URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 16 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum vreo 10 ani, marii consumatori de cultură din Oradea vituperau împotriva "ţăranului din Birtin" pe motiv că acesta nu face destule manifestări, care să satisfacă pretenţile celor care se trezesc pe Mezzo şi adorm pe Arte. Ei bine, acum lucrurile artă cu totul altfel...
Zic şi eu
Adrian Cris
Şeful Consiliului Judeţean ne ia de proşti. Vinerea trecută, Pásztor Sándor s-a înfoiat în faţa presei locale că a „purtat discuţii” cu nişte nemţi din districtul Steinfurt, pe care l-a prezentat drept „motorul Germaniei”, deşi în realitate doar landul din care face parte, Renania de Nord - Westfalia, este o „locomotivă”, nicidecum districtul respectiv, eminamente rural.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Da, suntem oameni. Da, suntem supuși greșelii. Da, avem dreptul să fim iertați. Da, avem dreptul la un nou început. Dar care este efectul întoarcerii la catedră al unui cadru didactic condamnat? În ce măsură va putea să se impună în fața studenților? Cum va fi privit de colegii de catedră sau departament? În ce măsură va afecta întoarcerea sa imaginea Universității? Pe de altă parte, se pot arunca pe apa sâmbetei întreaga pregătire și experiență didactică a unui om din pricina unei rătăciri de moment sau a unei slăbiciuni?
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre necesitatea construirii şi modul în care se va realiza viitorul pasaj subteran Magheru, care va lega pe sub bulevard Aleea Ştrandului de Pacul Traian?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Motivul principal pentru care Avocatul Poporului cere declararea Codului administrativ neconstituțional, în ansamblul său, este tocmai ce am arătat săptămânile trecute, respectiv adoptarea acestuia în procedura de urgență a ordonanței guvernamentale, cu ignorarea rolului de legiuitor al Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
01 Iulie 2019, 10:34

Sportivii de la CSU Oradea au cucerit 13 medalii la Naţionalele de tir pentru juniori III de la Bucureşti (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Desfășurate la Bucureşti, la Poligonul "Iosif Sârbu", întrecerile Campionatelor Naţionale de tir sportiv la probele de glonţ şi aer comprimat pentru juniori III au adus un număr de 13 medalii pentru sportivii de la CSU Oradea. Dintre acestea, 3 au fost de aur, 4 de argint şi 6 de bronz.

De departe, principalul performer al delegaţiei orădene, conduse de antrenorii Adriana Floruţa şi Vasile Leţ, a fost Bucsias Levente, cel care în probele de pistol a cucerit trei medalii de aur, toate ale delegaţiei clubului CSU Oradea.

Levente a ocupat primul loc atât la pistol sport, cât şi la pistol viteză, dar şi la pistol standard, 25 m.

Tot la pistol a mai concurat şi Alexandra Ghergheleş, în timp ce în probele de puşcă, clubul orădean a fost reprezentat de Andreea Pop, Bodoni Kinga şi Alexia Lezeu.

"În primele zile ale competiţiei am înregistrat rezultate peste aşteptări, după care am intrat în normalitate. Per ansamblu sunt mulţumit de evoluţia sportivilor noştri, care să nu uităm că în această perioadă au avut şi examenele de la şcoală. Levente este un sportiv de viitor, de la care aşteptăm să confirme tot mai mult", a declarat, după ultima zi de întreceri, antrenorul secţiei de tir sportiv de la CSU Oradea, Vasile Leţ.

Următoarea competiţie pentru sportivii de la CSU Oradea este Campionatul Naţional de juniori II, programat tot la Bucureşti, peste o lună.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2654 RON
  • 1 EUR = 4.7354 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON