URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Septembrie 2018, 17:13

Intrare liberă: Handbaliştii de la CSM încep joi un nou sezon oficial, pe teren propriu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa de handbal masculin CSM Oradea va debuta în noua ediţie a campionatului Diviziei A joi, când, în runda inaugurală a Seriei D, vor primi, pe teren propriu, replica formaţiei HC Szejke Odorhei.

Meciul, care iniţial a fost programat pentru sâmbătă, dar a fost devansat din cauza partidei de baschet masculin pe care CSM CSU Oradea o va susţine acasă în Liga Campionilor Europeni, va avea loc în Arena "Antonio Alexe", cu începere de la ora 10.

Va fi primul joc oficial în calitate de antrenor principal pentru tehnicianul George Tăutu, cel care a fost promovat în această calitate după plecarea lui Sebastian Tudor

După cum se ştie, sistemul de desfăşurare al celui de-al doilea eşalon handbalistic al ţării a cunoscut în această vară modificări, astfel că de la două serii s-a trecut la patru. CSM Oradea a fost repartizată în Seria D, alături de HC Szejke Odorhei, AHC Potaissa Turda II, HC Sibiu, CS Minaur Baia Mare II şi HCM Sighişoara.

În prima etapă, aşadar, CSM Oradea va juca pe teren propriu cu HC Szejke Odorhei, într-un meci care va fi arbitrat de cuplul timişean O. Durnea - F. Toaca şi la care intrarea spectatorilor va fi liberă.

De menţionat că între timp, în ultima săptămână jucătorii orădeni au susţinut la Reşiţa o dublă amicală, în compania formaţiei locale CSM Şcolar, în faţa căreia au cedat cu scorul de 34-40, iar mai apoi au remizat cu 27-27.

În celelalte două jocuri din prima etapă a Seriei D din cadrul Diviziei A la handbal masculin, sâmbătă, AHC Potaissa Turda II va primi replica formaţiei HC Sibiu, iar CS Minaur Baia Mare II va juca, tot pe teren propriu, cu HCM Sighişoara.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON