URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Februarie 2020, 00:31

CSM Oradea a învins Steaua şi a cucerit trofeul Cupei României la polo! (FOTO)

CSM Oradea a învins Steaua şi a cucerit trofeul Cupei României la polo! (FOTO) (Sursa foto: Facebook CSM Oradea Polo)
CSM Oradea a învins Steaua şi a cucerit trofeul Cupei României la polo! (FOTO) foto: Facebook / CSM Oradea Polo
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poloiştii de la CSM Oradea au dat lovitura vineri seară şi au obţinut cea mai mare performanţă pe plan naţional din ultimii ani. Spre surpriza multora, jucătorii echipei orădene au învins Steaua în finala Cupei României, adjudecându-şi trofeul.

Turneul Cupei României s-a desfăşurat tocmai în fieful Stelei, la Bazinul Ghencea.

În ultimul act, marea finală de vineri seară, formaţia pregătită de antrenorii Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu i-a învins pe stelişti cu scorul de 12-11, după loviturile de departajare.

Jucătorii de la CSM au început foarte bine partida, au înscris primele goluri şi au condus cu 3-0, însă în prima pauză au intrat în avantaj cu 4-2.

În secvenţa secundă, bucureştenii au revenit, au marcat ei patru goluri, faţă de numai unul al orădenilor, ceea ce a făcut ca la jumătatea disputei gazdele să conducă cu 6-5.

Sfertul al treilea a adus o luptă crâncenă, însă e de apreciat apărarea echipei CSM, care a funcţionat foarte bine, orădenii neprimind gol în acest interval, în timp ce în atac au înscris o singură dată. Astfel, în ultima pauză scorul a fost egal, 6-6.

Bucureştenii au început mai bine ultima secvenţă, au înscris de două ori, au condus astfel cu 8-6, dar orădenii au reuşit să egaleze în penultima secundă din timpul regulamentar, rezultat 8-8.

Conform regulamentului competiţiei, pentru departajare şi stabilirea învingătoarei, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare de la 5 metri.

La penalty-uri, CSM Oradea a înscris toate cele patru lovituri pe care le-a executat, în timp ce steliştii au marcat numai de trei ori, o dată a trimis în bară, iar ultima lovitură a parat-o portarul Gojko Pijetlovic. Astfel, formaţia bihoreană au câştigat finala cu scorul de 12-11, reuşind cea mai mare performanţă pe plan intern în ultimii ani.

Este cel de-al patrulea trofeu al Cupei României cucerit de CSM Oradea, după cele din anii 2012, 2013 şi 2016.

"Am avut o zi perfectă, am jucat foarte bine. Am avut încredere în noi, am rezistat până la sfârşit şi, iată, a venit şi premiul pe care zice eu, cred că l-am meritat din plin. Noi am venit la Bucureşti cu gândul de a pregăti semifinala cu Ortigia din cupele europene, de sâmbăta viitoare, am venit cu gândul să jucăm finala şi să jucăm bine. Ştiam deja de o vreme încoace că diferenţa dintre noi şi Steaua nu mai e atât de mare, iar astăzi s-a dovedit că suntem pe drumul cel bun", a declarat, după partidă, antrenorul principal al CSM-ului, Dorin Costrăş.

De menţionat că "CSM Oradea a cucerit Cupa României cu doar doi jucători străini în componenţă, Gojko Pijetlovic şi Yusuke Inaba, o formula utilizată, de altfel, de-a lungul întregului sezon", după cum precizează site-ul clubului bihorean.

Pentru poloiştii de la CSM Oradea urmează acum meciul din semifinalele LEN EuroCup, în compania italienilor de la CC Ortigia, partidă care va avea loc sâmbăta viitoare, pe 22 februarie, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON