea albumului - care s-a ţinut în cafeneaua Ristretto, amenajată la parterul casei Kováts, cuprinsă şi ea în volum - au fost prezenţi o parte din proprietarii apartamentelor din aceste palate, cărora Angela Lupşea le-a mulţumit pentru că au investit în reabilitarea clădirilor.

Albumul a fost tipărit cu sprijinul financiar al Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea şi se poate cumpăra din toate obiectivele turistice administrate de Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor Bihor, la preţul de 60 de lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Felicitari
Felicit initiatorii pentru realizarea acestei idei de a arata nu numai oradenilor minunile orasului si din aceasta perspectiva. Cand eram copil, Oradea nu numai in centrul istoric era frumos, dar trebuie sa salvam si sa ne manrdim cu ce a ramas. Ar fi o placere sa putem citi si in limba maghiara aceste doua editii deja aparute.
Postat 12 Decembrie 2019, 10:14 de Zolee
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON