URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Noiembrie 2012, 10:27

Şapte clasări pe podium pentru judoka orădeni la campionatele naţionale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Judoka orădeni au cucerit şapte medalii la întrecerile Finalei Campionatului Naţional pe echipe juniori U20 şi Campionatelor Naţionale de luptă la sol (ne waza), de la Baia Mare.

Elevii antrenorilor Aurelian Ciprian Fleisz, Alexandru Goncearenco şi Olimpia Ianc au avut o comportare bună la cele două competiţii, desfăşurate în perioada 2 - 4 noiembrie.

În cadrul Finalei Campionatului National pe Echipe Juniori U 20, orădenii au cucerit chiar locul I, în întrecerea echipelor feminine. Astfel, formaţia A a Oradiei a câştigat concursul, în timp ce echipa B s-a situat pe locul V.

Componenţa primei echipe a fost Andreea Ştefanescu, Patricia Petraş, Larisa Florian, Andreea Florian, Georgiana Pantea, Mădălina Pantea şi Lorena Podelenczki.

Echipa B a fost formată din Barna Rut, Denisa Benţe, Oros Elvira, Kanalas Paula, Daniela David şi Ramona Ene.

La masculin, echipa orădeană a ocupat locul III. Aceasta a fost alcătuită din Alexandru Iacob, Pusztai David, Rareş Trif, Mircea Pop, Andrei Stoica, Răzvan Bodea, Denis Pop, Dănuţ Herce, Kunszabo Luca, Bogdan Bondar şi Florin Avram.

La cealaltă competiţie, Campionatele Naţionale de luptă la sol (ne waza), competitiţie individuală, tinerii judoka de la LPS Bihorul - Liberty şi CS Crişul au ocupat două locuri I, prin Larisa Florian, la 52 kg, şi Lorena Podelenczki, la +63 kg, trei locuri II, prin Patricia Petraş, în limitele categoriei 52 kg, Paula Kanalas, la 63 kg, şi Mădălina Pantea, la +63 kg.

De asemenea, a mai fost cucerit şi un loc III, prin Andreea Florian, la 63 kg.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON