URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Septembrie 2018, 13:14

Handbal feminin: CSU Oradea a fost aproape de o surpriză la Reşiţa

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Etapa a II-a a campionatului Diviziei A la handbal feminin a programat-o pe echipa orădeană CSU să evolueze duminică în deplasare, la Reşiţa, în compania formaţiei locale, CSU, o echipă cu pretenţii.

Deşi au avut în faţă un adversar redutabil, elevele antrenoarei Doina Ardelean au fost foarte aproape să producă surpriza. Astfel, la finalul jocului, gazdele s-au impus la diferenţă de doar un gol, cu scorul de 21-20, după ce la pauză au condus însă cu 12-9.

Dacă în prima etapă orădencele au pierdut destul de clar, de această dată, beneficiind şi de aportul a două jucătoare noi, au reuşit să ţină piept, ba chiar se puteau întoarce cu punct sau chiar puncte din deplasarea de la Reşiţa,  din faţa unei candidate la promovare, participantă la barajul de anul trecut pentru accederea în Liga Naţională.

De menţionat că orădencele au ratat şi două aruncări de la 7 metri, dar au avut şi alte inexactităţi la finalizare, precum şi unele pase imprecise.

"Avem jucătoare tinere, dar de viitor, iar la fel ca în anii precedenţi ne adunăm foarte târziu şi pornim cu un handicap faţă de adversarii noştri în primele etape, care au deja două luni de pregătire şi multe jocuri amicale până în acest moment. De aceea mă declar mulţumită că am reuşit să ţinem în şah o echipă bună din seria noastră, iar cu timpul jocul nostru va prezenta îmbunătăţiri. Felicit fetele pentru dăruire, s-a văzut că şi-au dorit mult o victorie, însă campionatul e lung, iar cu timpul vor veni şi succesele", a declarat, la finalul partidei, Doina Ardelean, antrenoarea formaţiei CSU Oradea.

Principala marcatoare pentru bihorence în jocul de la Reşiţa a fost  Maria Ţanc, autoare a 5 goluri.

Iată componenţa echipei CSU Oradea în disputa din etapa a II-a: Adina Sabău, Crina Pintea şi Anca Ardelean – portari; Maria Ţanc 5 goluri, Cristina Abodi 3, Bianca Gaga 3, Cornelia Vrabie 3, Dana Verzea 3, Valeria Motogna 2, Maria Damian 1, Cipriana Petric, Ariane Zegrean, Sabrina Lazea, Alexandra Bande, Alexandra Corondan, Anamaria Hercuţ şi Irina Munteanu. Antrenori: Doina Ardelean şi Cristian Ardelean.

În celelalte partide din etapa a 2-a a Seriei D din Divizia la handbal feminin s-au consemnat rezultatele: CSU de Vest Timişoara – Crişul Chişineu-Criş 34-39 şi CSM Târgu Mureş – Minaur 2 Baia Mare 31-23

În etapa următoare, duminică, 23 septembrie, CSU Oradea va juca pe teren propriu, în compania liderului CSM Târgu Mureş. Meciul este programat de la ora 11.00, în sala de sport a Universităţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON