URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Septembrie 2010, 13:46

FC Bihor în faţa primului examen pe teren propriu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: url

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: name

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

Eliminată surprinzător şi totodată prematur din Cupa României, de Luceafărul II, FC Bihor, care a debutat cu dreptul în campionat prin victoria din prima etapă de la Turda, va susţine sâmbătă al doilea joc din actualul sezon urmând să întâlnească echipa Voinţa Sibiu, o echipă nou promovată în liga secundă.

Chiar dacă este cea mai tânără echipă din liga secundă, FC Bihor este creditată cu prima şansă în partida care se va disputa cu începere de la ora 11 pe Stadionul Municipal Iuliu Bodola.

"Cei din teren trebuiau să rezolve meciul cu Luceafărul II. Mentalitatea de învingător nu se cumpără de la magazin. Au intrat în teren deja învingători şi asta ne-a costat în ciuda eforturilor mele prin care le-am transmis că meciul este dificil şi nu este jucat din minutul 1", a spus antrenorul Gheorghe Ghiţ despre meciul cu Luceafărul 2 de marţi, când orădenii au pierdut cu 0-1 şi au fost eliminaţi din Cupa României.

"Meciul cu Voinţa Sibiu este mult mai important, fiind un meci de campionat, obiectivul nostru principal. Suntem pregătiţi, va fi un alt meci, o altă abordare şi o altă atmosferă", a adăugat Ghiţ, convins că echipa sa va reuşi să bată sâmbătă o echipă ce va veni la Oradea să se apere.

Suveniruri pentru spectatori

Organizatorii au pregătit peste 1.500 de suveniruri pentru spectatorii care vor veni sâmbătă la meci. Au fost distribuite peste 5.000 de pliante în tot judeţul Bihor pentru ca toată lumea să ştie că "FC Bihor e mai mult decât fotbal". De asemenea, de la ora 9:30, pe terenul sintetic, de lângă stadion, toţi copiii care vor avea echipament sportiv pot efectua un antrenament gratuit cu antrenorii de la FC Bihor.

Totodată, între terenul mare şi cel sintetic vor funcţiona chioşcuri cu alimentaţie publică, astfel că la meciurile lui FC Bihor se va merge deja ca la o sărbătoare.

Biletele şi abonamentele au fost puse în vânzare în patru puncte din oraş: Lotus, Piaţa Magnoliei, strada Republicii şi sediul clubului.

Pe de altă parte, noul ofiţer de presă al clubului va fi Ioan Sferlea. Acesta va intra în atribuţiuni începând de luni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON