URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Aprilie 2011, 13:41

Luceafărul şi Bihorul Beiuş, învinse în deplasare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu toate că e evoluat bine şi şi-a dominat adversarul, echipa orădeană Luceafărul a trebuit să se recunoască învinsă în runda cu numărul 22 din Seria a V-a a Ligii a III-a. Elevii antrenorului Florin Fărcaş au întâlnit pe malurile Begăi formaţia a doua a clubului FC Timişoara, care beneficiind şi de 6 jucători de la prima formaţie a reuşit să le dea bihorenilor prima înfrângere din retur.

După o primă repriză în care nu s-a înscris, dar în care oaspeţii au fost vioara întâi, în partea a doua a jocului, pe fondul unor acţiuni ofensive mai consistente a bihorenilor, gazdele reuşesc să dea lovitura şi să înscrie, mai întâi prin Popovici, în minutul 60, şi apoi, prin Jitaru, 5 minute mai târziu. Chiar dacă mai târziu, jucătorii de la Luceafărul beneficiază şi de o lovitură de pedeapsă, ratată de Ember, aceştia nu mai izbutesc să înscrie şi se văd nevoiţi a se întoarce de la Timişoara cu prima înfrângere din acest retur.

"A fost o dispută echilibrată în prima parte, în care am avut câteva oportunităţi, dar pe care nu le-am fructificat. În repriza a doua am ratat o ocazie uriaşă prin Ianc, în minutul 52. Am stat destul de bine în jurul lor, dar, din păcate, ne-au surprins printr-o greşeală în defensivă. Am avut însă destule ocazii, neconcretizate, inclusiv un penalty. Ne afectează această înfrângere, dar sperăm s-o uităm cât mai repede", a declarat după joc,antrenorul Florin Fărcaş.

Luceafărul a început jocul în formula: Goia - Letan, Cura, Magda, Muntean - Roşu, Ghilea, Ianc - Schwarchopff, Ember, Paina. Pe parcurs antrenorul Florin Fărcaş i-a introdus în joc şi pe: Lupaşcu, Andor şi Neaga.

Nici cealaltă formaţie bihoreană din competiţie, CF Bihorul Beiuş, care a evoluat tot în deplasare, dar la Arad, nu a avut un rezultat mai bun vineri. Ba chiar, dimpotrivă: s-a întors de pe malurile Mureşului cu un scor şi mai drastic, 0-3, în faţa Gloriei CTP.

Încă din minutul 10 arădenii au reuşit deschiderea scorului, pentru ca până la pauză să mai puncteze încă de două ori, în minutele 18 şi 26 şi apoi să închidă jocul.

Beiuşenii rămân în continuare deţinătorii "lanternei roşii" a clasamentului, cu 11 puncte acumulate.


Etapa a XXII-a din Seria a V-a a Ligii a III-a

Gloria Arad - Bihorul Beiuş 3-0 (3-0)
Au marcat: Filaret (10), Copil (18), Eşanu (26)

Sânnicolau Mare - ACS Recaş 0-1
A marcat: Miculescu (80)

Timişoara II - Luceafărul Oradea 2-0 (0-0)
Au marcat: Popovici (60), Jitaru (65)

Millenium Giarmata - Şcolar Reşiţa, se dispută sâmbătă de la ora 17.00

Autocatania - FC Hunedoara, se dispută sâmbătă de la ora 17.00

CFR Simeria - Termo Dr. Tr. Severin 3-0
Termo s-a retras în iarnă şi va pierde meciurile din retur la masa verde.

Naţional Sebiş şi Mama Mia Becicherecu Mic stau.


CLASAMENT

1. Luceafărul Oradea 46 pct.
2. Autocatania Caransebeş 35 pct.
3. CFR Simeria 34 pct.
4. FC Hunedoara 34 pct.
5. ACS Recaş 31 pct.
6. FC Timişoara II 28 pct.
7. CS Naţional Sebiş 27 pct.
8. Unirea Sânnicolau Mare 25 pct.
9. Gloria Arad 22 pct.
10. Millenium Giarmata 21 pct.
11. CS Termo Drobeta Turnu Severin 19 pct.
12. CSM Şcolar Reşiţa 17 pct.
13. Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 11 pct.
14. CF Bihorul Beiuş 11 pct.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON