URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E foarte traumatizant să ți se dărâme casa, chiar dacă aceasta este amplasată între blocuri, unde vecinii știu exact ce mănânci la cină. Oricât s-ar strădui Primăria să-i despăgubească civilizat pe cei care își vor pierde locuințele, nicio sumă de bani nu va putea acoperi disconfortul unei mutări și neplăcerile schimbării modului de viață.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
08 Septembrie 2019, 14:28

Polo: Programul meciurilor din cadrul turneului de Liga Campionilor Europeni de la Oradea

Polo: Programul meciurilor din cadrul turneului de Liga Campionilor Europeni de la Oradea (foto: CSM Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poloiştii de la CSM Oradea îşi cunosc programul din turul II preliminar al Ligii Campionilor Europeni. Turneul va avea loc în perioada 13-15 septembrie la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu.

La acest turneu vor participa patru echipe: AN Brescia, CN Barcelona, Lokomitiv Tbilisi şi CSM Oradea.

În prima etapă, vineri, orădenii îi vor avea ca adversari pe italienii de la Brescia. Apoi, sâmbătă, elevii antrenorului Dorin Costrăş se vor confrunta cu georgienii de la Lokomotiv Tbilisi.

În fine, în ultima etapă, duminică, vicecampionii României se vor confrunta cu spaniolii de la CN Barcelona.

Orădenii de la CSM s-au calificat în turul II preliminar al Ligii Campionilor după ce în primul tur, desfăşurat în Serbia, au obţinut două victorii, suferind însă şi trei înfrângeri.

Accesul spectatorilor la aceste meciuri va fi liber.


Programul jocurilor de la Oradea

Vineri, 13 septembrie:

Ora 18:00, CSM Oradea - AN Brescia
Ora 19:45, CN Barcelona – Lokomotiv Tbilisi

Sâmbătă, 14 septembrie:
Ora 18:00, AN Brescia - CN Barcelona
Ora 19:45, CSM Oradea - Lokomotiv Tbilisi

Duminică, 15 septembrie:
Ora 10:00, Lokomotiv Tbilisi - AN Brescia
Ora 11:45, CSM Oradea - CN Barcelona

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2846 RON
  • 1 EUR = 4.7415 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON