URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E foarte traumatizant să ți se dărâme casa, chiar dacă aceasta este amplasată între blocuri, unde vecinii știu exact ce mănânci la cină. Oricât s-ar strădui Primăria să-i despăgubească civilizat pe cei care își vor pierde locuințele, nicio sumă de bani nu va putea acoperi disconfortul unei mutări și neplăcerile schimbării modului de viață.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
12 Septembrie 2019, 18:18

Oradea, cu o singură echipă de polo în Superligă: CS Crişul nu s-a mai înscris în campionat

Oradea, cu o singură echipă de polo în Superligă: CS Crişul nu s-a mai înscris în campionat foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea va fi reprezentată în campionatul naţional de polo masculin doar de echipa Clubului Sportiv Municipal. Conducerea Clubului Sportiv Crişul a decis să nu înscrie echipa în această ediţie a Superligii.

"Avem 1001 motive. În primul rând, ţin de buget. Anul trecut am avut nişte sponsori, dar de fapt cheltuielile au fost în mare parte pe capul nostru. Anul acesta, am cerut un buget de 327.000 de lei şi am primit 20.000 de lei. Şi salariile sunt acoperite doar până în octombrie", a declarat directorul clubului, Ionel Bungău, joi pentru BIHOREANUL.

În plus, şeful CS Crişul este nemulţumit şi de rezultatele echipei care a fost antrenate de Cosmin Goina şi Eugen Băjenaru. "Din câte meciuri am avut anul trecut, nu am câştigat nici unul. Eforturile au fost zadarnice: ne-am dus în fiecare etapă şi am luat bătaie de nu ne-am văzut", a precizat Bungău.

Drept urmare, a decis să nu înscrie echipa în camionat, iar secţia de polo să se concentreze pe echipele de juniori, masculin şi feminin. "Trebuie să acceptăm că nu suntem pregătiţi. Dacă la anul dă Dumnezeu să avem lângă echipă oameni care să o susţină, atunci ne vom înscrie iar în campionat", a precizat Bungău.

Desfiinţarea echipei i-a descumpănit pe jucători. Unii dintre ei au fost împrumutaţi de club la Arad, urmând să joace în echipamentul clubului Amefa, iar ceilalţi şi-au căutat singuri alte echipe care să-i primească.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2846 RON
  • 1 EUR = 4.7415 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON