URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 23 IULIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Niște asociații care primeau de la cetățeni acea brumă de bani de 2% din impozitele pe 2017, pentru a mai acoperi nevoile copiilor cu grave probleme de sănătate, s-au trezit că sumele au fost deturnate către niște parohii ortodoxe. S-au trezit anul acesta pentru că e prima dată când ANAF-ul trimite fiecărui donator o scrisoare prin care-l informează cui a donat acești bani...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cel mai important eveniment al săptămânii trecute a fost anunţarea de către primarul Ilie Bolojan a două noi proiecte cu fonduri UE în valoare de 24 milioane euro, pentru decongestionarea traficului pe axa rutieră cea mai problematică a oraşului, între podul Dacia şi zona Cantemir, cu pasaje subterane, favorizarea mijloacelor de transport în comun şi multe, multe detalii inginereşti, precum exacavarea la 4 metri şi relocarea reţelelor de utilităţi…
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
A venit multă lume, Andrei, să îşi ia rămas bun de la tine. Atâtea inimi grele la un loc nu am văzut de mult timp. Uneori trebuie să murim ca să ne dăm seama cine suntem. Ai fi fost mândru, cu toată modestia ta emblematică, să vezi câţi oameni frumoşi au venit să te salute. A fost multă tristeţe în locul acela, pentru că moartea ta a fost mai mult decât breaking news. A fost heart-breaking news.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Mai pe româneşte, instanţa supremă spune că nu importă dacă agentul constatator a trecut sau nu suspendarea permisului în procesul-verbal, fiind suficient ca sancţiunea suspendării să fie prevăzută în lege, mai ales că termenele de suspendare de 30, 60 sau 90 de zile nu pot fi majorate sau reduse de poliţist tocmai pentru că termenele legale sunt clar determinate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Cercetătorii regnului animal se confruntă de ani de zile cu o problemă spinoasă. Animalele care duc o luptă şi o câştigă au o şansă foarte mare să câştige şi următoarea bătălie. Întrebarea este: "de ce anume?". Sunt la mijloc factori psihologici? Este vorba de încrederea dobândită de către învingător? Mai mult - deoarece acelaşi lucru pare să fie valabil şi în cazul fiinţelor umane - un studiu a încercat să găsească un răspuns la această întrebare: de ce învingătorii continuă să învingă?
02 Mai 2010, 14:39

Naţionala de polo a bătut şi Rusia la Oradea

Naţionala de polo a bătut şi Rusia la Oradea Alex Matei a reuşit patru goluri în poarta Rusiei
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reprezentativa de polo a României a încheiat cu punctaj maxim grupa de calificare la Campionatul European de polo, ce se va desfăşura la Zagreb, în perioada 28 august - 11 septembrie 2010. Cu biletele pentru „europene" în buzunar, România şi Rusia au dat bătălia finală pentru primul loc în grupa de la Oradea, victoria revenind poloiştilor noştri cu 12-10 (4-1, 1-3, 4-2, 3-4). A fost al treilea succes al naţionalei noastre după 17-5 cu Marea Britanie şi 13-6 cu Olanda.

Partida România - Rusia a fost considerată, pe drept cuvânt, finala grupei preliminare de la Oradea. Înaintea meciului direct, desfăşurat duminică, în ultima etapă a preliminariilor, atât România cât şi Rusia acumulaseră maximum de puncte prin victoriile obţinute în faţa reprezentativelor Olandei şi Marii Britanii. Ambele echipe aveau asigurată calificarea la Campionatul European ce se va desfăşura la Zagreb, în perioada 28 august - 11 septembrie 2010.

Meciul a debutat cu un joc excelent al României, care conducea după primul sfert cu 4-1. A urmat replica experimentatei echipe ruse, care a reuşit să egaleze 4-4. Din acel moment, echipa României, antrenată de Istvan Kovacs, a reuşit momente de joc perfecte, materializate pe tabelă cu o serie consecutivă de cinci goluri: 9-4, astfel că meciul era practic jucat. Până la final ruşii au avut o tresărire de orgoliu şi au redus diferenţa de pe tabelă la 12-10 (4-1, 1-3, 4-2, 3-4).

România a încheiat grupa preliminară C pe locul 1, cu maximum de puncte, 9, urmată de Rusia 6 puncte, cele două echipe urmând să fie prezente la turneul final al Campionatului European de la Zagreb.

Golurile echipei noastre au fost marcate de Alex Matei 4, Nicuşor Diaconu, Tibi Negrean şi Cosmin Radu câte 2, Kadar şi Iosep câte unul în timp ce pentru ruşi au marcat: Lisunov şi Zheltovski şi Garbuzov câte 3 goluri şi Vizhniakov 1.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Ali, 'Motanul': Un orădean cu origini siriene este toboşarul celei mai în vogă trupe din România, The Motans (FOTO)
  • Investiţie de peste 700.000 euro. Prima seră hidroponică de roşii cherry din Bihor a fost inaugurată la Toboliu (FOTO)
  • Mai repede! Drumul de Sântandrei peste câmpuri ar putea fi dat în folosinţă în luna noiembrie (FOTO)
  • Rămas bun! Jurnalistul Andrei Şandor a fost condus pe ultimul drum cu muzica formaţiei Toto (FOTO / VIDEO)
  • Regulamentul locurilor de joacă. Orădenii din Ioşia sunt revoltaţi de gălăgia provocată de părculeţul din strada Lăpuşului (FOTO)
  • Proiect internaţional: Studenţi din Asia, la Universitatea din Oradea (FOTO)
  • Şefii PSD, UDMR şi ALDE din Consiliul Judeţean şi-au 'premiat' primarii: 'Banii se împart prin vot politic' (FOTO)
  • Vara şantierelor: De săptămâna aceasta mai multe străzi din toată Oradea vor fi blocate pentru lucrări (FOTO)
  • Sărbătoare nemţească: Tineri germani din ţară şi din străinătate au cântat şi au dansat în centrul Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • În vizită la transmisioniştii militari: Bihorenii au putut vedea dotările Centrului 54 Comunicaţii Oradea (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON