URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 24 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea, a venit cu o găleată de cenușă pe care și-a pus-o în cap. După trei ani şi jumătate de șefie, și-a dat seama că la instituția pe care și el o conduce sunt fel de fel de loaze de partid care nu fac nimic. Aflăm că în 2018 au rămas necheltuiți aproape 100 milioane lei, iar anul trecut 52 milioane.
Zic şi eu
Adrian Cris
Partid-balama, care s-a obişnuit să-şi ofere „serviciile” când PNŢCD şi PNL, când PD-PDL, când PSD, UDMR nu trăieşte decât din parazitarea partidelor întemeiate sau măcar justificate ideologic, oferindu-le în Parlament, în Consiliile Judeţene şi în Consiliile Locale voturile pentru încropirea unor majorităţi, în schimbul atât al discriminărilor pozitive oferite minorităţii, cât mai ales al privilegiilor pentru liderii acesteia.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Colica renală este o durere intensă la nivelul regiunii lombare şi abdominale determinată de obstacole organice sau funcţionale ale rinichilor şi căilor urinare. Obstacolele organice cele mai dese sunt calculii mobili din litiaza renală, cheagurile de sânge sau fragmentele de puroi din infecţiile cronice sau tumorile renale şi stenozele ureterale (modificări ale calibrului ureteral) din tuberculoza renală. Cele funcţionale sunt reprezentate de spasme ale musculaturii căilor urinare, care pot fi independente sau asociate cu obstacolele organice.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
23 Octombrie 2018, 18:29

CSM Oradea a suferit, la Sibiu, prima înfrângere din noua ediţie de campionat

CSM Oradea a suferit, la Sibiu, prima înfrângere din noua ediţie de campionat foto: arhiva CSM Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formaţia CSM Oradea a suferit, luni, surprinzător, primul eşec din noua ediţie a campionatului Diviziei A la handbal masculin. Formaţia antrenată de George Tăutu a evoluat la Sibiu, pe terenul ultimei clasate, echipa locală HC, în faţa căreia a fost nevoită să se recunoască învinsă la o diferenţă de trei goluri.

Jocul, care s-a desfăşurat la Sala Transilvania din Sibiu şi a contat pentru etapa a 5-a din Seria D a eşalonului secund, s-a încheiat cu scorul de 32-29 în favoarea gazdelor.

Echipa sibiană a condus ostilităţile, câştigând prima repriză cu scorul de 19-17. În repriza secundă, însă, după cum relatează şi site-ul clubului CSM Oradea, defensivele ambelor formaţii au fost mai bune. Sibienii au înscris totuşi şi de această dată de mai multe ori, şi astfel, în final s-ay imps cu scorul de 32-29.

Chiar dacă acesta a fost cel de-al doilea eşec consecutiv în toate competiţiile pentru CSM în acest sezon, orădenii rămân pe primul loc în clasamentul Seriei D a campionatului Diviziei A, cu 12 puncte.

În celelalte două dispute ale etapei a 5-a din această serie, CSM Sighişoara s-a impus în deplasare, cu scorul de 19-16, pe terenul celor de la AHC Potaissa II Turda, în timp ce HC Szejke Odorhei a învins cu 31-20 formaţia CS Minaur II Baia Mare

În ierarhia la zi, CSM Oradea, cu 12 puncte, este urmată de HCM Sighişoara, care a totalizat 9 puncte şi de HC Szejke Odorhei, cu 7 puncte.

După această rundă, competiţia ligii secunde a handbalului masculin românesc se va întrerupe pentru o săptămână, etapa a 6-a urmând a fi programată la finele primei săptămâni din luna noiembrie, atunci când CSM Oradea va juca în deplasare, cu HC Szejke Odorhei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3101 RON
  • 1 EUR = 4.779 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON