URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 24 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
S-au făcut multe investiții în Oradea, dar cred că de departe cea mai importantă este centura care ne va lega de mult dorita Autostradă Transilvania - A3. Guvernul a dat o hotărâre în acest sens, CNAIR are acum toate actele, așa că se poate ocupa de lansarea licitației, iar banii de la UE sunt asigurați. Oare ce ar trebui să mai intervină ca această centură să nu se facă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La grădiniţă, visăm la bulinele colorate - alea negre sunt rele, cele colorate viu sunt bune, semn de apreciere. După ce mai creştem, apar diplomele. Şi primim câte nu putem duce - pentru că am participat la un curs de 3 ore, pentru că am ieşit penultimii la un concurs de atletism, pentru că la o seară de dans n-am călcat pe nimeni pe picioare sau pentru că am terminat facultatea, chiar dacă n-am susţinut licenţa. E o aşa inflaţie de diplome, încât, la 14 ani, dacă nu ai cel puţin 50 de bucăţi pe etajeră te poţi considera pierdut definitiv pe calea ratării.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată pe site-ul Curții Constituţionale a României decizia nr. 250/2019, prin care s-a stabilit că este obligatoriu ca orice schimbare de încadrare juridică într-un proces penal să nu se realizeze direct prin sentința finală, ci înaintea acesteia, pentru a garanta dreptul inculpatului la apărare în raport cu acuzația concretă ce i s-a adus.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Tratamentul diabetului zaharat vizează normalizarea glicemiei. Bolnavul trebuie să ştie şi să fie convins de importanţa respectării dietei şi a tratamentului, fiind de asemenea instruit să îşi controleze singur glicemia şi glicozuria (cantitatea de glucoză din urină).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
17 Decembrie 2018, 19:30

Peste 120 de oameni care trăiesc în sate izolate din Bihor, cadorisiţi de aventurierii clubului West Alpine Off Road (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Membri şi voluntari ai clubului West Alpine Off Road au oferit un strop de bucurie pentru 22 de familii care trăiesc în cătune izolate din Bihor.

Sâmbătă, au încărcat pungi cu cadouri în 28 de autovehicule de teren, cu care apoi s-au dus în mai multe sate din zona Piatra Craiului, la intersecţia judeţelor Bihor, Cluj şi Sălaj. În total, maşinile au umblat pe drumurile de munte mai bine de 16 ore, doar pentru a face Crăciunul mai fericit pentru cei 120 de oameni pe care i-au vizitat.

"Sperăm că aceste campanii umanitare să dea naştere la noi rădăcini între semeni, pentru că prima şi cea mai înaltă lege trebuie să fie iubirea omului faţă de om", se arată într-un comunicat post-eveniment al clubului.

Pentru că acţiunea a fost una de succes, reprezentanţii clubului West Alpine Off Road au anunţat deja că, anul viitor, vor duce cadouri şi înainte de Paşte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1795 RON
  • 1 EUR = 4.7233 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON