URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Iunie 2018, 19:29

Mizerabil! Parcul Magnoliei din Oradea este plin de gunoaie, pentru că Primăria n-are contract de curăţenie (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un loc preferat de părinţii şi copiii care locuiesc în Rogerius, Parcul Magnoliei, a devenit o zonă de ocolit!

Pungi de plastic, flacoane, ba chiar şi porumbei morţi zac pe sub coşurile de gunoi, prin nisipul de lângă tobogane ori pur şi simplu pe iarbă. "Coşurile de gunoi sunt pline, gunoaiele curg din ele, în jurul lor pe o rază de câţiva metri sunt numai gunoaie şi porumbei morţi. Este oribil", a reclamat, marţi, BIHOREANULUI o orădeancă.

De vină pentru această situaţie este chiar Primăria Oradea, care nu s-a îngrijit să încheie un contract pentru îngrijirea spaţiilor verzi din lotul 4 al oraşului, întins în Rogerius şi Oncea.

Până pe 24 mai, acest lot a fost în grija RER Vest, care a avut un contract câştigat în urma licitaţiei de acum trei ani. În urmă cu 10 zile, acest contract a expirat, dar Primăria încă nu a încheiat un nou act.

"A fost organizată o nouă licitaţie, a câştigat firma Profi Garden şi urmează să se încheie contractul. Până atunci, Direcţia Tehnică încearcă să caute soluţii", a declarat Anca Grama, purtător de cuvânt al Primăriei Oradea.

De ce n-au căutat funcţionarii Primăriei soluţii înainte, astfel încât să nu se ajungă la această situaţie mizerabilă şi revoltătoare, nu mai lămureşte nimeni. Aşa că orădenii n-au decât să suporte gunoaiele...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
damadama...
... vezi ca e vorba despre o sesizare a unei oradence, nu de o actiune a presei. Dar asa pățăști daca citesti numai titlul...
Postat 06 Iunie 2018, 09:25 de ineuanul
Curiozitate
Sunt curios si eu cand vor fi astia din presa multumiti de ceva!
Postat 05 Iunie 2018, 20:12 de damadama
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON