URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Aprilie 2010, 10:00

Drăguţă cu "broscuţă"

Drăguţă cu 'broscuţă' Drăguţă cu "broscuţă"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Chiar dacă părinţii îi spun întruna că actoria nu-i garantează o carieră, Teodora Bara e gata să rişte pentru a-şi împlini visul: acela de a apărea pe afişele filmelor şi spectacolelor de teatru.

Primii paşi i-a făcut de mult, iniţiindu-se în secretele artei dramatice la o şcoală particulară şi încercându-şi norocul la o serie castinguri pentru televiziune. Deşi până acum succesul a ocolit-o, frumoasa pistruiată speră că într-o zi va ajunge preferata spectatorilor...

Pe ecrane

Elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă, unde învaţă la profilul Arhitectură, Teodora şi-a schimbat radical planurile pentru viitoarea carieră. Brusc, s-a decis să părăsească lumea măsurătorilor pentru a se aventura în boema teatrelor şi în palpitantul univers al platourilor de filmare.

Hotărâtă să urmeze actoria la Bucureşti, Dora a început să se pregătească din timp. După ce o perioadă a făcut teatru experimental, acum exersează în cadru organizat, la şcoala privată "Pigmalion Art" din Bucureşti, care îşi trimite profesorii la Oradea săptămânal, pentru a ţine cursuri la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Pentru că orice apariţie e în acelaşi timp o şansă de a fi remarcată, orădeanca e gata să-şi înceapă ucenicia pe micile ecrane. La sfârşitul anului trecut, s-a înscris la un casting realizat de producătorii emisiunii "Neatza cu Răzvan şi Dani", aflaţi în căutarea unei fete ce urma să apară într-un videoclip al vedetei R&B Connect-R. Dora a fost selectată între primele 15, însă castingul s-a oprit şi filmarea n-a mai avut loc nici până în ziua de azi...

În căutarea rolului

Departe de a se descuraja, Dora a dat probe, la un alt casting, pentru a deveni "Fata de la meteo" pentru postul B1TV. Aici a eşuat. "Depinde foarte mult de noroc şi, bineînţeles, trebuie să încerci şi să mergi tot timpul la castinguri. Şi marii actori fac aşa...", explică ea, deloc dezarmată.

Până la următoarea şansă, colaborează cu agenţia Mr M Models. Deşi nu are nici pretenţii şi nici ambiţii de manechin, tânăra a câştigat toamna trecută titlul de Miss Top Auto, semn că se descurcă mai mult decât bine.

Între timp, ajunsă la vârsta majoratului, s-a grăbit să devină şoferiţă cu acte în regulă, dar nu a apucat să îşi pună în practică abilităţile la volan. Deşi a primit de la părinţi maşina visurilor, un Volkswagen Beetle din 1964, roşie, aceasta e încă la recondiţionat. Fană declarată a maşinilor clasice, Dora abia aşteaptă să ia cu asalt şoselele la volanul "broscuţei". Poate chiar în drumul spre cariera visată...

SEXY-DRIVER
Teodora Bara

Vârstă: 18 ani
Ochi: căprui
Înălţime: 1,68 m
Zodie: Scorpion
Măsuri: 95-63-93
Greutate: 58 kg
Hobby: actoria, dansul

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON