URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Martie 2018, 07:05

Sportivii de la King Do-Lions Oradea, protagoniştii delegaţiei României la Openul Serbiei la Taekwon-do ITF

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O delegatie formată din şase sportivi de la clubul oradean King Do-Lions (antrenor Tulkos Romeo) şi o sportivă de la Gi do-Pronetis Baia Mare au reprezentat, pe 4 martie, România la Openul Serbiei la Taekwon-do ITF, care a avut loc în localitatea Subotica.

Cea de-a XIII-a ediţie a competiţiei a aliniat la start 440 de sportivi, reprezentând 34 cluburi din 11 ţări (Austria, Bosnia Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Italia, Macedonia, România, Serbia, Slovenia, Ucraina şi Ungaria).

De menţionat că deschiderea oficială a competiţiei i-a avut ca invitaţi pe secretarul general al Federaţiei Internaţionale de Taekwon-do ITF, prof. Kim Sung Hwan, vicepreşedintele Master Mario Bogdanov, dar si pe ambasadorul Coreei de Nord în Romania, Excelenţa Sa Ri Pyong Du, cu care orădeanul Romeo Tulkos a avut şi o întrevedere de câteva minute.

Rezultatele delegaţiei române au cuprins: 2 locuri I, 5 locuri II şi 2 locuri III. Pe podium, s-au situat, astfel: David Sferle - locul I la lupta juniori +75 kg, Răzvan Daniel Cotuţ - locul II la luptă copii - 45 kg, Denisa Andrada Cotuţ - locul II la luptă juniori -64kg, Nicolae Paşcu - locul II la luptă juniori -75 kg, Antoniu Irimuş - locul III la tull juniori 1 DAN, Karina Mihuţa - locu II la tull 2-1 Gup şi locul III la lupta copii +40 kg (toţi de la C.S. King Do-Lions Oradea) şi Bianca Filip (C.S. Gi Do-Pronetis Baia Mare) - locul I la tull juniori 1 DAN şi locul II la lupta juniori +65kg.
Din corpul arbitrilor a facut parte şi orădeanca Camelia Raluca Ionescu. 

"A fost o competiţie dificilă şi destul de grea, luând în calcul numărul mare de sportivi, dar şi nivelul tehnic, care a fost unul foarte ridicat. Sportivii au muncit din greu pentru fiecare medalie obţinută şi sper ca aceste rezultate să îi încurajeze pentru următoarele competiţii care se apropie cu paşi repezi", a declarat Romeo Tulkos, antrenorul clubului orădeanKing Do-Lions.

Următorul pas important pentru "leii orădeni", după cum a mai menţionat tehnicianul bihorean, îl va reprezenta turneul de clasa A al Cehiei, care se va desfăşura în perioada 16-18 martie la Nymbruk, unde clubul orădean va fi reprezentat de sportivul David Sferle. De asemenea, "un pas important va fi şi examenul din acest sfârşit de săptămână, ce va avea loc la Cluj, unde în prezenta comisiei tehnice a federaţiei naţionale, sportivii Antoniu Irimuş şi Răzvan Cotuţ, vor susţine examenul de promovare pentru centura neagră 2 DAN, respectiv 1DAN", a mai menţionat Tulkos.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON