URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 10 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
După unii, Primăria n-ar trebui să cheltuiască 120.000 euro pe niște emisiuni care vor fi ascultate, estimativ, de „numai” 14 milioane de oameni. Mai bine ar împărţi banii tuturor locuitorilor. Cu 50 de eurocenți în plus, sărbătorile fiecărui orădean ar căpăta o strălucire aparte.
Zic şi eu
Adrian Cris
Încrederea se câştigă greu şi se pierde repede. Imediat după încheierea alegerilor prezidenţiale, unul dintre liberalii adunaţi s-o savureze la sediul PNL Bihor, Mircea Mălan, părea conştient de povara rezultatului. Nu ştim, de fapt, cu exactitate, câtă încredere i-au acordat românii lui Klaus Iohannis.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Coronarografia reprezintă o metodă de diagnostic invazivă (nu de tratament) ce permite vizualizarea directă a arterelor inimii (coronare) afectate prin infarct. Coronarografia presupune introducerea unui cateter (un tub minuscul) la nivelul arterei inghinale de la rădăcina coapsei şi înaintarea lui, sub control radiologic, până la nivelul arterelor coronare, moment în care se injectează o substanţă de contrast ce permite astfel stabilirea locului stenozat (îngustat) sau obstruat (înfundat) şi a atitudinii terapeutice: tratament medical, angioplastie sau tratament chirurgical.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
18 Ianuarie 2016, 13:17

Voleibalistele de la CSU Oradea au cedat jocul cu liderul clasamentului, Medicina Târgu Mureş, cu 1-3

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa orădeană de volei feminin CSU a cedat primul joc oficial din nou an, pe teren propriu, cu scorul de 1-3, în faţa celor de la Medicina Tg. Mureş, liderul clasamentului Seriei Vest din Divizia A2.

Meciul, care a contat pentru etapa a XI-a şi s-a desfăşurat în Sala Polivalentă a Universităţii, a consemnat pe seturi: 20-25, 12-25, 25-21 şi 19-25.

Astfel, la fel ca echipa de handbal feminin a clubului universitar, şi cea de volei a întâlnit pe teren propriu cea mai valoroasă formaţie din seria în care activează.

De precizat însă că la Târgu Mureş funcţionează un Centru Naţional de Excelenţă unde sunt selectate şi se pregătesc unele dintre cele mai bune voleibaliste ţării. Spre deosebire de orădence, care se antrenează doar o dată pe zi, la Târgu Mureş şedinţele de pregătire sunt şi dimineaţa şi după-amiaza. În aceste condiţii este lesne de înţeles că forţele din teren au fost disproporţionate. Cu toate acestea, elevele antrenoarei Mariana Szabo-Alexi au oferit o replică onorabilă mai valoroaselor sale adversare.

Primul set a stat sub semnul echilibrului până la scorul de 7-8 pentru oaspete. A fost momentul în care s-a solicitat un timp de odihnă, situaţie care a dat peste cap angrenajul gazdelor. La reluare, mureşencele au făcut 5 puncte consecutive desprinzându-se la 6 lungimi, avantaj care nu a mai putut fi recuperat de către gazde. Aşadar primul set s-a încheiat cu 20-25 pentru mureşence.

Setul al doilea a fost aproape fără istoric, "tratamentul" acordat de mediciniste orădencelor fiind unul sever care a condus spre un crunt 12-25. La 2-0 pentru oaspete şi cu o asemenea desfăşurare a setului secund, nimeni nu credea că partida nu se va termina în minimum de seturi. Poate şi pe fondul unei relaxări în tabăra oaspetelor, dar mai ales datorită prestaţiei excelente a gazdelor, CSU Oradea şi-a adjudecat setul al treilea după ce l-a condus practic în permanenţă. S-a mers "umăr la umăr" până la scorul de 3-3. Din acel moment şi până la final echipa de pe Crişul Repede s-a aflat la conducere. A făcut-o chiar şi la 6 puncte (11-5), pentru ca pe final să aibă ceva emoţii, oaspetele apropiindu-se la doar o lungime (22-21). Totuşi, datorită în special concentrării, CSU şi-a adjudecat setul al treilea cu 25-21.

Soarta ultimului set a fost decisă de startul slab, orădencele pornind practic de la 0-3. Cursa de urmărire a dat rezultate, fetele Marianei Szabo-Alexi reuşind să egaleze la 9. Din acel moment oaspetele au preluat conducerea şi nu au mai cedat-o până la final, impunându-se cu 25-19.

În această partidă, pentru orădence nu a putut evolua Bianca Chende, voleibalista suferind recent o operaţie de menisc.

Cum CSU Oradea are etapă liberă în runda viitoare, conducerea echipei a profitat de situaţie şi a programat  jucătoarelor un stagiu de pregătire montană, care a început deja duminică şi se va desfăşura până pe 24 ianuarie, în staţiunea Arieşeni.

În jocul cu mureşencele, pentru CSU Oradea au evoluat: Iuliana Fîcă, Maria Fîcă, Roxana Haidu, Horvath Reka, Mădălina Pura, Nicoleta Ponorean, Camelia Ungur, Lavinia Gîrdan, Denisa Ienciu şi Petra Dudaş. Antrenoare: Mariana Szabo-Alexi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3149 RON
  • 1 EUR = 4.7777 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON