URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Octombrie 2017, 13:25

Atenţie, pietoni! Gardul depoului de pe Ştefan cel Mare e pericol public (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă aveţi de gând să circulaţi pe trotuarul de pe Bulevardul Ştefan cel Mare, pe partea dispre liniile de tren, mai bine evitaţi! Gardul depoului feroviar se degradează tot mai tare, riscând să provoace oricând un accident.

"Gardul se poate dărâma în orice moment pe pietoni", a scris BIHOREANULUI un cititor, care a transmis şi mai multe poze în care se vede că în unele zone stă să cadă pe trotuar.

Cu toate că inclusiv BIHOREANUL a mai atras atenţia asupra acestui gard, cel mai recent în primăvară, autorităţile nu au luat nicio măsură pentru remedierea situaţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Bobo max
Ai perfecta dreptate. E gardul triajulii CFR
Postat 20 Octombrie 2017, 11:00 de sandu1200
Depou
Mai verificati , va rog , harta si vedeti ca depoul CFR e mult mai departe , dincolo de podul Teodor Nes ....aceasta zona in care este gardul cu probleme apartine de Gara Oradea , mai precis zona de triaj .....
Postat 19 Octombrie 2017, 22:46 de Bobo Max
La cine va referiti cand scrieti "autoritatile"?
Sistemul de pile si favoruri (sau zicem networking si parteneriate) este si intre institutiile statului: Primaria a mai amendat CFR-ul pentru terenuri neingrijite (CFR corupt si falimentar nu se conformeaza niciodata, privatiza-l-ar odata!) si drept rasplata terenul pt drumul de legatura pe langa calea ferata a intarziat 5 ani. In plus a venit si cu o chirie "ca intre straini". Ce sa faca primaria, favoruri sau cu legea in mana sa riste sa fie considerate "dusmanii" care pot ingreuna alte parteneriate viitoare, desi poate ar recupera parte din chirie pt drumul de legatura?
Postat 19 Octombrie 2017, 19:40 de unu
Dvs. ati mai scris despre gardul asta...si NIMIC
parca e tipic romanesc...pana nu pateste careva ceva...nu se face NIMIC
Postat 19 Octombrie 2017, 14:18 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON