URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Decembrie 2018, 00:30

Spadasina Bianca Benea a fost desemnată cea mai bună sportivă a judeţului Bihor în 2018, iar CSM CSU Oradea, cea mai bună echipă! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ca de obicei în preajma sărbătorilor de iarnă, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor a organizat Gala Sportului Bihorean, eveniment menit să-i premieze pe cei mai buni sportivi ai judeţului din an.

Desfăşurată la Hotel Continental, ediţia 2018 a galei de premiere a reunit elita sportului bihorean, sportivii şi antrenorii cu cele mai bune rezultate din acest an, conducători de cluburi, dar şi diferiţi invitaţi, reprezentanţi ai instituţiilor colaboratoare de-a lungul timpului cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor.

În afară de festivitatea de decernare a premiilor, au avut loc şi două momente artistice. În fapt, un grup de colindători, elevi de la Liceul de Arte din Oradea, îndrumaţi de profesoara Aurica Bonţu i-au introdus pe cei prezenţi în atmosfera sărbătorilor de iarnă, prin colinde.

După ce au fost premiaţi colaboratorii, instituţiile şi reprezentanţii mass-media, s-a trecut la desemnarea laureaţilor. Din nou, au fost trei secţiuni, cei mai buni sportivi de la "neolimpice", cei mai buni de la sporturile olimpice, precum şi cele mai bune echipe.

Rezultate după rezultate

La secţiunea sporturi neolimpice, cea mai bună a fost desemnată în 2018 karateka Szentgyorgyi Silvia Anamaria, de la clubul Good Dragon Marghita, sportivă pregătită de antrenorul Takacs Mihaly. Multimplă medaliată în acest an, atât la competiţiile naţionale, cât şi cele internaţionale, Silvia Anamaria a obţinut, printre altele, în 2018, locul I în proba de kumite individual, categoria -53 kg, de la Cupa Mondială WSF Ippon Shobu, care s-a desfăşurat la Istanbul. În Turcia, tânăra din Marghita a mai obţinut alte două medalii, iar la Europenele din Bulgaria, de la Albena,  Szentgyorgyi Silvia a urcat de patru ori pe podium.

Pe locul II la "neolimpice" s-a situat Mircea Raul Tudorică, de la CS UAMT Agora, de la karate tradiţional. Locul III i-a revenit lui Cătălin Topai, de la CS Tae Kyon Oradea (antrenor Alexandru Sas) – taekwon-do ITF.

De asemenea, au mai primit premii, ca laureaţi, Andrei Tăuţan, de la CS UAMT Agora Oradea (antrenor Mircea Raul Tudorică) – karate tradiţional şi Gergely Akos, de la ACS Wolf Oradea (antrenor Harascsak Iuliu) – taekwon-do ITF.

La secţiunea cele mai bune echipe, aşa cum era de aşteptat, formaţia de baschet masculin CSM CSU Oradea, care a câştigat titlul naţional în acest an, a fost declarată cea mai bună formaţie din judeţul Bihor în 2018. Pe locul II s-a situat echipa de polo masculin CSM Oradea, antrenată de Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu, vicecampioană naţională. În fine, pe locul III s-a situat echipa de polo feminin junioare II, antrenată de Liviu Garofeanu, care şi a devenit vicecampioană naţională în 2018.

Poate cea mai aşteptată premiere a fost cea a sportivilor de la individual la "olimpice". S-a început cu laureaţii, apoi au fost premiate, în ordine, locurile III, II şi I.

Laureaţi au fost judoka Adrian Olaru, de la LPS CSM Oradea (antrenor Emil Morar) şi atletul Laviniu Chiş, de la CSM CSU Oradea (antrenor Robert Olah).

Pe locul III s-a situat în acest an înotătoarea Huszar Ingrid, de la clubul Crişul Oradea (antrenoare Cristina Madău), cea care a mai primit şi un premiu special, pentru cele şapte recorduri stabilite în acest an.

Locul al II-lea i-a revenit lui Alex George Creţ, de la LPS CSM Oradea, judoka pregătit de antrenorul Emil Morar, dar care nu a fost prezent la gală, el fiind în această perioadă în Japonia, la un stagiu de pregătire.

Premiu în lipsă

În fine, sportivul anului în judeţul Bihor în 2018 a fost desemnată, de fapt, o sportivă. Este vorba despre spadasina Bianca Benea, de la clubul CSM Oradea (antrenor Nicolae Ille). Principalele rezultate ale Biancăi în acest an au fost: locul II cu echipa României la Campionatul Mondial de juniori de la Verona, unde la individual a ocupat locul V, locul VI cu echipa României la Campionatul European de juniori de la Sochi, locul III la Cupa Mondială de juniori de la Bratislava, locul II la Cupa Federaţiei la juniori de la Satu Mare, locul II la Campionatul Naţional de Tineret de la Bucureşti şi locul I la Campionatul Naţional de juniori, tot de la Bucureşti.

Cum şi Bianca Benea se află în aceste zile în Spania, premiul i-a fost înmânat antrenorului ei, Nicolae Ille.

"În sfârşit, Bianca a ajuns sportiva judeţului Bihor. A fost un an foarte bun, pentru Bianca, pentru mine, pentru CSM Oradea. Am avut acea participare la Europene, unde a obţinut locul VI, dar vârful de formă l-a obţinut la Campionatul Mondial, unde a ocupat locul V la individual şi poziţia a II-a şi implicit titlul de vicecampioană mondială cu echipa României, ceea ce constituie un rezultat de excepţie pentru judeţul Bihor. Foarte rare sunt astfel de performanţe la Mondiale. Păcat că nu a reuşit să ajungă şi ea la această festivitate de premiere. Este momentan în Spania, la un cantonament de pregătire cu lotul olimpic al României. Sperăm să reuşim anul viitor o calificare la Olimpiadă", ne-a declarat, la finalul galei, antrenorul Nicolae Ille.

Premii speciale pentru întrega activitate din sport au primit anul acesta Mirela Casetti, fostă baschetbalistă şi mult timp consultant superior la DJST Bihor, de unde s-a pensionat la începutul anului, şi Gheorghe Alexandrescu, fost conducător al echipei de polo Dinamo Oradea, dar şi preşedinte la FC Bihor şi Liberty Salonta.

În fine, nu au fost uitaţi nici sponsorii, care au sprijinit sportul bihorean în acest an, iar la final, directorul DJTS Bihor, Petruţ Drăgan şi prezentat echipa din cadrul direcţiei.

Printre invitaţi s-au aflat şi subprefectul Iulius Delorean şi inspectorul şcolar general Alin Iuhas Novac.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON