URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Ianuarie 2011, 09:17

FC Bihor a câştigat şi cel de-al doilea meci din Ungaria

FC Bihor a câştigat şi cel de-al doilea meci din Ungaria Adrian Mărkuş (la minge) nu s-a dezminţit nici în partida de sâmbătă cu Ujpest, marcând ambele goluri care au adus victoria clubului fanion al judeţului (foto arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa orădeană de fotbal şi-a continuat parcursul bun al meciurilor amicale pe care le susţine în cantonamentul din Ungaria, la Debrecen. Sâmbătă, elevii antrenorului Gheorghe Ghiţ au întâlnit echipa Ujpest Budapesta, formaţie pe care au reuşit să o învingă cu scorul de 2-1, după ce la pauză o conduceau cu 1-0.

Şi de data aceasta, atacantul Adrian Mărkuş a fost golgheterul echipei, prin cele două reuşite, din minutele 12 şi 52. Primul gol a survenit ca urmare a unei lovituri de colţ executată de Cătălin Chiş, iar cel de-al doilea a fost înscris după o pasă filtrantă a lui Florean.

Golul formaţiei maghiare a fost marcat în partea a doua, în minutul 70, dintr-o lovitură de la 11 metri. Tot în partea a doua, însă, FC Bihor a trecut pe lângă majorarea scorului, după ce noile "achiziţii" Cristian Cigan şi Cosmin Iuhas au trimis mingea în bară.

Tehnicianul Gheorghe Ghiţ a început partida în formula: Pogacsics - Moraru, Deaconescu, Muscă, Lupu - Danci, Chiş, Coroian - Florean, Markuş şi Bârză. În partea a doua, antrenorul orădean a rulat întreg lotul avut la dispoziţie, pe teren intrând Fildan, Stroescu - Oltean, Sorian, Hadji, Ionescu, Ţoca, Iuhas, M. Popa, Petrache, Sulea, F. Pop, Hering, Achim, Cr. Cigan şi Birtalan.

Următorul meci, şi ultimul din cantonamentul de la Debrecen pentru FC Bihor, se va desfăşura miercuri, 2 februarie, cu începere de la ora 12, în compania formaţiei Gloria Arad.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON