URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Octombrie 2019, 15:38

Haos pentru pasaj: Blocaje pe strada Libertăţii din centrul Oradiei, închisă de pe o zi pe alta (FOTO)

Haos pentru pasaj: Blocaje pe strada Libertăţii din centrul Oradiei, închisă de pe o zi pe alta (FOTO) (foto: Ovidiu Bojan, sursa: grupul Facebook Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S-au creat cozi şi blocaje, miercuri, pe strada Libertăţii din centrul Oradiei. După prânz, pe porţiunea închisă, cea dintre strada Aurel Lazăr şi Parcul Traian era haos, întrucât mulţi şoferi ba n-au văzut, ba au ignorat panourile care semnalizau că strada este închisă. Astfel, după ce au intrat pe stradă, au fost nevoiţi să găsească un loc în care să se întoarcă şi să iasă din ambuteiaj.

Mai mult decât atât, unii şoferi orădeni spun că, în prima parte a zilei, panourile care să indice că strada este închisă şi nu se poate ieşi prin Parcul Traian lipseau. 

"La ora 14, când circulaţia era complet blocată la intrare pe strada Libertăţii, unii, neştiind că nu se mai poate ieşi, claxonau ca să intre pe stradă, iar alţii, după ce au constatat că strada e blocată la capăt, încercau să iasă. Atunci au apărut semnele şi poliţiştii care să dirijeze circulaţia şi în lipsa cărora traficul ar fi rămas blocat", a scris orădeanul Ovidiu Bojan, pe grupul de Facebook numit Oradea, publicând mai multe fotografii care să ilustreze haosul creat pe strada Libertăţii.

Tot el a criticat faptul că Primăria a decis închiderea parţială a străzii Libertăţii de pe o zi pe alta, nedându-le timp şoferilor să se informeze. "Nu decizi închiderea unei străzi de pe o zi pe alta şi, dacă situaţia o impune, iei măsurile cuvenite de semnalizare şi dirijare a traficului nu atunci când acesta se blochează, ci de îndată", a mai scris orădeanul.

Comisia de circulaţie din cadrul Primăriei a decis marţi că "începând de miercuri, 23 octombrie 2019, se va închide circulaţia pe strada Libertăţii, de la intersecţia cu strada Aurel Lazăr până la intersecţia cu Parcul Traian, până la finalizarea investiţiei, respectiv începutul lunii iunie 2020. În acest sens, strada Andrei Şaguna şi strada Aurel Lazăr până la Andrei Şaguna devin străzi cu dublu sens, prin desfiinţarea spaţiilor de parcare".

De asemenea, începând de luni, 28 octombrie, strada Aleea Ştrandului se va închide pe porţiunea Hotel Continental – B-dul Magheru.

Începând cu 4 noiembrie se va închide circulaţia pe strada Parcul Traian, pe porţiunea dintre accesul auto în Inspectoratul Judeţean de Poliţie – B-dul Magheru, iar strada George Enescu va deveni cu dublu sens, prin desfiinţarea locurilor de parcare, şi se va înfiinţa un sens giratoriu la capătul străzii spre bulevardul Magheru.

"Începând cu 15 noiembrie se vor executa lucrări pe Bdul Magheru, motiv pentru care circulaţia tramvaielor va fi suspendată pe perioada lucrărilor, iar tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze", mai transmite Primăria.

Deciziile au fost luate la solicitarea SC Freyrom SA, "în vederea demarării lucrărilor la pasajul pe sub bulevardul Magheru şi a celor de relocare reţele de utilităţi de pe amplasamentul viitorului pasaj".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON