Echipa orădeană de baschet feminin Universitatea CSM a reuşit să obţină sâmbătă primul succes stagional din Liga I, cea de-a doua divizie a ţării. Formaţia bihoreană a primit vizita echipei BC Danzio II Timişoara, grupare pe care a întrecut-o cu scorul de 64-55, într-un meci care s-a desfăşurat la Arena Antonio Alexe.
Marcatoarele formaţiei orădene au fost: Ulica, autoare a 21 puncte, Gavra, cu 18, Kozma, cu 10, Anei, cu 5, Lupusavei şi Peter, cu câte 4 şi Dimoftiu, cu 2 puncte.
După acest succes, formaţia Universitatea CSM Oradea are acumulate până în prezent o victorie şi cinci înfrângeri. Astfel, bihorencele împart locurile V-VI în clasament tocmai cu formaţia bănăţeană.
De precizat că, în tur, BC Danzio s-a impus cu scorul de 78-37.
În următorul joc, Universitatea CSM Oradea va întâlni echipa Universitatea Cluj Napoca II. Meciul se va desfăşura pe data de 24 ianuarie, la Cluj.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.