URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Iunie 2017, 11:56

Simona Kadas s-a impus în crosul de la Şirnea, organizat cu ocazia Zilei Olimpice

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Alergătoarea orădeană Simona Kadas s-a impus în proba de cros a categoriei open feminin +30 ani din cadrul întrecerilor organizate în localitatea braşoveană Şirnea cu ocazia Zilei Olimpice.

Acţiunile s-au desfăşurat la poalele munţilor Piatra Craiului, pe parcursul a două zile, iar evenimentul s-a desfăşurat sub patronajul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Dacă prima zi a fost dedicată copiilor, aceştia întrecându-se mai întâi la concursul de alergare intitulat "Pentatlon Olimpic Şcolar pentru Mileniul III", a doua zi s-a adresat iubitorilor de ciclism şi cros. În cadrul acestei ultime probe, la invitaţia campioanei olimpice Maricica Puică, a luat startul şi Simona Kadas, singura orădeancă prezentă la acest eveniment. Obişnuită cu astfel de curse, orădeanca s-a impus fără probleme la categoria ei de vârstă.

Invitaţii de onoare la ediţia din acest an a Zilei Olimpice au fost Mihai Covaliu, preşedintele COSR şi Maricica Puică, campioana olimpică de la Los Angeles 1984 în proba de 3.000 metri şi medaliată cu bronz la 1.500 metri la aceeaşi reuniune atletică. De menţionat că COSR a oferit 30 de premii ocupanţilor primelor trei locuri la toate cele 5 categorii de vârstă: 7-10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani, 19-30 ani şi +30 ani, atât la feminin cât şi la masculin.

"Concursul a avut parte de o organizare deosebită. Am participat la multe concursuri în ţară, dar aşa ceva nu am mai întâlnit", a declarat Karol Kadas, soţul şi antrenorul Simonei.

La final, cei care au urcat pe podium au fost recompesaţi cu treninguri, pantofi sport Fila, mingi de baschet sau de volei, rucsaci sau seturi de tricouri şi şort.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON