Echipa naţională de fotbal a României a câştigat, sâmbătă seara, în deplasare meciul disputat cu naţionala Insulelor Feroe din cadrul preliminariilor Campionatului European din 2020.
Partida s-a încheiat cu scorul de 0-3, două dintre golurile tricolorilor fiind înscrise de fotbaliştii bihoreni George Puşcaş şi Claudiu Keseru.
Prima reuşită a meciului a venit abia în minutul 74, când Stanciu i-a dat o pasă bună lui Puşcaş, care a înscris.
Golul al doilea a fost marcat în minutul 83, când, după o pasă a lui Ianis Hagi, Keşeru a combinat cu Mitriţă, acesta din urmă a trimis în poartă.
Ultima reuşită a partidei i-a aparţinut orădeanului Claudiu Keşeru, în minutul al patrulea de prelungiri. Din păcate, acesta s-a şi accidentat.
Pentru "tricolori" urmează disputa cu Norvegia, de marţi, 15 octombrie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.