URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Iunie 2011, 15:36

FC Bihor contestă la TAS hotărârea de neacordare a licenţei pentru Liga I

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urma şedinţei controversate de luni de la Casa Fotbalului, clubul FC Bihor a aflat, alături de FC Timişoara şi Gloria Bistriţa, că are nevoie de licenţă pentru a evolua în liga I, iar cum aceasta nu i-a fost acordată de Comisia de Apel, în urma apelului intentat de Viorel Duru, are acum o posibilitate de a contesta măsura de neacordare a licenţei la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.

Practic, acest amendament, care permite cluburilor să atace hotărârile definitive ale comisiilor de licenţiere de la FRF, este singura noutate adusă de şedinţa Comitetului Executiv de luni în ceea ce priveşte procesul de licenţiere.

Pe adresa clubului orădean a sosit, de altfel, luni seară, remisă prin fax, o notificare care informează clubul FC Bihor de această posibilitate de a se adresa la TAS. "În cel mai scurt timp posibil ne vom adresa la TAS, cu speranţa rezolvării într-un mod favorabil a problemei noastre", a declarat preşedintele Şerban Morcan.

În cursul zilei de marţi, oficialii clubului orădean şi-au propus să facă demersurile pentru a sesiza Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Cum noua ediţie a campionatului Ligii I va debuta peste o lună, pe data de 22 iulie, echipa orădeană îşi vede de pregătiri, în speranţa că va putea evolua în primul eşalon încă de atunci.

Pe de altă parte, de luni, 20 iunie, componenţii formaţiei "roş-albastre" se află în cantonament la Băile Felix, unde susţin câte două antrenamente pe zi, primul dimineaţa, care cuprinde pregătirea fizică, iar cel de-al doilea după amiaza, rezervat pregătirilor tehnico-tactice.

Pe lângă cei trei jucători aduşi de la UTA, Voiculeţ, Diarra şi Tânc, în pregătiri cu FC Bihor se mai află şi fundaşul central sârb Dragan Zarkovic, venit în probe din prima ligă sârbă.

"Noi ne vedem de treaba noastră, avem un program de pregătiri bine structurat, pe care îl urmăm, sperând, în acelaşi timp, că din iulie vom evolua în liga I", a declarat antrenorul Gheorghe Ghiţ. În Felix, orădenii vor râmâne până pe data de 3 iulie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON