URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Noiembrie 2019, 19:55

Echipa de cadeţi de la LPS CSS Bihorul Oradea este din nou campioană naţională la judo

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tinerii sportivi de la LPS CSS Bihorul au cucerit titlul naţional la întrecerile Finalei Campionatului Naţional de judo, pentru echipe de cadeţi (sportivi sub 18 ani), de la Deva.

Competiţia, desfăşurată pe 2 noiembrie, în Sala Sporturilor din Deva, a reunit la start 10 echipe, printre ele şi campioana naţională en-titre, LPS CSS Bihorul Oradea, care avea ca obiectiv păstrarea titlului naţional, cucerit în 2018.

Judoka orădeni au avut evoluţii convingătoare, câştigând în grupă cu LPS "Mircea Eliade" Bucureşti, cu un scor categoric, 5-0. Apoi, în semifinale, au întâlnit echipa CSU LPS Focşani, în faţa căreia s-au impus tot cu categoricul scor de 5-0.

"A urmat o finală foarte disputată", după cum a declarat antrenorul Emil Morar, între LPS CSS Bihorul Oradea şi CSM FC Argeş Piteşti, ambele formaţii având în componenţă sportivi valoroşi şi experimentaţi, majoritatea dintre ei componenţi ai loturilor naţionale de cadeţi.

În cele din urmă, orădenii s-au impus cu scorul de 3-2, păstrând la Oradea titlul de campioană naţională de echipe cadeţi, câştigat anul trecut la Miercurea Ciuc.

În finală, punctele decisive au fost câştigate de Robert Boldiş (66 kg), David Fodor (73 kg) şi Alex Creţ (+ 81 kg).

În clasamentul final, LPS CSS Bihorul Oradea a ocupat locul I şi a cucerit titlul de campioană naţională. Pe poziţia secundă s-a clasat CSM FC Argeş Piteşti, iar pe locul III, CSU LPS Focşani şi CSM CSS CFR Ploieşti. 

Echipa orădeană - pregătită de prof. Emil Morar, Dan Faşie şi Alexandru Goncearenco - a avut următoarea componenţă: Andrei Pasare şi Paul Morar (la 60 kg), Robert Boldiş şi Raul Costin (66 kg), David Fodor şi Angel Vasiloni (73 kg), David Mitran şi Arian Fălăuş (81 kg), Alex Creţ şi David Turc (+ 81 kg).

Duminică, tot în Sala Sporturilor din Deva, s-a desfăşurat Finala Campionatului Naţional de Judo Ne Waza (luptă la sol) pentru cadeţi, unde din nou orădenii şi-au păstrat blazonul, reuşind să obţină patru medalii, dintre care două de aur, una de argint şi una de bronz.

Campioni naţionali au devenit Alex Creţ (+ 81 kg) şi Robert Boldiş (66 kg). Vicecampioană naţională a devenit Sarolta Lungu (+ 63 kg). În fine, locul III şi medalia de bronz a fost adjudecată de David Fodor (81 kg).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON