URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Ianuarie 2013, 22:20

Poloiştii de la CSM Digi au realizat scorurile campionatului cu Poli CSM Cluj

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poloiştii echipei campioane CSM Digi Oradea au realizat o utilă repetiţie înaintea jocului de miercuri din Liga Campionilor, din compania sârbilor de la Partizan Belgrad. Sâmbătă şi duminică, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", orădenii au înregistrat scorurile campionatului Superligii Naţionale, după ce au învins ultima clasată, Poli CSM Cluj, cu scorurile de 29-3 şi 34-5.

Meciurile au contat pentru etapa a IX-a, iar sâmbătă, în prima confruntare, elevii antrenorului Toth Laszlo au început în forţă jocul, conducând după primele 8 minute cu scorul de 7-2. Ţi în sfertul II orădenii au marcat tot de şapte ori, dar de această dată n-au mai primit gol, astfel că la pauza mare conduceau deja cu 14-2.

Nici repriza secundă nu s-a deosebit foarte tare de prima, ba din contră, partitura a fost cam aceeaşi, cu 7-1 pentru CSM Digi în sfertul III şi, şi mai clar, 8-0, în cel de-al IV-lea.

Principalul marcator a fost Andrei Creţu, cu 5 reuşite, urmat de Mihnea Chioveanu, Alexandru Ghiban şi Andrei Buşilă, cu câte 4 goluri.

Duminică, în partida revanşă, situaţia a fost şi mai drastică pentru clujeni. Poloiştii orădeni au realizat un scor fluviu, cel mai mare de până acum din campionat, învingând cu 34-5 formaţia oaspete. După un 8-1 şi 9-0 în primele două sferturi, la jumătatea confruntării, orădenii conduceau deja cu 17-1. Cu toate aceste, iureşul campionilor a continuat şi în partea a doua, gazdele înscriind cel puţin un gol pe minut, scor 8-2 în sfertul III şi 9-2, în cel de-al IV-lea.

În acest joc, Gheorghe Dunca a fost principalul marcator, cu 7 goluri. El a fost urmat de Botond, cu 6, şi Kadar, cu 4.

Pentru CSM Digi a fost a 18-a victorie din tot atâtea posibile, orădenii conducând detaşat ăîn clasamentul campionatului intern, cu 54 de puncte.


CSM Digi Oradea - Poli Cluj 29-3 (7-2, 7-0, 7-1, 8-0) şi 34-5 (8:1, 9:0, 8:2, 9:2)

Marcatori: CSM Digi Oradea: Ad. Creţu 5+1 goluri, Chioveanu 4+0, Ghiban 4+1, Buşilă 4+2, Dunca 3+7, Diaconu 3+3, Popoviciu 2+2, Matei 2+2, Câmpeanu 1+3, Botond 1+6, Kadar 0+4 şi Samuilă 0+3 goluri

Marcatori Poli Cluj: Dolha 1+0 goluri, Negruţă 1+0, Jurcă 1+2, Şifrea 0+1, Gandrabura 0+1 şi Tocan 0+1 goluri.


Pentru CSM Digi urmează acum confruntarea de miercuri, cu Partizan Belgrad, din Liga Campionilor Europeni, foarte importantă pentru calificarea în următoarea fază a competiţiei.

Cealaltă formaţie orădeană din Superliga Naţională, CS Crişul, nu a jucat în week-end, fiindcă şi-a amânat dubla din deplasare cu Sportul Studenţesc din cadrul acestei etape pentru runda a X-a, când orădenii vor juca tot la Bucureşti, cu Rapid. Echipa orădeană va efectua astfel o singură deplasare şi va disputa patru meciuri în zile consecutive, din raţiuni de ordin financiar.

În celelalte două confruntări din runda a IX-a, dintre Rapid şi Dinamo, respectiv AMEFA Arad cu Steaua, dinamoviştii şi stelişti, favoriţi de altfel, au reuşit să se impună pe linie.


Rezultatele jocurilor din week-end din Superliga Naţională de polo

Sâmbătă

AMEFA Arad - Steaua 7-15

Rapid - Dinamo 2-18

CSM Digi Oradea - Poli Cluj 29-3

Duminică

CSM Digi Oradea - Poli Cluj 34-5

Rapid - Dinamo 5-9

AMEFA Arad - Steaua 4-5


Clasament

1 CSM Digi Oradea 18 j 54 p

2 Steaua Bucureşti 18 j 48 p

3 Dinamo Bucureşti 18 j 42 p

4 Sportul Stud. Bucureşti 16 j 21 p

5 AMEFA Arad 18 j 18 p

6 Crişul Oradea 16 j 16 p

7 Rapid Bucureşti 18 j 9 p

8 CS Poli Cluj 18 j 1 p

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON