URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 20 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută a trecut ignorată o ştire colosală: o instituţie a renunţat să mai ceară cetăţeanului un act pe care tot ea l-a emis şi pe care, bineînţeles, îl deţine în propriile registre, pe hârtie sau în calculatoare, deci bravo celui care, după 30 de ani, şi-a dat seama cât de stupid e sistemul!
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
18 Ianuarie 2010, 15:24

Multe necunoscute la FC Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La antrenamentul efectuat luni dimineaţa de FC Bihor, antrenorii Dan Dobai şi Stelian Farcău s-au văzut văduviţi de prezenţa mai multor jucători. Primul dintre ei este noul venitul Elek, împrumutat de la Oţelul Galaţi, care a fost programat să efectueze controlul cardiologic din cadrul vizitei medicale.

De asemenea, Lupaşcu şi Dianu, prezenţi la Stadionul Municipal, nu au efectuat antrenamentul pentru că au refuzat să semneze diminuarea salariului cu 40%, iar conducerea FC Bihor afirmă că li se caută echipe la care să fie transferaţi. În caz contrar vor fi trimişi la echipa secundă, acolo unde a ajuns deja fundaşul central Tânc, care a refuzat, ciudat, să semneze o mărire salarială!

De asemenea, mijlocaşul Ciprian Străuţ a spus că se mai gândeşte dacă va semna sau nu reducerea salarială de 40% impusă de conducătorii clubului orădean.

Lukacs, între Astra şi Craiova

O situaţie mai specială are atacantul Raymond Lukcas, care se află în tratative avansate cu Astra Ploieşti, dar care nu a căzut la un acord financiar privind salariul la echipa prahoveană. Între timp, pe fir a intrat şi Universitatea Craiova care a acceptat toate condiţiile puse de orădeni.

Lukacs a fost invitat de patronul Astrei, Ioan Niculae, la o discuţie directă, care să nu mai facă loc neînţelegerilor. Astra a propus Bihorului să semneze contractul de transfer sub formă de împrumut a jucătorului, urmând ca ploieştenii să se înţeleagă cu jucătorul asupra salariului pe care acesta îl va încasa la echipa de primă ligă.

Lukacs susţine că Astra nu i-a acceptat salariul, de 5.000 de euro pe lună în primul an de contract, 7.500 în cel de-al doilea şi 9.000 de euro lunar în cel de-al treilea an de contract.

Preşedintele Astrei, Marcel Iancu, susţine că Lukacs nu avea cum să ştie de oferta Astrei de vreme ce, până la această oră, Astra nu i-a făcut nicio ofertă! „Patronul, domnul Ioan Niculae, va face direct oferta jucătorului, pentru nu există nicio neînţelegere", a spus Marcel Iancu. Niculae l-a invitat pe Lukacs să ia primul avion şi să discute salariul faţă în faţă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4241 RON
  • 1 EUR = 4.7789 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON