URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când am văzut floarea taximetriei orădene comasată pe Centură m-am gândit că au făcut-o ca să se desolidarizeze de colegii lor giboni din Brăila, care au călcat în picioare un client pe principiul „mulți, dar proști”. Dar nu...
Zic şi eu
Adrian Cris
Deşi marginalizat pe lista PSD pentru Parlamentul European 2019-2024, orădeanul Emilian Pavel rămâne un soldăţel cuminte al Partidului, calitate în care a comis două noi trăsnăi. Una comică - pretenţia ca Guvernul Dăncilă (he-he!) să ţină încă 6 luni „preşedenţia” Consiliului UE, pe care Finlanda cică nu va fi în stare s-o preia, alta toxică - o laudă pe Facebook cum că „ne asigurăm că drepturile angajaților români din străinătate, și ale copiilor lor mai ales, nu sunt afectate de diverse politici populiste”.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am o mică plăcere perversă, nemărturisită până acum: îmi place să urmăresc mitingurile electorale. Acele întâlniri dintre "ne prefacem că ne pasă" şi "ne prefacem că vă credem că vă pasă" sunt o combinaţie irezistibilă ce te face să întorci capul, în timp ce, paradoxal, te atrage să priveşti mai departe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 19 martie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 76/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare unei hotărâri definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gastrita este o inflamaţie a mucoasei gastrice (învelişul interior al stomacului). Nu se poate vorbi despre gastrită ca despre o boală singulară, ci despre un grup de boli care au în comun modificări la nivelul mucoasei gastrice şi care se deosebesc clinic între ele.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
30 Noiembrie 2012, 17:00

Handbaliştii de la CSM Oradea, învinşi la Baia Mare în derby-ul penultimei etape din tur

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa orădeană de handbal CSM a fost învinsă joi în deplasare la Baia Mare, în derby-ul penultimei etape din turul de campionat al Seriei B din Divizia A.

Jucătorii orădeni au întâlnit formaţia gazdă, Extrem, care a făcut un joc bun şi a reuşit să se impuncă cu 30-23, după ce la pauză conducea tot cu o diferenţă de 7 goluri, scor 15-8.

Băimărenii au început în forţă acest joc din cadrul etapei a X-a şi în minutul 5 conduceau cu scorul de 4-1. În minutul 13, la scorul de 7-3, s-a petrecut un eveniment nefericit. Petru Pop, antrenorul-jucător al gazdelor, a primit un cot în figură şi s-a ales cu pometele spart, fiind nevoit să fie transportat de SMURD la spital, rana necesitând trei copci.

Jucătorii de la Extrem au părut ambiţionaţi în plus după acest incident şi de la 9-6, din minutul 21, băimărenii au înscris patru goluri consecutive, orădenii nereuşind să puncteze timp de şapte minute, astfel încât scorul a ajuns la 13-6. Diferenţa de 7 goluri s-a păstrat până la pauză, astfel că sfârşitul primei reprize a consemnat scorul 15-8 pentru băimăreni.

Din păcate, nici în repriza a doua elevii antrenorului Sebastian Tudor nu au reuşit un joc mai bun, gazdele demonstrând pofta de joc si cu trei reuşite la foc automat (Gavrilovic - Hosu - Buciuman), băimărenii s-au distanţat la noua goluri în minutul 38, 18-9. Distanţa maximă din repriza a doua a meciului a fost însă de 12 goluri pentru gazde, înregistrată in minutele 51 (28-16, după o suită de patru goluri la rând pentru Extrem) şi 52 (29-17).

Totuşi, în ultimele patru minute de joc, a fost rândul orădenilor să înscrie fără să primească gol, de la 30-20 ajungându-se la 30-23, scor cu care s-a terminat partida.

Principalul marcator al CSM-ului în acest joc a fost Alex Farcaş, autor a 6 goluri, dintre care două din aruncări de la 7 metri. De la gazde s-a remarcat Bera, autor a 7 goluri.

În clasament, de pe urma acestei dispute, CSM Oradea a rămas pe locul IV, cu 10 puncte, în timp ce Extrem Baia Mare, cu 16 puncte, coroborat şi cu faptul că HCM Baia Mare a stat în această etapă, a trecut pe primul loc in serie.


Extrem Baia Mare - CSM Oradea 30-23 (15-8)
Sala polivalentă din Baia Mare
Au arbitrat: Anton Drăgănescu - Adrian Eremia
Observator FRH: Ion Şerbu (Bucureşti)
Aruncări de la 7m: 3-4 (transformate 2-2, au ratat Gavrilovic, respectiv Al. Farcaş şi Avram);
Minute de eliminare: 6-2
Extrem: Viman (15+1 intervenţii), R. Pop - Bera 7, Babici 5 (2 din aruncări de la 7m), Buciuman 4, Hosu 4, Fotache 4, Mirkovic 4, P. Pop 2, Crăciun, Rogoz, Grieze, Gaie, Surducan, Zoicaş, Mirkovic. Director tehnic: Petre Avramescu. Antrenor: Petru Pop
CSM: V. Tcaciuc (11), Bistrian (6) - Al. Farcaş 6 (2), David 4, Iştoc 3, R. Farcaş 3, Avram 3, Stoica 2, Scripnic 1, Macovei 1, Şone, I. Tcaciuc, Papuc, Sava. Antrenor: Sebastian Tudor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • S-au turnat cei 92 de piloţi care vor susţine viaductul drumului rapid de la ieșirea din Oradea spre Biharia (FOTO / VIDEO)
  • Biciclete în aer, în fața Primăriei Oradea: Sute de bicliști au participat la „Critical Mass” (FOTO / VIDEO)
  • Accident grav pe DN 76, în Beiuș. O persoană a decedat, iar alta a fost preluată de elicopterul SMURD. Trafic blocat pe ambele sensuri de mers! (FOTO)
  • Bihorenii participă la atelierul de încondeiat ouă al Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Elevii de la Liceul Nicolae Bolcaş Beiuş, experienţă IT la malul Oceanului Atlantic (FOTO)
  • Accident în Oradea: Un taxi a ajuns cu roţile-n sus pe Republicii. Şoferul şi pasagera au fost transportaţi la spital (FOTO / VIDEO)
  • Cei mai buni elevi din ţară la biologie, reuniţi la Oradea (FOTO)
  • Sărbătoarea artelor: European Music Open aduce la Oradea o pleiadă de personalităţi (FOTO)
  • Haita Raksi: Un cuplu din Salonta îngrijeşte peste 180 de câini abandonaţi, într-un adăpost privat amenajat la marginea oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Final spectaculos pentru centenarul Oradiei: Andra a cântat „tradițional”, soldaţii s-au retras cu torţe, iar artificiile au fost tricolore (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2421 RON
  • 1 EUR = 4.756 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON