URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 15 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Este evident că, după marele război al tranșeelor cu pasaje subterane și girații îngropate, urmează  bătălia pentru parcări. Însă ideea de a lăsa pe mâna unui investitor specializat această afacere trebuie analizată cu foarte mare atenție, în niciun caz după sistemul „da, șefu’, am înțeles, să trăiți!”.
Zic şi eu
Adrian Cris
Duminică, prima oară în ultimii 30 de ani, am avut cu adevărat din ce alege la Preşedinţie, nu doar „răul mai mic”, ci şi binele, să zic aşa. Electoratul de dreapta (spre deosebire de simpatizanţii unor Dăncilă, Diaconu, Cumpănaşu etc, ale căror exigenţe sunt modeste) a acuzat, însă, o altă premieră, ruşinoasă: lipsa dezbaterii, a confruntării între pretendenţi...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când vorbim despre rasism avem tendinţa de a vorbi la persoana a II-a sau a III-a. Privindu-ne în oglindă, rasismul nu se vede ca un rid şi nici nu ustură ca o zgârietură. La fel şi xenofobia. Iar discriminarea nu se vindecă cu alifii sau pastile. Rasism, xenofobie, discriminare - păcate pe care le punem în cârcă altora fiindcă oglinda în care ne reflectăm este fermecată şi ne arată doar ce vrem să vedem noi...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Infarctul miocardic acut (IMA) reprezintă necroza ireversibilă a unei părţi din miocard, aproape întotdeauna datorită aterosclerozei coronariene. Mecanismul de producere este scăderea bruscă a fluxului sanguin coronarian în urma fisurării şi ruperii unei plăci ateromatoase de la nivelul unei artere coronare afectate în prealabil de ateroscleroză, fapt ce determină formarea unui tromb care obturează artera şi necroza ulterioară a teritoriului deservit de această arteră.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
23 Iulie 2019, 15:19

Două locuri I şi un loc II pentru bihoreni la etapa a III-a a Campionatului Naţional de Karting CNKS (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În perioada 18-20 iulie, la Târgu Secuiesc, s-au desfăşurat întrecerile cele de-a treia etapă de karting din cadrul Campionatului Naţional CNKS, competiţie organizată în colaborare cu Karting Masters Romania.

Întrecerile au avut loc pe circuitul Skat kart din Târgu Secuiesc, unde judeţul Bihor a fost reprezentat de trei piloţi, antrenaţi de prof. Dănuţ Ciuhandu.

La categoria 125 cm KFJ, ambiţiosul pilot orădean Antonio Cohuţ - care a dominat toate antrenamentele, calificările şi cursa finală, deşi la start a rămas pe locul 3 -  a reuşit în primul tur să-i depăşească pe cei doi piloţi din faţa sa, fără nicio problemă, obţinând locul I. Mai mult decât atât, el a doborât şi recordul de viteză pe acest circuit la această categorie.

La grupa Mini junior cu motoare de 60 cm, Bihorul a fost reprezentat de curajosul orădean Ivan Indrieş, care deşi la start a rămas pe locul 2, după o luptă de 5 tururi a reuşit să treacă în frunte şi să  câştige locul 1.

Şi la cea mai mică categorie, Promo BB cu motoare de  50 cm, orădeanul Raul Secară a reuşit să teremine pe locul 2, cu toate că are doar 5 ani şi a fost debutant  la această categorie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3343 RON
  • 1 EUR = 4.7669 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON