URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am lipsit câţiva ani din ţară şi, la întoarcere, am aflat de nişte datorii la fisc de care nu aveam habar. Nu fusesem niciodată notificat pentru ele. Pe vremea aceea, ANAF-ul era mai puţin activ ca astăzi, iar tăcerea sa mă făcuse dator cu câteva mii de euro la bugetul de stat, o bună parte fiind penalităţi. Dacă aş fi ştiut de datorii, le-aş fi achitat din timp, astfel că nu s-ar mai fi adunat ditamai purcoiul de bani...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
21 Martie 2020, 17:33

Federațiile naționale de handbal și baschet prelungesc perioada de inactivitate

Federațiile naționale de handbal și baschet prelungesc perioada de inactivitate foto: Silviu Filip
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Federaţiile sportive din România au informat deja că prelungesc perioada de inactivitate, până la ieşirea din starea de urgenţă decretată de preşedintele Klaus Iohannis.

Astfel, după ce Federaţia Română de Handbal a emis un comunicat pe 20 martie, prin intermediul căruia anunţă prelungirea perioadei de suspendare a competiţiilor, o zi mai târziu şi forul baschetbalistic de la Bucureşti a informat cluburile şi asociaţiile sportive despre acelaşi lucru.

"Având în vedere decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe o durată de 30 de zile şi hotărârile Consiliului de Administraţie F.R.H. din 19 martie 2020, Federaţia Română de Handbal anunţă prelungirea perioadei de sistare a competiţiilor de handbal din România până la ieşirea din starea de urgenţă", a transmis conducerea Federaţiei Române de Handbal.

Ca urmare a acestei decizii, s-a amânat Final Four-ul Cupei României Fan Courier – masculin, programat iniţial pentru perioada 4-5 aprilie, precum şi Turneul final de Junioare 1, din 8 – 12 aprilie, pentru date ce vor fi stabilite ulterior, pe măsură ce detaliile legate de situaţia curentă se vor modifica.

De asemenea, Federaţia Română de Handbal a hotărât să amâne şi Adunarea Generală Ordinară din 10 aprilie, pentru o dată ulterioară, la care prezenţa într-un spaţiu închis a unui număr minim de 200 de persoane va fi din nou posibilă. Totodată, s-a amânat şi Final Four-ului Cupei României Fan Courier – feminin (24 – 25 aprilie), pentru o dată momentan nestabilită.

"F.R.H. transmite membrilor afiliaţi că va continua să monitorizeze evoluţia situaţiei privind răspândirea COVID-19, măsurile implementate de autorităţi, precum şi consecinţele acestora asupra activităţii handbalistice şi a tuturor celor implicaţi. Astfel, F.R.H. se află într-un proces continuu de analizare a scenariilor posibile pentru a putea finaliza sezonul competiţional 2019-2020, cu toate competiţiile organizate sub egida sa. În acest sens şi indiferent de scenariul care va putea fi aplicat, activitatea competiţională se va relua în termen de 7 zile de la reinstaurarea stării de normalitate", mai transmite conducerea federaţiei naţionale de handbal, pe site-ul oficial.

Reamintim că la nivel de seniori, Oradea are două echipe de handbal care se află în perioadă de inactivitate, băieţii de la CSM şi fetele de la CSU.

La rândul ei, Federaţia Română de Baschet a anunţat prelungirea perioadei de suspendare a Ligii Naţionale de baschet masculin, printr-o decizie a Comitetului de pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul federaţiei, luată vineri, 20 martie.

Iniţial, atât federaţia de handbal, cât şi cea de baschet şi-a suspendat activitatea până pe data de 31 martie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3983 RON
  • 1 EUR = 4.8254 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON