URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Ianuarie 2020, 10:55

O nouă victorie în faţa rivalilor de la Cluj! CSM CSU Oradea - U BT: 80-75 (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi îşi doreau o victorie la o diferenţă mare, pentru că în tur au pierdut cu 76-81, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea s-au impus, miercuri seara, în cele din urmă, la o diferenţă de cinci puncte, cu scorul de 80-75, în faţa rivalei din competiţiile interne U-BT Cluj-Napoca, într-un joc care a contat pentru etapa a 4-a din Grupa J a FIBA Europe Cup.

Partida, care s-a desfăşurat într-o atmosferă deosebită, la Arena Antonio Alexe, unde galeriile celor două formaţii au dat recital, a fost controlată de bihoreni, care au condus la un moment dat şi la o diferenţă de 21 de puncte, scor 71-50, în sfertul III.

Finalul de joc nu a fost atât de bine gestionat de elevii antrenorului Cristian Achim, care au şi primit un coş de trei puncte când mai era o secundă de jucat şi au câştigat la aceeaşi diferenţă la care au pierdut în tur.

De la început pentru CSM CSU au evoluat: Watson, Richard, Petrescu, Zekovic şi Valeika. După un debut echilibrat, gazdele au trecut la conducere şi au intrat în avantaj cu şase puncte în prima pauză, scor 21-15.

Sfertul II a fost şi mai bun pentru orădeni, care au marcat 23 de puncte, faţă de doar 15 ale clujenilor, iar în pauza mare s-a intrat cu avantajul de 14 lungimi al "roş-albaştrilor", 44-30.

Secvenţa a treia a fost ceva mai sărăcăcioasă în puncte, dar şi mai echilibrată. De altfel, fiecare formaţie şi-a trecut în cont câte 19 puncte, ceea ce a făcut ca şi în ultima pauză CSM CSU Oradea să aibă un avantaj de 14 puncte, scor 63-49.

Ultimele zece minute au aparţinut însă clujenilor, care a redus sistematic diferenţa de pe tabelă, iar cu o secundă înainte de final, când bihorenii conduceau cu 8 puncte, oaspeţii au înscris de la distanţă, partida încheindu-se cu scorul de 80-75 pentru CSM CSU, care a scăpat o victorie la o diferenţă mai mare, care ar fi avantajat-o în caz de egalitate de puncte cu U BT la finalul grupei.

Oricum, succesul "roş-albaştrilor" repurtat în faţa rivalilor din competiţiile interne este important şi le păstrează acestora şanse de calificare.

"A fost un meci bun pentru noi. Am avut câteva momente excelente de joc. Sunt de părere că am făcut exact ce se impunea din partea unei echipe aflate în situaţia noastră la jumătatea acestei faze a competiţiei. Apărarea noastră a fost cu adevărat impresionantă din toate punctele de vedere în prima repriză. Sunt de părere că aceasta este o victorie pe deplin meritată. Nu vreau să fac calcule acum. O să tragem linie la sfârşit, iar atunci vom şti dacă diferenţa de puncte din acest meci ne costă sau cât ne costă. Suntem în continuare angrenaţi în lupta pentru calificare şi vom face tot ce depinde de noi pentru a ne califica mai departe", a declarat, la finalul partidei, antrenorul CSM-ului, Cristian Achim.

Pentru echipa bihoreană principalul marcator a fost în acest joc Aaron Broussard, cu 25 de puncte. L-au urmat Nikola Markovic, cu 20 de puncte, căpitanul Giordan Watson şi Dragan Zekovic, cu câte 10 puncte. De partea cealaltă, cel mai eficace a fost Patrick Richard, cu 19 puncte.

În urma acestui rezultat, CSM CSU Oradea şi U-BT Cluj-Napoca au 2-2 la general în Grupa J. Orădenii se situează pe locul al III-lea şi vor juca etapa viitoare, pe 29 ianuarie, în deplasare, în Israel, cu Ironi Ness Ziona.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Precum la baschet...
așa și la bugete&administrație... Intotdeauna ați avut bugete duble dar v am executat cu jumate din bugetul vostru și cu jucători luați de la Cj.... o să vă mai administrăm cîteva bătăi atât la baschet cît și la celelalte. Manelismul face ravagii, mai ales la Cluujj ????
Postat 23 Ianuarie 2020, 17:49 de Vlaicu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON