URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 15 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă tot găsesc distinşii politicieni timp să umble după "avioane" gen "homosexualii care-ţi fură copiii", ce-ar fi însă să umble după avioane la propriu? Dacă tot s-au călcat pe mândrie şi au decis să se înhame la căruţa referendumului, să repete figura şi în problema Aeroportului Oradea!
Zic şi eu
Adrian Cris
Periculoasa punere în scenă de la finele săptămânii trecute n-a fost deloc un referendum despre familie, ci un plebiscit pentru politicienii din partide şi zarafii din biserici. Familia din România, nici nu are rost să insistăm, are cu totul alte nevoi decât urgenţa „apărării” de homosexuali.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la ultima dintre cele trei "legi ale justiţiei", respectiv cu privire la legea de modificare a statutului judecătorilor şi al procurorilor. Ca urmare a acestui fapt, preşedintele este obligat să promulge modificările, care vor intra, cât de curând, în vigoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
30 Noiembrie 2010, 13:38

Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon! (FOTO)

Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon! (FOTO) Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon!
Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon! (FOTO) Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon!
Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon! (FOTO) Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon!
Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon! (FOTO) Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon!
Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon! (FOTO) Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon!
Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon! (FOTO) Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon!
Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon! (FOTO) Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon!
Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon! (FOTO) Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon!
Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon! (FOTO) Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon!
Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon! (FOTO) Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon!
Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon! (FOTO) Din greşeală în greşeală: Noi orădence în Babylon!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scandalul iscat în jurul orădencelor care apar despuiate pe site-ul bordelului Babylon din Austria nu dă semne că s-ar stinge.

După ce fotografiile a peste 10 modele din Oradea au fost descoperite ba în secţiunea cu "fete de consum", ba în cea cu pictoriale "speciale", şi au fost retrase rapid de şefii bordelului pe motiv că ar fi fost postate "din greşeală", Bihorel a mai găsit câteva orădence pozând pentru clubul de noapte, în foldere recent publicate pe site.

Fetele apar şi la rubrica "Girls" şi la cea "Girls Specials" în diverse calendare, dar şi într-un pictorial de Crăciun. Dar, mai ştii, poate şi astea au apărut tot "din greşeală"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
63 Comentarii
Tarfe la produs
CENZURAT
Postat 22 Ianuarie 2013, 14:49 de Patrick
Ce parasute ieftine
Niste curve ordinare
Postat 21 Ianuarie 2013, 21:23 de Alex
ati schimbat stirea
Ce ma, v-au platit astia s-o mai indulciti? Stirea e mai scurta acum si pozele mai putine, chiar nimeni nu protesteaza?
Postat 14 Decembrie 2010, 08:45 de shadow
tarfe
tarfe de inchiriat.... pana unde pot sa coboare unele asa zis fete sau femei..... mai corect e FEMELE...
Postat 03 Decembrie 2010, 23:12 de uncompromised
haha
link: ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6-20/scandalul-babylon-manechine-scoase-la-produs--91356.html puneti in fata .
Postat 03 Decembrie 2010, 16:32 de csabi
haha
iti statea bine blonda mai raluka mai :D
Postat 03 Decembrie 2010, 16:30 de csabi
doamne !
Doamne oameni buni! in primul rand si eu le cunosc pe toate fetele nu stie nimeniii ce s-a intamplat cu adevarat dar oricum e prea mare coincidenta ca ele sa faca asa ceva 1 la mana e prbl lor ! caa o fac pe Pasa**ca lor asa ca!! care`i treaba daca sunt chiar asa de spetza joasa de ce va coborati la nivelul lor?? sa faca ce vor ele ! sa le fie de bine! singura de care m-as mira ca ar face asta ar fi carla pe care o cunosc dar in restttt nu stiu ce sa zik :) raluca raluka si restu fetelor :) dar e problema voastra voi stiti cum va place sa castigati bani ! aa si cat de mult va respectati !
Postat 03 Decembrie 2010, 02:56 de axi
doamne !
Doamne oameni buni! in primul rand si eu le cunosc pe toate fetele nu stie nimeniii ce s-a intamplat cu adevarat dar oricum e prea mare coincidenta ca ele sa faca asa ceva 1 la mana e prbl lor ! caa o fac pe Pasa**ca lor asa ca!! care`i treaba daca sunt chiar asa de spetza joasa de ce va coborati la nivelul lor?? sa faca ce vor ele ! sa le fie de bine! singura de care m-as mira ca ar face asta ar fi carla pe care o cunosc dar in restttt nu stiu ce sa zik :) raluca raluka si restu fetelor :) dar e problema voastra voi stiti cum va place sa castigati bani ! aa si cat de mult va respectati !
Postat 03 Decembrie 2010, 02:56 de axi
taraturi
astea sunt niste taraturi lacome si proaste. 'prostitutio in integrum'..........
Postat 02 Decembrie 2010, 20:36 de xxxxxxx
RUSINE SA VA FIE CURVELOR !
si cum mai "pozau" bagaboantele astea pe unde apareau in fete cinstite. acuma s-a descoperit ca sunt prostituate. BRAVO, "BIHOREANUL" !
Postat 02 Decembrie 2010, 20:24 de solaris
file
din cocos nu faci gaina, nici din curva gospodina! ziua-i ziua pana-i soare, curva-i curva, pana moare!
Postat 02 Decembrie 2010, 20:20 de greenwich
..
Sincer,imi pare rau pentru Raluca,fiecare om are defectele lui in definitiv dar asta nu inseamna ca a recurs la astfel de "joburi" pentru bani.Nu mi s-a parut ca ar duce lipsa de ceva iar daca va legati de cati prieteni are sau a avut,cum ii shcimba si etc nu demonstrati decat ca sunteti ori invidioase ori niste baietii naivi care nu ati primit atentie din partea ei! Este o lectie pentru toate fetele care au ajuns pe acest site fara nici o vina si nu numai pentru ele..ci si pentru restul care intradevar isi imagineaza ca pozand pentru anumite asa zise "agentii" si in diferite ipostaze,veti ajunge undeva..sunt doar vise! Lasa-ti publicitatea deoparte si comportati`va comform varstei!
Postat 02 Decembrie 2010, 15:45 de Pentru toti si toate
bravo!
respect fetele care aduc banu din austria sa mai salveze balanta comerciala a roamaniei...bravo lor!!!! :)))) sa fie medaliate
Postat 02 Decembrie 2010, 09:59 de doc
Oradenillloooorrrr care comentati pe'aici asa..
get a life !
Postat 01 Decembrie 2010, 21:18 de hahahaaaaaaaaa
PT Anonimuianul :D
Da nu tre sa repeti la infinit chestia asta DOMNULE :)))Mui...
Postat 01 Decembrie 2010, 19:11 de gicu
pt gicu
Masoara-ti cuvintele asa-zisule gicu ca nu stai de vorba cu persoane care iti permit acest lucru. Ca ma numesti prost nu face decat sa confirme faptul ca am avut dreptate in legatura cu ce am spus. Daca educatia ta lasa de dorit si nu esti in stare sa respecti faptul ca alte persoane au o parere diferita fata de a ta, nu mai intra sa iti exprimi gandurile. Eu stiu despre ce vorbesc, in timp ce tu doar iti dai cu parerea. Gandeste-te si la astfel de chestii inainte sa desgusti oamenii. Imi pare rau daca te-ai simtit jignit de ce am spus in comentariul anterior, dar acum nu faci decat sa imi confirmi ideea.
Postat 01 Decembrie 2010, 17:46 de anonim
In atentia Redactiei eBihoreanul
De ce pe aceste poze apare watermark-ul site-ului vostru? Voi sau vreun colaborator de-al vostru a facut pozele? Daca nu, sa va fie rusine ca va atribuiti, fara drept, proprietatea asupra lor. V-am mai atras atentia; nu va puneti waatermark-ul pe poze care nu va apartin... nu-i frumos, ca sa nu zic etic.
Postat 01 Decembrie 2010, 17:08 de un cetatean
PT Anonimuianul :D
Sa iti explic cum sta treaba ANONIMUIANULE Fete de genu sunt peste tot Corect? Uite sunt si la noi ! :D Ce material Prostule ? Uni au pe telefoane despre ele alte chesti mai apetisante :>...Sa vezi asa cum isi rupe pizdele pe acici prin oradea bine si fac ca au mers si pe afara ca aici Romanu le mai scuipa le mai bat acolo sunt tratate cu finetze si finetzuri :D Corect Prostule! ?
Postat 01 Decembrie 2010, 16:57 de gicu
@gicu&vlad
In primul rand de ce e clar ca au legatura cu bordelul fetele astea? Fiindca au pozat IN LENJERIE INTIMA??? Va deranjeaza faptul ca nu au postat pe hi5 pozele ca sa aveti voi material? =))) Iar faptul ca Raluca a incercat sa explice despre ce e vorba, se pare ca nu a avut cu cine vorbi... Sunt oameni care stiu adevarul si poate au incercat sa vi-l spuna si voua la fel ca si ziarul care scrie ca ele au pozat pentru altceva. Dar este mai important sa intelegeti ce vreti voi. Nu mai catalogati asa oamenii si nu ii mai judecati ca nu aveti acest drept. Sau ati vrut sa fiti cu vreuna din fetele respective si ati fost refuzati? Pastrati-va frustrarile pentru voi si poate daca aveti noroc, mai prindeti vreo poza sexy cu ele si mai eliberati din energia asta negativa care va consuma in asa hal... ;-)
Postat 01 Decembrie 2010, 12:50 de anonim
PT @ Cami si Restu :))))
Da Corect CAMI & COMPANI te afli si tu pe aici sau esti ceva spiridush mic pt incurajarea moralului ai si tu ceva poze de postat cu tine cine stie...:D "Ciuda invidie frustrati" :))) auzi mai la ea =))))))))))))) "prieteni" Pai cam asa e CAMI nu te da Prietena cand nu esti nu te Da amica cand nu esti Nu te da Iubita cand scopurile tale sunt altele......Nu m-as mira sa mai vad pe una ca alearga cu Carnatzu`n gura pe Dorobantzi ca asa pe neveu in cluburi sa mai intamplat :)))
Postat 01 Decembrie 2010, 12:45 de Gigi
@cami & tuturor
Am citit si eu stirea asta - ca articol nu e! - si am constatat un lucru: stirea relateaza un fapt, prezenta pozelor pe site la Babylon, si nu face nici o referire la calitatea morala a fetelor. Voi insa, carcotasi, invidiosi, frustrati, "prieteni" etc ati dezvoltat prin comentariile facute astfel ca stiruta asta, banala de altfel, s-a transformat intr-o veritabila telenovela. Tine de psihologia maselor, iar voi ati aratat ca v-ati identificat cu masa... Fetelor care ati pozat, nu mai raspundeti comentariilor, ca oricum fiecare crede ce vrea...
Postat 01 Decembrie 2010, 10:58 de shadow
CIUDAT
Ciudat e ca fetele is postatu pe hi5 pozele de la sedinte foto si totusi aceste poze nu apar nicaieri...Legat de Amalia Judea, eu nu o invinovatesc total...fetele puteau sa nu accepte. Urat a iesit tot oricum...!
Postat 01 Decembrie 2010, 10:05 de VLAD
CLAR!SUNT CURVE!
CEEA CE ESTE CLAR CA DACA AU FACUT POZELE INTR UN BORDEL ASA RENUMIT ESTE CA AU O LEGATURA CU ACEL BORDEL!DE CE SUNT IMBRACATE IN INGERASI ALBI CA SI ESCORTELE DE LUX.UITATI VA LA ESCORTELE DE LUX DIN TOATA LUMEA SI VE TI VEDEA CA AU POZE IMBRACATE IN INGERASI ALBI!RUSINEEEEE!
Postat 01 Decembrie 2010, 06:55 de alin
Fete Sterse! Adio cu drag.. :D
ASA CA NU VA MAI TINETI CINE IS EU CAT DE CORECTA IS SI CAT DE CINSTITA FETE DE TREABA :] sa fi seriosi mai oameni buni! :D CU OCAZIA ASTA VA VEDE ORASU INTREG ! Si ca eu sunt Fata " Cuminte " in fatza lui Mata si a lui Tactu Poate da de vazul lumi se pare ca nu...PARASHUTA= O chestie care pluteste de undeva de sus apoi se prabuseste...sanse sa aterizezi frumos mai rar dar Aterizari Fortzate din PLIN cat incape deci cam asa e la voi Draga Fetelor
Postat 01 Decembrie 2010, 04:16 de gicu
Fete Sterse! Adio cu drag.. :D
Anilea = Noile accesori adaugate pe ea adica "Silicoane" Draga Aniela da de unde ai avut 2000-3000 euro sa adaugi acel up grade pe tinne ? "Aniela : Pai imi merge bine cu HERBALIFE" Mdaaaaaaaaaa... :))) Sa fim seriosi! :| Draga Aniela iti trebe cam mult sa ajungi sa faci 3000 de Parai de la herbalife iar in stadiul care esti tu cu herbalife nu cred :))) iar de restu sa nu incep...PROASTELOR uite Ce mult costa PROSTIA? E cam scumpa in Romania nu :D? i
Postat 01 Decembrie 2010, 04:09 de gicu
Fete Sterse! Adio cu drag.. :D
Draga RALUCA nu stiu dc incerci sa fi tu aia cuminte si naiva asa dai imaginea sincer...dar se pare ca nu e asa nu e vb de ce scriu astea e vb de tine! 80 la suta din Fete ar trebui sa dea la Teatru eu asa zic ! Joci bine ce joci tine tot asa..ca e bine nu esti tu fata rea Chiar am ramas shokat sa te vad aici! Vezi ce faci din tine Toate vreti mai mult cat mai mult dar ce e la voi mult ASTA?Rusinica Toate va imaginati viatza roz uite cat e de roz acuma?Acuma viatza e la MAXIM :))))))))))) Nici nu vreau sa fiu in situatia ta dar nici nu am cum...:)) si daca as fi fata nu as permite sa las in spatele meu KKT cum faceti voi ce credeti ca este ceva fraer cu lopata care vine in spatele vostru si curata ? Ehh poate ati vrea voi...Dar asta nu se poate! Tre sa va ganditi si la CONSECINTZE FETELOR!
Postat 01 Decembrie 2010, 04:00 de gicu
Fete Sterse! Adio cu drag.. :D
Reclama Mai mare decat asta nu va mai trebe :D Eu zic sa postatzi si nr aici lasati si un nume feteleor si va deschideti o afacere ! :D Eu zic ca o sa facetzi Ceva bani Nu mai tre atata Drum Wiena - Romania arunci bani aiurea e Criza mai Fetelor! Da corect aia afara platesc mai bine ca aici...ca aici nu pe multi ii ducetzi cu zaharelul motivul asta e Pfuuu Cate am de Povestit da mi frica ca se sterg Tastele...Cate din Voi nu Fregventati Continentalu ? cate din orash ? :)))..Dar la Bucales si aolo se ofera ceva banet pe Pruna voastra eu zic sa incepetzi o Afacere Serioasa nu GLUMA :| daca tot ati ajuns aici mergeti pana la CAPAT!! Cand o sa veti prunci o sa va stea bine :D cum o sa le spuneti o minciuna buna nu ? o sa te creada pana pe la 16 ani apoi o sa te scuipe...sau cine stie cum o sa reactioneze o sa iti zica "Maicamea o fost o MIZERIE" si la scoala cand o sa il intrebe ce lucreaza Mami si tati o sa zica Mami la bordel 12 ore pe zi doar noapte si tati da cu sapa si el saracu sa faca ceva bani El cu sapa tu cu Valva :))))))))))
Postat 01 Decembrie 2010, 03:50 de gicu
Fete Sterse! Adio cu drag.. :D
Ce inseamna asta! ori suntetzi Pe BANI $$ ori nu mai suntetzi ? :)))))))))))
Postat 01 Decembrie 2010, 03:39 de gicu
Fete Sterse! Adio cu drag.. :D
Nah da dc va scuzati atata vi rusine? Oooo da dc sa va fie :> Nu poti sa fi numa ce esti si ce arati ,vrei sa fi cuva la Bordel ia Fetelor intrebativa colegele cam ce tarif se ofera eu cred ca o sa va schimbati parerea ! Nu stiu dc atata scz oricum PROASTELOR decat sa va futeti in orashu asta pe un \"SUC\" mai bine acolo pe bani CORECT ? Tine capu sus Pt ceea ce faci daca atata poti ! Plin e orashu de taraturi ca voi Va uitati numa la Caramida din Buzunar si masina pe care o conduci...ce conteaza cum arata baiatu Nu Fetele ? Hai mana sus care e pentru!! Eu cred ca Toate...Mie mi sila de voi scarba Eu cred ca nu stiti ce inseamna Cuvantul RESPECT asta nu stie defapt Tara asta intreaba! Ce multe aveti de invatzat uni ;)) Prostilor va murdariti cu mizeri de genu in loc sa faceti ceva ,ceva sa nu va arate lumea cu degetu pe strada Va place viata pe care o aveti Fetelor ? Dar omit ceva Dc totul se rezuma la Bani la voi fetelor Bani va fac Fericite :-? :D? iti face o mue in Carnetzel in plus PT asta Corect? Dc dc...Fete dragutze in orasu asta sunt prea multe 90 la suta suntetzi Asa cum Reda ziaru asta ! Lumea vb E ca si reclama SPRITE \"spune pe bune\" Si peretzi au urechi..cred ca stiti ast
Postat 01 Decembrie 2010, 03:33 de gicu
*
Am fost si eu cu fetele si va spun foarte clar, tuturor care pretindeti ca ne cunoasteti sau nu, tuturor care cititi articolul asta.. Am pozat pentru calendar si energizante, publicitate mai bine zis si apoi ne'am intros acasa. Nici una nu a ramas acolo ! Nu am stiut ca pozele urmau sa fie postate pe ceva site. Nu a stiut nimeni ! Ideea e ca noi suntem modele si datoria noastra este sa pozam, sa ne rastogolim pe scena daca e nevoie, sa ne tundem parul si sa il vopsim verde. Nu intotdeauna ne convine, dar ASTA e jobul nostru si nu acela care incearca sa ni'l bage pe gat acest scandal !!!
Postat 01 Decembrie 2010, 03:12 de cealalta Raluca
-
niste curve....curve maaa :)))
Postat 01 Decembrie 2010, 01:33 de anonimuis
pentru raluca
raluca , cand ai pozat in austria ? si cate zile a durat sedinta foto ? ati fost cu o agentie ? daca da ,cu care ? nu de alta, dar sunt unele informatii care sunt contradictorii, nu neaparat despre tine, ci in general despre pozele astea si sedinta foto
Postat 01 Decembrie 2010, 00:44 de xyz
Pentru "binevoitori"
Sunt Raluca. In primul rand, as vrea sa ii multumesc lui cami pt lucrurile adevarate pe care le`a spus si la care ar fi fost bine sa va ganditi si voi inainte sa va dati cu parerea in ceea ce ma priveste. Nici una dintre voi nu ma cunoaste. Ce anume va da dreptul sa criticati in felul acesta un om? Da, am aparut in niste poze in lenjerie intima care au fost postate pe site`ul unui bordel fara sa ma anunte nimeni. Eu am pozat in schimbul unei sume de bani PENTRU UN CATALOG DE LENJERIE INTIMA nicidecum pt a ajunge in "lista de meniu" a unui local de genu. Nu consider ca gestul impardonabil al "stimatei" persoane responsabile de postarea acelor poze pe siteul respectiv, va da dreptul sa ma criticati fara sa stiti cu certitudine ceva. Imi pare sincer rau ca felul meu de a fi nu e pe placul tuturor (asta e o problema cu care se confrunta si pe care trebuie sa o accepte orice om), dar acesta nu e un motiv care scuza niste afirmatii scoase aiurea, care pot afecta multe persoane nevinovate. Nici mie nu imi plac multe, dar de aceea imi vad de viata mea, iar daca am ceva de spus cuiva, o fac personal. Ocupatia parintilor mei, indiferent ca e in tara sau in strainatate, nu priveste pe nimeni si cu toate ca nu sunt medici, draga irina, sigur nu vin la usa ta pt salarul lunar sau pt a se plange ca le lipseste ceva ca tu sa ai motiv sa presupui ca duc o viata modesta, asa ca ar trebui sa iti vezi de treaba ta. Cu cati baieti umblu, cati bani au sau nu, cat sunt de frumosi sau urati, destepti sau prosti, cat de des sau de ce ii schimb, sunt lucruri care ma privesc numai pe mine. Nu vad de ce mi`ar tine cineva vre`odata evidenta sau de ce m`ar judeca dupa asta. In fine, asta e un subiect care s`ar putea intinde prea mult. Pe mine nu ma interesat niciodata cine cu cine umbla, de ce, pt ce, cat timp.. Fiecare isi traieste viata cum vrea!..si niciodata n`am judecat pe nimeni, cu atat mai mult o persoana pe care nu o cunosc. Pozele nu au fost postate niciodata pe vre`un cont de`al meu pt ca nu le`am primit, iar daca le`as fi avut si nu le`as fi postat, nu constituie o dovada care sa ateste faptul ca as fi pozat pt a “ma vinde”. Lasand toate astea la o parte, ganditi`va ca totusi, poate daca m`ati cunoaste personal intr`o buna zi, ati vedea ca nu sunt fata figuranta pe care credeti ca o vedeti pe strada si ca nu as fi niciodata capabila da un lucru atat de josnic. In definitiv, sunt om, iar toata mizeria asta ma afectat mai mult decat ati crede. Nu am nici un motiv sa umblu pe strada cu capul plecat pt ca nu sunt vinovata decat de faptul ca nu am fost atenta la oamenii din jurul meu! Am primit o lectie importanta de la viata de la care aveti cu totii ceva de invatat!Ma bucur ca am avut prilejul de a ma descarca..poate pe viitor veti lua in considerare lucrurile pe care vi le`am spus!
Postat 01 Decembrie 2010, 00:23 de Raluca
delia si carmen
aveti dreptate... umbla cu aere prin oras... cand chiar nu au de ce... iar despre fata care a spus ca raluca are situatia buna se cam insala, fata nu are asa multi bani, parintii ei au fost nevoiti sa plece la munca in italia, si crede-ma ca nu sunt doctori acolo ca sa castige foarte bine...
Postat 30 Noiembrie 2010, 23:49 de irina
fotomodele
oficial fetele sunt fotomodele..... vi se pare voua ca acesta sunt poze profesionale ??? luati o revista de moda sau chiar una pentru barbati sa vedeti oameni buni, cum arata o poza profesionala......acestea sunt poze facute de amatori intr-o camera de bordel, o tinuta, un machiaj ,un peisaj pitoresc, ceva mai deossebit...... poze din acestea isi poate face orice fatuta din oradea, sa aiba o camera, un aparat foto si o lenjerie si gata e mare model :)
Postat 30 Noiembrie 2010, 23:43 de vasi
Bine BOROS
Bine Boros... Ti-ai luat masina din banii care i-ai primit dupa ce ai vandut pozele fara sa le anunti macar si pe fete? Bine lucrat. E grea viata, iar banu-i ban...
Postat 30 Noiembrie 2010, 23:03 de Eu Gen
Carla Cauceanu
O cunosc foarte bine pe Carla si tin sa spun ca este o persoana cu caracter care nu s-ar preta la asa ceva.Carla e foarte cuminte si bine crescuta si cei care o cunosc pot sa confirme acest fapt .Si nu vad de ce sa nu aiba tupeu sa umble prin oras,deoarece nu a facut nimic rau.Cat despre afirmatia ca e cu nasul pe sus este o interpretare personala, deoarece daca o persoana este mai greu accesibila nu inseamna ca e cu nasul pe sus.
Postat 30 Noiembrie 2010, 22:44 de adrian
raspuns la toate comentariile
Imi pare sincer rau pentru jurnalistul sau jurnalista care s-a pretat sa scrie un asemenea articol, pentru ca nu numai ca e unul total fals, bazat pe nici un fond, deoarece tin sa spun ca nu au nici un fel de dovada concludenta care sa ateste vinovatia fetelor si veridicitatea articolului.Ca jurnalist e totusi dezamagitor sa profesezi si sa nu o faci bine, deoarece un articol fara fond(dovada concludenta) este echivalent cu o barfa ieftina. Ca si concluzie nu trebuie sa fi jurnalist ca sa faci o barfa ieftina, ci trebuie sa fi ca si domnisoarele si domnii care au lasat comentarii din invidie, bazate doar pe ce vor ei sa auda. Cat despre redactie care a lasat un asemenea articol sa fie publicat si care sa ii strice imaginea serioasa si sa puna semn de intrebare credibilitatii informatiilor pe care le ofera, le zic imi pare rau. Domnisoarele si domnii care sustin ca ceea ce se vede e destul ca sa acuze persoane nevinovate dupa placul lor, as dori sa le adresez o sincera compatimire pentru calitatile lor intelectuale. Adevarul este ca fetele au mers doar pentru o sedinta foto si eu personal imi dau cuvantul ca nu au nici o legatura cu Babylon, dar unele domnisoare care mai bine s-ar abtine de la a face comentarii de genu:am auzit de la vecina ca ..etc, asa poti spune ca am auzit si eu despre ele, as fi curioasa cum s-ar simti, deoarece nu isi dau seama de gravitatea informatiilor pe care le spun. Sincer nu inteleg ce conteaza daca o persoana are mai multi prieteni intr-un interval de timp , asta este problema ei si a persoanei cu care este intr-o relatie si pe langa asta nu inteleg ce sunt cu afirmatiile acestea rautacioase, bravo lor ca sunt fitoase.. deoarece inseamna ca nu ati ajuns sa le cunoasteti..sau problema e ca nu aveti loc de ele?. Imi pare rau pentru fete, deoarece au fost bagate in aceeasi oala cu alt gen de fete, deoarece le cunosc si stiu ca nu sunt acest gen de persoane cum sunt prezentate in acest articol ridicol. Oricum acuzatiile care li se aduc la adresa fetelor sunt foarte grave si cei care le fac vor avea de suferit daca fetele se hotarasc sa actioneze in instanta .
Postat 30 Noiembrie 2010, 22:12 de cami
pt yyy
am uitat sa specific baieti cu situatie nu foarte buna :)
Postat 30 Noiembrie 2010, 22:05 de delia
pt yyy
ii dau dreptatea lui irina asta si eu stiu....faptele vorbesc si iti spun sigur ca au fost baieti fffff frumosi care au dorit sa fie cu ea si nici vorba...deci?
Postat 30 Noiembrie 2010, 22:04 de delia
pt yyy
pe carla nu o cunosc deci nu ma pronunt.. dar raluca ?? schimba iubitii ca pe tricouri.. si hai treaca mearga asta.. dar nu orice iubiti, ci numai cu bani.. bobby pentax sarca si multi multi altii... faptele vorbesc, stii ?
Postat 30 Noiembrie 2010, 22:01 de irina
vai shamar
raluca si carla nu ar face asa ceva niciodata, amandoua provin din familii bune, mai ales carla are numai note de 10 la facultate la cluj invata ft bine ce vina au ele ca is frumoase\? au facut si ele niste poze dar de aici la bordel e cale lunga....iar daca ele sunt fitoase e problema lor nu a voastra sunt fete frumoase dar nu sunt de bordel provin din familii ft bune
Postat 30 Noiembrie 2010, 21:34 de yyy
dddd
neaaa nici vorba ... nici vorba de invidie si nu vorbesc doar de ea ci de majoritatea din orasul acesta....ti-e scarba sa mai stai la un ceai (mai sunt oameni care beau si altceva in afara de shoturi si jager si ce dracu o mai fi) fara sa nu le vezi pe ELE DIVELE.is un pic pe langa subiect deja dar in fine.... sunt socata de cum a fost zguduita lumea asta a modei desi sunt sigura ca sunt si modele cinsitie care chiar sunt cuminti, dar in cazul acesta pe majoritatea cred ca le-a nimerit ....
Postat 30 Noiembrie 2010, 21:27 de andrada
Andrada... Se simte aici putina invidie ?! :).. Ti-a \"furat\" iubitul, sau ce?
Postat 30 Noiembrie 2010, 21:20 de Carmen
Vaiiiiiiiii ! Cum va agitati ...
Postat 30 Noiembrie 2010, 21:17 de Carmen
PARASUTELE
PANARAMELE ASTEA SUNT BUNE RAU,MACAR SUNT CURVE DESTEPTE NU FRAIERE, NUMAI NU MAI FITI CU NASUL PE SUS,VEZI DOAMNE NE-AM LUAT O CARUTA TARE SI UMBLAM NUMAI IN FIGURI CA TOT ZDRENTE SUNTETI DE 'ALTA CLASA' NU STI-AM UNDE ATI INVATAT SA O SUGETI ASA BINE ?!
Postat 30 Noiembrie 2010, 20:37 de MARKO
dddd
si inca o chestie....raluca popoviciu arata bestial la corp DAR genul beyonce vi se pare ca poate fi fotomodel??????mie imi pare rau dar mi-e scarba in orasul asta cum toate au gura mare si judeca si stau la suc cu tigara in gura si vai cine mi-s eu !!! MI-E SCARBA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 30 Noiembrie 2010, 20:10 de andrada
subiectul de atac! la adresa voastra l ati sters?BIHOREANUL!
RUSINE - REDACTIEI BIHOREANUL- A STERS COMENTUL IN CARE LI SE ATRAGE ATENTIA CA POZELE NU SUNT FACUTE DE EI, nu e etic! NU AU DREPT SA ETICHETEZE FOTOGRAFIILE CU SIGLA - BIHOREANUL-*(nu au oamenii astia rusine) nu va placut cand va face lumea CURVE MASCULINE - LA BIHOREANUL -
Postat 30 Noiembrie 2010, 19:57 de CREAM!!!
de ce ?
de ce le luati apararea ? tot orasul stie ce fel de fete sunt majoritatea, daca apareau doar cateva care sa zicem ca mai au o imagine cat de cat de fete cuminti...... treaca mearga, dar cand apar si veteranele pe acolo ? si fete care schimba iubitii ca pe tricouri, si doar iubiti cu masini de zeci de mii de euro... hai sa fim serios, majoritatea din orasul asta stim ce fel de fete sunt cele care au aparut aici.. nu mai fiti naivi, deschideti ochiii.. si da.. trebuie sa stai o luna ca sa faci un pictorial ?? hai sa fim seriosi
Postat 30 Noiembrie 2010, 19:29 de irina
Gata!!!
Hai ca deja e prea de tot...daca una din ele a stat o luna nu inseamna ca toate care apar in poze au facut la fel. din invidie ati ajuns sa le bagati pe toate in aceeasi oala....ati vazut cumva poze indecente? sau poze in care sunt goale? nu cred...dupa niste poze de genu. nu poti caracteriza o persoana si in primul rand un model adevarat trebuie sa fie un ,ic actor, sa stie sa pozeze in diferite tinute, fie lenjerie, costume de baie, rochii etc... si la fiecare sa aiba atitudinea necesara.....si acceste fete dupa sedinta foto s-au intors, ca doar pt asta au mers... deci hai sa nu mai exageram.....atata rautate nu stiu de unde?? comentati numai aiurea, ca sa nu taceti! ....sa va fie putin frica de DUMNEZEU! ... eu zic sa incetati cu commentariile astea de prost gust si sa va vedeti mai bine de viata voastra.....fiecare raspunde singur pt faptele lui!
Postat 30 Noiembrie 2010, 18:47 de alex
fite
toata umbla cu ditamai figurile prin oras.. sa vedem acum, vor ramane la fel de figurante ? ;))
Postat 30 Noiembrie 2010, 18:45 de oradeanca
Amalia Fashion n-are nici-o legatura cu fetele astea!
Amalia Judea nu are nicio legatura cu aceste fete! Ele nu fac parte de agentia dansei! nu inteleg de ce o implicati! Fetele cu care a f0st ea sunt ale ei, care au facut doar poze si au si dovada! Iar fetele pe care le0ati descoperit acum.... hm... nush? din moment ce o fata sta o luna acolo... da ceva de banuit... probabil ca nu a avut nevoie de atata timp pt a face niste poze.... Fetele Amaliai au stat doar cat a durat sedinta foto... dupa care au venit acasa!
Postat 30 Noiembrie 2010, 18:14 de Bia
redactia bihoreanul HUUUUOOO
*(De ce pe aceste poze apare watermark-ul site-ului vostru? Voi sau vreun colaborator de-al vostru a facut pozele? sa va fie rusine ca va atribuiti, FARA DREPT, proprietatea asupra lor. V-am mai atras atentia; nu va puneti waatermark-ul pe poze care nu va apartin... nu-i frumos, ca sa nu zic etic.)* ETIC??? nu stiu istia de etica!!!!!! sau rusine!!!!!! Niste FRUSTRATI!!!! la care le curge saliva dupa fetele frumoase!!!! ??? CURVE MASCULINE ce sunteti!
Postat 30 Noiembrie 2010, 17:54 de CREAM
amic
e adevarat, nu inteleg de ce le luati apararea fetelor cand toti din oradea stim de ce foaita sunt, raluca popoviciu schimba iubitii ca pe ciorapi, iar despre raluca cealalta stiu sigur ca s-a intors vineri din austria, a stat o luna acolo. deci ? :)
Postat 30 Noiembrie 2010, 17:40 de vasi
redactia bihoreanul
ETIC??? nu stiu istia de etica!!!!!! sau rusine!!!!!! Niste FRUSTRATI!!!! la care le curge saliva dupa fetele frumoase!!!! ??? CURVE MASCULINE ce sunteti!
Postat 30 Noiembrie 2010, 17:09 de crema
:)))))vantaoare de vrajitoare
:))))) vanatoare de vrajitoare! si eu as vrea o vrajitoare din asta sexy de Craciun:)
Postat 30 Noiembrie 2010, 15:48 de :)))
Adrian
Hai sa nu ne mai ascundem dupa deget.....Amalia fashion le-a dus pe fete la un bordel....lea aratat cat trebuie sa le trezeasca interesu..... fetele acum au 18 ani si este alegerea lor, iar in ceea ce priveste prostitutia, va spun eu ca asa e.
Postat 30 Noiembrie 2010, 15:23 de Florin
dddd
In decursul a jumate de an Raluca a fost cu 4 baieti.Asta spune multe...Ba chiar 5 :-? daca ma gandesc mai bine ...mi se pare ffffffffffffffffffffffffffffff FRUMOASA !!!!! cand o vedeam ma uitam dupa ea si sunt fata :))))))) dar m-a lasat masca....ca e adevarat ca nu e ASTA V-A LASA O AMPRENTA FFF URATA ASUPRA EI !!!! CHIAR IMI PARE RAU
Postat 30 Noiembrie 2010, 15:06 de andrada
Lumea e rea
ce rea e lumea asta.....stiu din surse sigure 100% ca nu tot ce apare aici e adevarat....e foarte exagerat...De la a face poze in calitate de model pana a fi mai mult de atat asa cum a fost mentionat in articol,adica o mare minciuna e un drum foarte lung..Ele doar au pozat...nu vad nimic gresit IN ASTA!!!!!!Multi isi pierd timpul judecand in necunostinta de cauza.
Postat 30 Noiembrie 2010, 14:55 de CRISTI
Carla Caucean
Carla Caucean se dadea virgina prin Oradea si dupa aia si prin Cluj!!! Fata a terminat Stiinte Politice specializarea Comunicare si Relatii Publice (Babylon Viena) FELICITARI!!! Pana acuma umbla cu nasul pe sus prin oras, oare si de acum incolo va avea tupeul?! JENANT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 30 Noiembrie 2010, 14:55 de damarc
andra
Cam dubios daca neaga Raluca pentru ca ea deobicei isi posta toate pozele pe hi5 si alea in tinute ffff sexi si astea nu apareau nicaieri deci....aaa niciuna dintre ele nu aveau pozele astea....deci le tineau bine ascunse cu un scop ....socata ! pentru ca toata lumea o stia ingeras pe raluca :|:|:|:| dezamagire
Postat 30 Noiembrie 2010, 14:40 de andrada
EU LE INTELEG PE FETE
DAR MULTE NU AU NICI MACAR 18 ANI IMPLINITI, EU LE INTELEG CA PREFARA STRINATATEA DECAT ciurucurile DE "barbati" DIN ROMANIA DAR TOTUSI MATELOR INDREPTATI VA NASCUL SPRE moldoveni, olteni CA ASTIA AU SANGE IN EI NU SUNT FEMEI SPERIATE CA MAJORITATATEA
Postat 30 Noiembrie 2010, 14:33 de anca
judecata
Le propun fetelor sa dea in judecata Clubul Babilon pt ca ele sunt fete cinstite. Nu va lasati terfelite fetelor de aia raii. Saracutele ,din poze de calendar lumea crede acuma prostii.offofff. Cu aia din mijloc am stat sambata in club , daca stiam ii dadeam un meleon si o duceam la Ciuperca. Amu nu mai iese din casa. Biniiii????
Postat 30 Noiembrie 2010, 14:26 de pisti
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)
  • Ziua oraşului, în IMAGINI. Cele mai frumoase instantanee de la festivităţile dedicate Oradiei (FOTO)
  • La mulți ani, Oradea! Festivități mai bogate ca oricând, de Ziua Orașului, cu paradă militară, artificii și cadouri tricolore (FOTO / VIDEO)
  • O nouă victorie pentru handbalişti: CSM Oradea - AHC Potaissa II Turda 30-27 (FOTO)
  • De ziua Oradiei: Portretul unui primar român şi cel al unui primar maghiar, pe faţada Primăriei (FOTO)
  • Oradea s-a gătit de sărbătoare. Vezi cum a fost împodobit oraşul pentru a marca 100 de ani de la Declaraţia de independenţă! (FOTO)
  • Fostul ministru tehnocrat Dragoş Pâslaru, la Oradea: Partidul „lui Cioloş” va cere românilor să-l voteze „pentru a construi”, nu din dezamăgirea creată de alţii (FOTO)
  • Realități bihorene și europene de la „spargerea lumii”, prezentate la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” și la Universitate (FOTO)
  • Piaţa 100 e aproape gata. Comercianţii n-au mese şi copertine, iar Liviu Andrica spune că acolo s-ar putea ține concerte (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON