URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Noiembrie 2018, 18:52

Hip hop: Orădenii de la Switch Crew și Power Up Crew s-au calificat la Campionatul Mondial din Statele Unite (FOTO)

Hip hop: Orădenii de la Switch Crew și Power Up Crew s-au calificat la Campionatul Mondial din Statele Unite (FOTO) Switch Crew
Hip hop: Orădenii de la Switch Crew și Power Up Crew s-au calificat la Campionatul Mondial din Statele Unite (FOTO) Switch Crew
Hip hop: Orădenii de la Switch Crew și Power Up Crew s-au calificat la Campionatul Mondial din Statele Unite (FOTO) Switch Crew
Hip hop: Orădenii de la Switch Crew și Power Up Crew s-au calificat la Campionatul Mondial din Statele Unite (FOTO) Switch Crew
Hip hop: Orădenii de la Switch Crew și Power Up Crew s-au calificat la Campionatul Mondial din Statele Unite (FOTO) Power Up Crew
Hip hop: Orădenii de la Switch Crew și Power Up Crew s-au calificat la Campionatul Mondial din Statele Unite (FOTO) Power Up Crew
Hip hop: Orădenii de la Switch Crew și Power Up Crew s-au calificat la Campionatul Mondial din Statele Unite (FOTO) Power Up Crew
Hip hop: Orădenii de la Switch Crew și Power Up Crew s-au calificat la Campionatul Mondial din Statele Unite (FOTO) Power Up Crew
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trupa orădeană Switch Crew s-a întors cu rezultate bune de la faza naţională a celui mai prestigios concurs de streetdance, Hip Hop International, care s-au desfăşurat în weekend la Bucureşti.

Formaţia este compusă din Switch Girlz (formată din 8 persoane), Switch Uppers (7 persoane), Switch Wannabe (9 persoane) şi MegaSwitch (20 de persoane).

Deşi la concurs au participat zeci de trupe din întreaga ţară, cu înalt nivel de cunoştinţe şi aptitudini, rezultatele orădenilor au fost chiar excelente.

Astfel, Switch Girlz s-a clasat pe primul loc la categoria varsity (13-18 ani), Switch Uppers a ocupat locul II la categoria adulţi (peste 18 ani), MegaSwitch, poziţia III la categoria megacrew (categorie unde pot participa între 15 şi 40 de dansatori de toate vârstele), iar Switch Wannabe s-a situat pe locul IV la categoria juniors (8-12 ani).

După aceste clasări, orădenii s-au calificat la Campionat Mondial Hip Hop International, care va avea loc în Arizona, Statele Unite, în luna august a anului viitor.

De menţionat că trupa nu s-a aflat la prima experienţă de acest gen, mai câştigând acest concurs naţional şi în anii anteriori, iar în 2016 a reuşit să reprezinte cu succes România la Campionatul Mondial din Las Vegas.

Trupa orădean Switch Crew s-a înfiinţat în anul 2011, având-o ca şi coregrafă pe Veszi Renata.

Drum cu peripeţii

Pe lângă Switch Crew, la concursul din 11 Noiembrie, Hip Hop International România, din Oradea a mai luat startul şi trupa Power Up Crew, care, de asemenea a urcat pe podium, obţinând locul III la categoria Adults.

Trupa Power Up Crew este formată din cinci fete, Cristina Crăciun, Carla Giulia Folea, Ştefana Ioana Popa, Bianca Toderaş şi Szentyobbi Vivien şi s-a format în urmă cu 3 luni, după ce înainte fiecare dintre membrele acestei trupe au făcut parte din diferite trupe de dans. Acum, momentul coregrafic, ţinuta şi muzica este aleasă şi concepută de ele.

"Ceea ce ne-a determinat pentru a forma această trupă este pur şi simplu pasiunea şi dorinţa de a dansa. Având în vedere ca trei dintre noi avem job, iar două sunt la facultate, ne-a fost destul de greu şi să muncim şi să ne organizam antrenamentele, dar am reuşit să ajungem pe scena HHI Romania, ceea ce ne-am dorit cu adevarat", a declarat Cristina Crăciun.

Interesant este însă faptul că acestea s-au mobilizat la concursul naţional, deşi pe drum au avut un accident.

"Putem spune că am întâmpinat un incident destul de grav pe drumul Oradea – Bucureşti, având un accident de maşină, dar asta ne-a facut şi mai puternice şi nu ne-am lăsat învinse. Acest nume de trupa a fost ales cu un scop, însemnand "Putere", ceea ce ne-a unit de-a lungul perioadei până a ajunge pe scena HHI România. În urma obţinerii podiumului la HHI România, concursul ne oferă şansa de a reprezenta ţara mai departe, la finala care se va ţine în peerioada 5-10 august 2019, în Phoenix Arizona. Sperăm că vom reuşi să ajungem şi acolo şi să reprezentăm ţara la finalele mondiale ", a mai precizat Cristina Crăciun.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON