URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 21 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cota primarului Oradiei a cunoscut o nouă creştere săptămâna trecută, după ce două personaje de la vârful politicii şi respectiv presei autohtone au afirmat că dacă preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi desemnat pe el premier, nu pe Ludovic Orban, Ilie Bolojan ar fi putut asigura voturile pentru învestirea noului Guvern, ceea ce nu-i exclus la a doua încercare, după ce prima, cea cu Orban, eşuează.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai răspândite boli cardiovasculare şi reprezintă o problemă majoră de sănătate publică pentru că afectează arterele şi organe vitale ca inima, rinichii, creierul şi ochii, fiind responsabilă de aproximativ 75% din toate atacurile de cord şi accidentele vasculare.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
08 Octombrie 2019, 20:01

Orădeanul Harris Kopanyi, pe primul loc la turneul de tenis Trofeul Sătmarului, la categoria 12 ani

Orădeanul Harris Kopanyi, pe primul loc la turneul de tenis Trofeul Sătmarului, la categoria 12 ani foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tânărul sportiv al clubului CSM Oradea Harris Kopanyi s-a întors cu trofeul aferent locului I de la turneul de tenis dotat cu Trofeul Sătmarului, competiție care s-a desfășurat la Satu Mare, la finele săptămânii trecute.

Orădeanul a evoluat în cadrul categoriei 12 ani băieți, unde s-a impus în toate cele patru partide susținute. Mai întîi, Harris a dat peste Octavian Pușcaș, pe care l-a învins cu scorul de 6-0, 6-1. Apoi l-a avut ca adversar pe Șerban Babeti, de care a trecut cu 6-3, 6-2.

În semifinale, orădeanul s-a confruntat cu Cristian Chiciudean, pe care l-a învins și mai clar, cu 6-1, 6-0, pentru ca în ultimul meci să-l aibă ca adversar pe Samuel Sleam, jucător pe care l-a învins destul de ușor, de asemenea, cu 6-2, 6-2.

Născut pe 16 ianuarie 2008, Kopanyi se situează pe locul 54 în ierarhia națională la categoria 12 ani masculin. După cum informează site-ul oficial al clubului CSM Oradea, Kopanyi a mai câștigat în această toamnă Trofeul Marc - Cupa Albalact de la Cluj, în cursul lunii septembrie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2732 RON
  • 1 EUR = 4.7556 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON