URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 24 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea, a venit cu o găleată de cenușă pe care și-a pus-o în cap. După trei ani şi jumătate de șefie, și-a dat seama că la instituția pe care și el o conduce sunt fel de fel de loaze de partid care nu fac nimic. Aflăm că în 2018 au rămas necheltuiți aproape 100 milioane lei, iar anul trecut 52 milioane.
Zic şi eu
Adrian Cris
Partid-balama, care s-a obişnuit să-şi ofere „serviciile” când PNŢCD şi PNL, când PD-PDL, când PSD, UDMR nu trăieşte decât din parazitarea partidelor întemeiate sau măcar justificate ideologic, oferindu-le în Parlament, în Consiliile Judeţene şi în Consiliile Locale voturile pentru încropirea unor majorităţi, în schimbul atât al discriminărilor pozitive oferite minorităţii, cât mai ales al privilegiilor pentru liderii acesteia.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Colica renală este o durere intensă la nivelul regiunii lombare şi abdominale determinată de obstacole organice sau funcţionale ale rinichilor şi căilor urinare. Obstacolele organice cele mai dese sunt calculii mobili din litiaza renală, cheagurile de sânge sau fragmentele de puroi din infecţiile cronice sau tumorile renale şi stenozele ureterale (modificări ale calibrului ureteral) din tuberculoza renală. Cele funcţionale sunt reprezentate de spasme ale musculaturii căilor urinare, care pot fi independente sau asociate cu obstacolele organice.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
26 Noiembrie 2018, 14:01

Victorii facile pentru poloiștii de la CSM Digi Oradea în dubla confruntare cu CSM Târgu Mureș

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aşa cum era de aşteptat, poloiştii de la CSM Digi Oradea au obţinut două victorii categorice în dubla confruntare pe care au susţinut-o în compania recent înfiinţatei echipe CSM Târgu Mureş, la sfârşit de săptămână.

Meciurile s-au desfăşurat la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" din Oradea şi s-au încheiat cu victoriile cu scorurile de 20-5 şi 20-4 pentru vicecampioni.

În primul joc, echipa antrenată de Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu s-a impus cu scorul de 20-5, după ce pe sferturii orădenii au câştigat cu 5-2, 6-1, 4-1 şi 5-1.

Cele mai multe goluri în acest meci le-a înscris japonezul Yusuke Inaba, care a punctat de 3 ori. De asemenea, Cristian Dobre, Roland Szabo, Alex Popoviciu, Robert Gergelyfi, Bogdan Remeş şi Nichita Ilisie şi-au trecut şi ei în cont câte 2 goluri fiecare, iar Levente Vancsik, Maximilan Costa, Ramiro Georgescu, Grummy Guimaraes şi Ferenc Czenk au înscris câte un gol fiecare. De menţionat că au mai jucat în această partidă şi portarul Raul Gavriş şi jucătorul Viktor Kovats.

În partida revanşă, CSM Digi Oradea a marcat tot 20 de goluri, dar a câştigat ceva mai clar, cu 20-4, după ce pe pe sferturi s-a consemnat 5-2, 9-2, 2-0 şi 4-0.

Principalul marcator a fost de această dată Ferenc Czenk, 5 goluri. L-a secondat Viktor Kovats, cu 3 goluri, iar Seyia Adachi, Robert Gergelyfi, Grummy Guimaraes şi Bogdan Remeş au marcat câte 2 goluri fiecare, în timp ce Levente Vancsik, Maximilan Costa, Alex Popoviciu şi Ramiro Georgescu şi-au trecut numele pe lista marcatorilor câte o dată. Au mai evoluat însă şi: Stefan Zivojinovic, Cristian Dobre, Roland Szabo, Raul Gavriş şi Nichita Ilisie.

După aceste meciuri, poloiştii de la CSM Digi Oradea au 12 victorii şi se menţin pe primul loc al clasamentului în actuala ediţie a Superligii Naţionale, cu punctaj maxim.

În ultimele două etape ale turului de campionat, CSM Digi va avea şi cele mai dificile meciuri, cu Steaua Bucureşti, în deplasare, în perioada 30 noiembrie - 2 decembrie, respectiv cu Corona Sportul Studenţesc, acasă, în perioada  14-16 decembrie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3101 RON
  • 1 EUR = 4.779 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON