URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Mai 2014, 08:33

Judoka orădeni au cucerit 12 medalii la Cupa României de seniori

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ediţia din acest an a Cupei României la judo seniori, desfăşurată în weekend la Drobeta Turnu Severin, a prilejuit din nou obţinerea unor rezultate deosebite pentru judo-ul orădean, care a cucerit nu mai puţin de 12 medalii, în pofida a numeroase absenţe de marcă, datorate unor accidentări sau faptului că o parte din sportivi au fost menajaţi pentru Cupa Europeană de juniori, care se va desfăşura la Deva în această săptămână.

Cele mai importante absenţe au fost cele ale lui Laszlo Szoke (66 kg), Costel Dănculea (73 kg) şi Daniel Matei (100 kg), recent participanţi la Campionatele Europene de seniori, care au avut loc la Montpellier, în Franţa, toţi fiind accidentaţi uşor şi "nu s-a dorit a risca o agravare sau o recidivă", după cum a declarat antrenorul Emil Morar. Zsolt Balla (100 kg), de asemenea cu antebraţul în ghips, Larisa Florian (52 kg), Andreea Florian (57 kg), Loredana Podelenczki (70 kg), Mădălina Pantea (78 kg), Zoltan Farkas şi Mircea Pop (ambii 81 kg), Răzvan Bodea (90 kg) şi Luca Kunszabo (100 kg) au fost, la rândul lor menajaţi pentru competiţia de la Deva.

În contextul atâtor absenţe, candidaţii cu speranţe reale de a obţine medalii de aur au rămas Ioana Matei (48 kg), Dan Fâşie (73 kg) şi Valentin Radu (90 kg).

Singurul care şi-a respectat blazonul a fost până la urmă Dan Fâşie, care s-a impus clar în limitele categoriei 73 kg, câştigând spectaculos prin ippon toate meciurile şi obţinând medalia de aur, în finală chiar în faţa colegului de club, Denis Mititelu.

Ioana Matei a pierdut în semifinale, în fata clujencei Kovacs, cucerind în cele din urma doar bronzul, iar Valentin Radu s-a înclinat în finală în faţa dinamovistului Bodîrlău şi a cucerit medalia de argint.


Rezultatele complete ale sportivilor de la CSM Liberty:

Loc 1 - Dan Fâşie 73 kg

Loc 2 - Denis Mititelu 73 kg
- Adrian Merge 81 kg
- Valentin Radu 90 kg
- Georgiana Pantea 78 kg

Loc 3 - Ştefan Mateescu 60 kg
- Vlad Vişan 81 kg
- Ioana Matei 48 kg
- Patricia Petraş 57 kg

Loc 5 - David Pusztai 73 kg

Rezultate foarte bune au obţinut însă şi tinerele sportive de la CS Crişul Oradea, care junioare fiind au reuşit evoluţii bune într-o competiţie de senioare, cucerind, astfel, trei medalii:

Loc 2 - Daniela David 70 kg
Loc 3 - Denisa Benţe 48 kg
- Paula Kanalas 63 kg

Sportivii de la CSM Liberty Oradea sunt pregătiţi de antrenorii Emil Morar, Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenco şi Han Sang Ho, iar fetele de la CS Crişul de Olimpia Ianc.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
AGIME!
Felicitari judoka!
Postat 13 Mai 2014, 10:48 de vasi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON