URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Iulie 2011, 11:41

Veşti bune de la Neşu: Îşi mişcă mâna dreaptă şi îşi simte şi toracele

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Veştile despre starea de sănătate a fotbalistului orădean Mihai Neşu, internat la o clinică de recuperare din Olanda, sunt tot mai bune. Potrivit directorului comercial al FC Utrecht, Bichonul a început să-şi mişte mâna dreaptă, îşi coordonează mâna stângă până la cot şi îşi simte şi toracele.

Informaţiile au ajuns în România prin trei suporteri gălăţeni care s-au dus să-l viziteze pe Mihăiţă. N-au putut intra în clinică, dar au stat de vorbă cu Henry Vermeulen, directorul comercial al clubului la care este legitimat orădeanul.

"Mihai este un luptător extraordinar, n-am văzut aşa ceva. Dacă săptămânile trecute a început să-şi mişte mâna dreaptă, acum şi pe cea stângă o poate controla până la cot şi, mai nou, îşi simte şi toracele. Suntem mândri de conaţionalul vostru, este un învingător cum rar întâlneşti", l-a lăudat Vermeulen pe Neşu.

Cei trei suporteri i-au dus lui Mihai Neşu un tricou al Oţelului Galaţi, pe care scrie "De la fanii Oţelului Galaţi pentru Mihai Neşu - un luptător adevărat!".

În luna mai, Mihai Neşu a suferit o accidentare în timpul antrenamentelor la FC Utrecht, în urma căreia şi-a fracturat coloana cervicală.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
multa sanatate
Sa-ti dea Dumnezeu multa sanatate si sa te vedem revenind in viata fotbalului!
Postat 08 Iulie 2011, 15:12 de fan
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON