URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Iulie 2011, 16:28

Luceafărul Oradea a început pregătirile pentru Liga a II-a. Cu "prospături"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Componenţii echipei de fotbal Luceafărul Oradea s-au reunit marţi la noua bază sportivă de la Sânmartin, în vederea începerii pregătirilor pentru noul sezon competiţional, care-i va regăsi de această dată pe cea de-a doua scenă fotbalistică a ţării.

La primul antrenament din noul sezon au fost prezenţi nu mai puţin decât 37 de jucători. Pe lângă cei din vechiul lot, au mai participat şi jucătorii veniţi în probe. Aceştia sunt: fundaşii Miculescu (ACU Arad), Lupuţ (Arieşul Turda) şi Mureşan (liber de contract), mijlocaşii Adam Achim (CSC Sânmartin), Petrescu (ACU Arad) şi Pocian (Arieşul Turda), precum şi atacantul Negru, de la Gloria Arad.

La capitolul plecări, deşi nu e sigur, portarul Goia este foarte aproape de prim-divizionara FCM Tg. Mureş, cu care se pregăteşte deja şi unde este foarte posibil să rămână.

Noutăţi apar şi în ceea ce priveşte staff-ul tehnic. Fostul antrenor, Florin Fărcaş, a fost numit director sportiv, antrenori urmând a fi doi, deocamdată fiind cunoscut doar numele lui Călin Moldovan.

Săptămâna aceasta jucătorii echipei Luceafărul se vor pregăti pe plan local, la baza de la Sânmartin, timp în care vor efectua şi vizitele medicale (miercuri şi joi), iar sâmbătă se va stabili întreg staff-ul tehnic, care, la rându-i, va hotărî lotul lărgit ce urmează să intre de luni în cantonament la Băile Felix. În acest stagiu de pregătire, axat mai mult pe latura fizică jucătorii de la Luceafărul vor rămâne timp de 10 zile, după care vor începe seria jocurilor amicale.

Printre echipele pe care Luceafărul le va întâlni în această vară se numără formaţii de Liga I, FCM Tg. Mureş, de Liga a II-a, Arieşul Turda, şi Liga a III-a, FC Zalău, Bihorul Beiuş, Gloria Arad şi Olimpia Satu Mare.

După cum se ştie, clubul Luceafărul Oradea a primit licenţa de liga secundă şi nu se află în pericol pentru a activa în eşalonul în care şi-a câştigat pe teren dreptul.

Cei de la Luceafărul vor beneficia, începând cu acest sezon, şi de o nouă bază sportivă, la Sânmartin, unde se doreşte a se juca şi în nocturnă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON