A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: getimagesize(https://cdn.ebihoreanul.ro/static/gallery_big/mare (21).JPG): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request

Filename: controllers/ebh.php

Line Number: 1077

Fata care face show (FOTO)
URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 IULIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Degeaba ne-am străduit să facem noi un Untold mai mare, e imposibil. Nici de o Gărână mai deșteaptă nu cred că suntem în stare. În schimb, la ce mândrețe de Cetate avem, nu cred că există localitate în România să poată rivaliza cu noi când este vorba de un Festival Medieval.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cel mai important eveniment al săptămânii trecute a fost anunţarea de către primarul Ilie Bolojan a două noi proiecte cu fonduri UE în valoare de 24 milioane euro, pentru decongestionarea traficului pe axa rutieră cea mai problematică a oraşului, între podul Dacia şi zona Cantemir, cu pasaje subterane, favorizarea mijloacelor de transport în comun şi multe, multe detalii inginereşti, precum exacavarea la 4 metri şi relocarea reţelelor de utilităţi…
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
A venit multă lume, Andrei, să îşi ia rămas bun de la tine. Atâtea inimi grele la un loc nu am văzut de mult timp. Uneori trebuie să murim ca să ne dăm seama cine suntem. Ai fi fost mândru, cu toată modestia ta emblematică, să vezi câţi oameni frumoşi au venit să te salute. A fost multă tristeţe în locul acela, pentru că moartea ta a fost mai mult decât breaking news. A fost heart-breaking news.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Mai pe româneşte, instanţa supremă spune că nu importă dacă agentul constatator a trecut sau nu suspendarea permisului în procesul-verbal, fiind suficient ca sancţiunea suspendării să fie prevăzută în lege, mai ales că termenele de suspendare de 30, 60 sau 90 de zile nu pot fi majorate sau reduse de poliţist tocmai pentru că termenele legale sunt clar determinate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Cercetătorii regnului animal se confruntă de ani de zile cu o problemă spinoasă. Animalele care duc o luptă şi o câştigă au o şansă foarte mare să câştige şi următoarea bătălie. Întrebarea este: "de ce anume?". Sunt la mijloc factori psihologici? Este vorba de încrederea dobândită de către învingător? Mai mult - deoarece acelaşi lucru pare să fie valabil şi în cazul fiinţelor umane - un studiu a încercat să găsească un răspuns la această întrebare: de ce învingătorii continuă să învingă?
28 Februarie 2011, 11:39

Fata care face show (FOTO)

Fata care face show (FOTO) Fata care face show

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fascinată de mişcările fetelor de la Ars Nova, pe care când era mai mică le admira din public, Patricia li s-a alăturat imediat ce, crescând, le-a dovedit că are ritmul în sânge.

Că n-a greşit o dovedeşte faptul că după un an şi jumătate câştiga titlul mondial împreună cu colegele la show dance, un stil care îmbină graţia cu acrobaţia. După alţi patru ani dedicaţi dansului, acum ştie cu certitudine că vrea să-şi transforme pasiunea în carieră, tocmai la Londra.

Viaţa ca un spectacol

În plină febră a pregătirilor pentru Balul Bobocilor la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, unde este elevă în clasa a IX-a la profilul mate-info, Patricia fuge de la şcoală direct la antrenamente, ca să se menţină în formă. A început să facă gimnastică ritmică la trei ani, dar s-a lăsat după alţi trei. "Pe la 10 ani am fost la un spectacol al Academiei de dans Ars Nova şi m-au fascinat fetele, aveau atâta mobilitate şi dansau frumos cum nu mai văzusem", îşi aminteşte adolescenta de azi.

Ca să ajungă precum sportivele de pe scenă, Patricia a început să se pregătească intens. Un an şi jumătate mai târziu, împreună cu alte patru colege de la Ars Nova, câştiga atât titlul european, în Ungaria, cât şi pe cel mondial, în Croaţia, la stilul showdance. "Pentru mine, victoriile de atunci au însemnat şi mai mult, fiindcă mă antrenasem de cel mai puţin timp", recunoaşte Patricia.

Dansatoare la Londra

După prima mare performanţă au urmat şi altele: în 2006 locul al treilea la individual la europenele din Ungaria, în 2009 şi anul trecut titlul naţional cu Ars Nova la majorete, dar şi alte victorii la showdance, în aceeaşi formulă, interpretând la mai multe competiţii numere precum "Miresele lui Dracula" sau "Bond Girl".

Performanţa înseamnă, evident, sacrificii, iar Patricia recunoaşte că dansul îi ocupă cea mai mare parte a timpului. "De două ori pe săptămână predau dans copiilor de la Academia Ars Nova, iar în rest am trei ore de antrenamente, zilnic, individual şi cu echipa", povesteşte ea. Totuşi, nu se plânge, pentru că - spune ea - a decis să-şi construiască viaţa dansând. "Vreau să fac o facultate de coregrafie. M-am gândit că mi-ar plăcea să studiez la Londra", spune Patricia. Acolo, s-ar putea perfecţiona până când va fi gata să-i înveţe şi pe alţii, cu o singură condiţie: să aibă aceeaşi pasiune pe care să o facă un mod de a trăi.

CAMPIOANA
Patricia Teuşdea
Vârstă: 15 ani
Ochi: verzi
Zodie: Fecioară
Înălţime: 1,68 m
Greutate: 51 kg
Măsuri: 88-62-90
Hobby: dansul, ieşirile cu prietenii

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
4u
simpla,rafinata,de o super eleganta si pendanta .....asa se poate caracteriza Patricia,Felicitari! in ceea ce faci"*"**"I pup You:*:*:*!...Giulia&Kiki sb.
Postat 29 Martie 2011, 11:58 de giulia
kjhkjhkjhkjh
baaaa tarane de aia ai intrat pe site-ul asta sa faci tu critica ????????? sunt curios tu cum arati si ce abilitati ai taraneeeeeee!!!!!!!!!!!
Postat 29 Martie 2011, 10:38 de kiki
...
Ii lata in spate X_X Se vede ca nu gandesti cu capu ala :-J si n`ai facut sport in viata ta :-j
Postat 02 Martie 2011, 20:53 de Rri
comic
88 In piept? tatele unde is=)))))))) groznic
Postat 28 Februarie 2011, 19:31 de Anonim
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Mai repede! Drumul de Sântandrei peste câmpuri ar putea fi dat în folosinţă în luna noiembrie (FOTO)
  • Rămas bun! Jurnalistul Andrei Şandor a fost condus pe ultimul drum cu muzica formaţiei Toto (FOTO / VIDEO)
  • Regulamentul locurilor de joacă. Orădenii din Ioşia sunt revoltaţi de gălăgia provocată de părculeţul din strada Lăpuşului (FOTO)
  • Proiect internaţional: Studenţi din Asia, la Universitatea din Oradea (FOTO)
  • Şefii PSD, UDMR şi ALDE din Consiliul Judeţean şi-au 'premiat' primarii: 'Banii se împart prin vot politic' (FOTO)
  • Vara şantierelor: De săptămâna aceasta mai multe străzi din toată Oradea vor fi blocate pentru lucrări (FOTO)
  • Sărbătoare nemţească: Tineri germani din ţară şi din străinătate au cântat şi au dansat în centrul Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • În vizită la transmisioniştii militari: Bihorenii au putut vedea dotările Centrului 54 Comunicaţii Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Şedinţa Consiliului Judeţean nu s-a putut ţine pentru că PNL-iştii şi un PSD-ist au lipsit. Pásztor avertizează că judeţul ar putea rata fonduri europene (FOTO)
  • HUMANAMED Oradea a devenit unicul laborator din ţară dotat cu un analizor pentru depistarea precoce a cancerului de ficat (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON