URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Octombrie 2018, 17:30

Luceafărul a pierdut la Mioveni, cu 1-2, o partidă pe care, cu mai multă atenţie, o putea chiar câştiga (FOTO/VIDEO)

Luceafărul a pierdut la Mioveni, cu 1-2, o partidă pe care, cu mai multă atenţie, o putea chiar câştiga (FOTO/VIDEO) foto: Facebook / CS Mioveni
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au trecut pe lângă un rezultat mare, sâmbătă, la Mioveni, în etapa a 13-a a campionatului Ligii a II-a. Deşi au condus cu 1-0 şi au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, la 11 minute de la reluarea jocului, bihorenii au trebuit să se recunoască înfrânţi în cele din urmă în confruntarea cu CS Mioveni, cu scorul de 1-2.

Elevii antrenorului Cristian Lupuţ au început nesperat de bine jocul de pe terenul unui adversar dificil, mai ales pe teren propriu. Au avut cele mai mari ocazii în prima repriză, când au şi marcat, prin Cătălin Ţîră, în minutul 25. Acesta a fost găsit singur în careu, în partea dreaptă, de unde a înscris cu un şut plasat pe lângă portar. Înainte de aceasta, în minutul 5, Codoban a pătruns în careu, a centrat la colţul lung, de unde Vasile Pop a reluat în transversală. Apoi, în minutul 17, acelaşi Vasile Pop a şutat de la 17 metri, din lovitură liberă, dar portarul Sima a respins în corner.

Şi după pauză, în debutul reprizei a doua, bihorenii au evoluat foarte bine şi au continuat să-şi creeze ocazii. În minutul 55 Alexe l-a faultat în careu pe Paraschiv, iar arbitrul a dictat penalty. A executat Vasile Pop, în minutul 56, dar portarul Sima a apărat.

Momentul cheie s-a petrecut însă în minutul 77, când portarul Luceafărului, Bogdan Moga, a primit al doilea cartonaş galben pentru tragere de timp şi a fost eliminat. Pe primul l-a văzut în minutul 65, atunci când Mioveniul a primit un penalty, însă arbitrul a revenit asupra deciziei şi a dictat offside la Rădescu. Galbenul a rămas totuşi pentru portar.

Rămaşi în inferioritate numerică, bihorenii nu au mai rezistat pe final, iar în minutul 80, gazdele au restabilit egalitatea, după ce Kilyen a centrat de pe dreapta, iar jucătorul Luceafărului Nicolae Gunie a respins defectuos din 6 metri, iar mingea s-a dus spre poartă. Portarul Moroz, intrat la eliminarea lui Moga, a respins balonul în bară, dar de acolo a intrat în plasă.

Din păcate, bihorenii nu au mai reuşit să ţină nici de acest rezultat şi în minutul 84, la un corner bătut la bara a doua de către argeşeni, Ionuţ Burnea a reluat mingea cu capul în plasă, ducând scorul la 2-1 pentru gazde, scor cu care s-a încheiat acest joc. Astfel, deşi puteau obţine chiar toate cele trei puncte puse în joc, "luceferii" nu au mai cucerit în cele din urmă nici măcar unul în această etapă. Frustrarea oaspeţilor a fost mare la final, având în vedere cât de bine au început jocul şi cum puteau face chiar 2-0, dacă nu ratau penalty-ul din minutul 56. Ar fi fost o victorie mare, pe terenul unei echipe care se bate la primele locuri şi care este foarte redutabilă acasă. Din păcate, până la urmă, tot argeşenii s-au impus, iar bihorenii s-au întors acasă consolându-se cu gândul că au fost foarte aproape să dea lovitura în această rundă.

În pofida înfrângerii, Luceafărul Oradea rămâne în afara poziţiilor retrogradabile ale clasamentului, pe locul 15, cu 12 puncte.


CS Mioveni - Luceafărul Oradea 2-1 (0-1)

Au marcat: Gunie (min. 80 – autogol) şi Burnea (min. 84) / C. Tîră (min. 25)
Stadion: Orăşenesc (Mioveni)

CS Mioveni: Val. Sima - Ct. Alexe (min. 63 Kilyen), Celea, Burnea, Ed. Stoica - cpt., R. Lazăr, Al. Neagu (min. 46 Drugă), Rădescu, Al. Popescu (min. 46 Năstăsie), Coşereanu, Val. Balint. Antrenor: Iordan Eftimie.

Luceafărul: Moga (min. 78 eliminat) – Gunie (min. 82 P. Mitrică), Oros – cpt., Al. Băican, Moihedjia – V. Pop, Preoteasa, Cl. Codoban, Al. Dulca – Ţîră (min. 65 Luduşan) şi G. Paraschiv (min. 78 Moroz). Antrenor: Cristian Lupuţ

Au arbitrat: Bogdan Ionuţ Anghelinei (Galaţi) - Florin Mihai Cosma (Piatra Neamţ) şi Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamţ)


Etapa a 13-a a Ligii a II-a la fotbal:

Joi:

Ripensia Timişoara - Universitatea Cluj 1-1

Sâmbătă:

CS Mioveni - Luceafărul Oradea 2-1

ACS Poli Timişoara - ASU Politehnica Timişoara 1-2

UTA Arad – Energeticianul 1-1

Sportul Snagov - Metaloglobus Bucureşti 3-0

CS Baloteşti - Pandurii Târgu Jiu 2-1

Dacia Unirea Brăila - Aerostar Bacău 3-3

Academica Clinceni - Chindia Târgovişte 0-1

Duminică:

Farul Constanța - FC Argeș 3-1

Daco-Getica București - Petrolul Ploiești 1-2


Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
!!!
Ei "era" buni da " i-a " bătut scarbele alea...
Postat 20 Octombrie 2018, 17:45 de soricel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON