URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Noiembrie 2017, 23:44

Victorie clară pentru CSM CSU Oradea în disputa cu SCM U Craiova: 99-74! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Iubitorii baschetului din Oradea care au fost prezenţi la Arena Antonio Alexe sâmbătă seară au avut parte de o victorie pe cinste a băieţilor de la CSM CSU Oradea, care au întâlnit SCM U Craiova, în cadrul campionatului Ligii Naţionale. Orădenii s-au impus cu scorul de 99-74, după ce au condus şi cu 41 de puncte, scor 90-49 (cu şase minute şi jumătate înainte de final).

Jocul a fost dominat cu autoritate de jucătorii CSM, care au condus în permanenţă. După ce şi-au adjudecat primul sfert cu 20-13, pe cel de-al doilea l-au câştigat şi mai detaşat, cu 32-14. Astfel, la jumătatea partidei, CSM CSU conducea cu 52-27.

Şi după pauza mare, elevii antrenorului Cristian Achim au făcut legea, detaşându-se tot mai mult pe tabelă. Sfertul al III-lea a fost adjudecat cu 25-16 de către orădeni, care astfel, înaintea ultimei secvenţe conduceau deja cu o diferenţă de 34 de puncte, scor 77-43.

Începutul ultimului sfert a fost halucinant pentru olteni, care au ajuns să se vadă conduşi la peste 40 de puncte, scor 90-49 pentru orădeni, când au mai rămas 6:29 minute. Din acel moment însă, tehnicianul bihorean a început să trimită în teren şi jucătorii utilizaţi mai puţin, precum Ionescu şi Gavrilă, iar de acest aspect oltenii au beneficiat din plin, pentru că au început să recupereze. Şi-au adjudecat secvenţa cu 31-22 şi de la peste 40 de puncte s-au apropiat la 25 de puncte, scorul final fiind 99-74 pentru CSM CSU Oradea.

Dacă orădenii s-au răzbunat pentru înfrângerea din etapa anterioară, de la Galaţi, în schimb, oltenii s-au făcut de râs, înfrângerea fiind prea categorică pentru ei, într-un meci care se anunţa ca un derby.

Principalul marcator al formaţiei bihorene în acest joc a fost N. Milosevic, autor a 22 de puncte. El a fost urmat de M. Pasalic, cu 19 puncte, G. Gajovic, A. Mandache şi P. Stamenkovic, cu câte 10 puncte înscrise fiecare.

Din echipa olteană, G. Martinic şi J. Samuels au fost cei mai eficace, cu câte 19 puncte.

Pentru CSM CSU Oradea a fost cea de-a patra victorie stagională. În etapa viitoare, orădenii vor evolua tocmai pe terenul campioanei, la Cluj, cu U BT din localitate, pe data de 2 decembrie. Aşadar, baschetbaliştii vor intra într-o pauză de 3 săptămâni. Şi Clujul a câştigat, de altfel, clar, meciul pe care l-a disputat sâmbătă pe teren propriu, cu Politehnica Iaşi, cu scorul de 89-60.

Merită menţionat că, pe lângă victoria în faţa Craiovei, tehnicianul Cristian Achim a mai avut un motiv de sărbătorit: fix pe 11 noiembrie a împlinit 8 ani de când este antrenorul echipei orădene. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON