URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când s-a lucrat la brandul pentru Oradea, s-au făcut niște studii care să afle de la cetățeni percepția despre instituţiile orașului, despre modul de trai etc. Punctajul pe fiecare domeniu a fost de la 1 la 5, aceasta fiind nota maximă. Deși eșantionul era alcătuit din toate mediile, inclusiv din cel universitar, singurul punct în care Oradea a stat catastrofal, adică de nota 1, a fost Universitatea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Cu mai puține spectacole decât în anii trecuți, mă așteptam să văd mai mulți spectatori la FITO 2019. Dar, la unele, mai ales la cele înscrise în concurs, au fost multe locuri libere în sală. Am bifat 5 zile din cele 8 ale festivalului și voi face o scurtă trecere în revistă a ceea ce am văzut.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede reguli cu privire la persoana care suportă cheltuielile ocazionate de derularea unui proces, stabilind ca regulă de principiu că acestea vor fi suportate de către partea care pierde procesul. În ce condiţii, însă?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
04 Iunie 2019, 16:23

Orădeanca Karina Mihuța, triplă campioană la Open-ul Italiei de Taekwon-do

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sportiva orădeană Karina Mihuța a avut evoluții foarte bune la întrecerile ediției din acest an ale  Openului Italiei la Taekwon-do, unde a urcat de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Orașul Barletta a fost cel care a găzduit în acest an Open-ul Italiei, turneu de clasa A, care s-a desfășurat în organizarea clubului Fit sport, club condus de vicepreședintele Federației Europene de Taekwon-do, master Ruggiero Lanotte.

Acest campionat a aliniat la start peste 250 de sportivi din Bosnia Herțegovina, Irlanda, Slovenia, România și Italia. Ţara noastră a fost reprezentată de sportiva Karina Mihuța și antrenorul ei, Romeo Tulkos, respectiv de doamna Minerva Mucichescu, care a făcut parte din corpul de arbitraj. Sportivii au putut concura la două probe: tull (exerciții de formă) și luptă. Totodată, au avut dreptul de a-și etala valoarea și în categoriile superioare de vârste, conform categoriei lor.  

Sportiva clubului orădean King Do-Lions, Karina Mihuța,  cea care săptămâna trecută s-a întors de la Grand Prix-ul Bosniei cu locul I la luptă și locul III la tull, a urcat de această dată de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, ea obținând trei locuri I, și anume: locul I la tull copii 2 -1 gup, locul I la tull junioare 2-1 gup și tot locul I la luptă copii - 14 ani/-55 kg.

„Sunt foarte mândru de prestația Karinei. A avut meciuri grele, dar mă bucur nespus de mult că și-a îndeplinit obiectivele propuse. Este o sportivă de perspectivă, care deja și-a spus cuvântul, nu doar la competițiile naționale, ci și la cele internaționale. Sâmbătă, Karina, împreună cu alți colegi a ei, va participa la Cupa Colosseum din Baia Mare pe stil de semi-kempo, fiind ceva nou pentru ei, dar cred ca vom avea reușite și aici”, a declarat Romeo Tulkos, antrenorul principal al echipei orădene.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
felicitari!
Bravo! Felicitari, Karina! la fel parintilor si profesorilor ei, celor care o ajuta sa faca performanta!
Postat 05 Iunie 2019, 10:05 de roger
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1899 RON
  • 1 EUR = 4.7228 RON
  • 1 HUF = 0.0147 RON