URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 28 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Zilele trecute, Oradea a intrat în colimatorul primarilor celor mai importante orașe din țară, Bucureștiul și Clujul. Și, ca de fiecare dată, fără ca noi să avem vreo vină. Asta nu înseamnă că nu suntem măguliți că ditamai primarii de capitale, de provincie și de țară nu mai pot dormi de grija noastră!
Zic şi eu
Adrian Cris
Partid-balama, care s-a obişnuit să-şi ofere „serviciile” când PNŢCD şi PNL, când PD-PDL, când PSD, UDMR nu trăieşte decât din parazitarea partidelor întemeiate sau măcar justificate ideologic, oferindu-le în Parlament, în Consiliile Judeţene şi în Consiliile Locale voturile pentru încropirea unor majorităţi, în schimbul atât al discriminărilor pozitive oferite minorităţii, cât mai ales al privilegiilor pentru liderii acesteia.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Guta cuprinde o serie de boli care apar singure sau în combinaţie şi includ hiperuricemia, atacurile de artrite inflamatorii (la o singură articulaţie), depozitele de cristale de uraţi la nivelul articulaţiilor şi la nivelul rinichilor, precum şi litiaza renală cu săruri de uraţi. Hiperuricemia (creşterea acidului uric plasmatic la valori de peste 7 mg%) este cea care determină apariţia gutei. Acidul uric, alături de creatinină, uree şi pigmenţii biliari, este un produs final al metabolismului proteic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
19 Iunie 2014, 11:36

Oradea găzduiește în weekend cel mai important eveniment din triatlonul românesc: Cupa Tiger Amira X-Man România

Oradea găzduiește în weekend cel mai important eveniment din triatlonul românesc: Cupa Tiger Amira X-Man România foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În acest sfârșit de săptămână, sâmbătă, Oradea va găzdui cel mai important eveniment din triatlonul românesc. Este vorba despre Cupa Tiger Amira X-Man Romania, ajunsă în acest an la ediția a V-a.

Concursul se va desfășura pe două lungimi de traseu, pe lungimea egală cu lungimea unei competiții Ironman, adică înot 3800 m, bicicletă 180 km și alergare 42,2 km, și pe lungimea Half Ironman, adică 1900 m înot, 90 km ciclism și alergare de 21,1 km.

Traseele pot fi parcurse atât la individual, cat și în echipe.

Concursul este organizat de Asociația Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, cu un număr de peste 55 de organizatori și voluntari de la AS Xterra Sport Bihor și Asociația Eco Mountain Transylvania.

Conform organizatorilor, evenimentul va avea caracter internațional, iar fiecare sportiv care termină în timpii limită, de 16 ore de la începerea concursului, toate probele, parcurse consecutiv, este considerat un Ironman.

„Toți aceștia și toți cei care încearcă prin acest efort să parcurgă toată distanța merită aplauzele noastre, merita susținere noastă, așa că vă invit să susțineți personal câte un concurent la alegere, să-i ajutați, aplaudându-i, în fiecare tură de parc, sau chiar și pe traseul de bicicletă", a declarat Szokolszky Istvan, vicepreședintele clubului Xterra Sport Bihor.

Numărul celor înscriși la această competiție extremă de triatlon s-a mărit față de numărul celor înscriși la concursul din anul trecut. „Practic, s-a triplat la cursa lungă, ceea ce arată un interes mărit față de acest sport, chiar și pentru varianta extremă. În acest an la linia de start se vor prezenta 300 sportivi", după cum a precizat Szokolszky Istvan.
Concursul va fi organizat conform regulilor internaționale de Triatlon, pe distanță lungă.

Evenimentul, inclus în calendarul competițional al Federației Române de Triatlon, reprezintă și Campionatul Național de Triatlon pe distanță lungă, astfel că, duminică, la premiere vor fi aflați și campionii naționali pe cele două lungimi de traseu.

Startul pentru distanța lungă se va da sâmbătă, la ora 7, la lacul Săldăbagiu de Munte - Hanul Pescarilor, unde se va desfășura prima probă, adică înotul, și la ora 9, pentru distanța scurtă.

După înot, concurenții vor parcurge traseul de bicicletă de 180 km pentru distanța lungă și de 90 km pentru cei înscriși la Half Ironman.

Traseul de bicicletă va porni de la Lacul Săldăbagiu și va parcurge drumul județean Paleu - Uilacul de Munte - Cetariu - Cauaceu, dus-întors, de mai multe ori. Traseul de bicicletă la final va intra în Oradea prin Săldăbagiu de Munte și va lua sfârșit în Parcul Brătianu, unde concurenții vor parcurge proba de alergare.

Alergarea în parc va avea, de asemenea, două lungimi de traseu de parcurs pentru sportivi. Cei care vor fi înscriși la proba de Ironman, vor alerga un maraton adică 42,2 km (38 ture de parc), iar cei care se vor înscrie la Half Ironman, doar un semimaraton, adică 21,1 km (19 ture de parc).

Durata medie pentru parcurgerea fără oprire pe distanța Ironman este de aproximativ 12 ore, deși primii clasați vor fi așteptați la finish în mai puțin de 9 ore de la start.
Pentru Half Ironman,durata medie de parcurgere a traseului va fi de 7 ore, aici primii clasați urmează să sosească la finish în mai puțin de 5 ore de la start.

„Așteptăm un număr cât mai mare de susținători și simpatizanți pentru acest eveniment și să le ținem pumnii sportivilor noștri din Romania, cu șanse mărite la clasarea pe podium", a mai spus vicepreședintele clubului Xterra Sport Bihor.

Partea cea mai interesantă pentru public și susținători, va fi proba de alergare, în parcul Brătianu, unde sportivii din elită de pe traseul scurt sunt așteptați în jurul orei 11.30, după ce vor fi înotat deja 1900 m, vor fi pedalat 90 km și vor fi alergat un semimaraton de 21,1 km. Punctul culminant al evenimentului totuși este considerat în momentul finish-ului celui care va termina primul cursa lungă, de 3800 m înot, 180 km ciclism și alergarea maratonului de 42,2 km! Acest sportiv este așteptat la finish în aproximativ 9 ore de la start, adică in jurul orei 16.00!

Cu acest prilej, Asociația Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor mai anunţă şi că va organiza în data de 29 iunie cea de-a doua ediție a Triatlonul Companiilor, destinat în proporție de 100% firmelor și companiilor.

Evenimentul va avea loc la Ineu, la Complexul Kingsland. Conform organizatorilor, probele acestea vor fi mult mai accesibile, din cauza distanțelor ce trebuiesc parcurse. Acestea vor fi de înot 700 m, ciclism 18 km și alergare 5,5 km.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3348 RON
  • 1 EUR = 4.7798 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON