URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 21 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
28 Aprilie 2018, 23:31

CSM CSU Oradea s-a impus cu 72-62 pe terenul Stelei și a încheiat Top 6 din Liga Națională pe locul 3

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au încheiat aşa cum şi-au dorit evoluţia din Grupa locurilor 1-6 a Ligii Naţionale. Bihorenii s-au clasat pe locul III şi, în cazul unei eventuale calificări în semifinale, vor evita Clujul în penultimul act.

Asta s-a întâmplat, întrucât, sâmbătă, în ultima rundă din Top 6, elevii antrenorului Cristian Achim s-au impus la o diferenţă de 10 puncte în meciul de la Bucureşti, cu Steaua, în timp ce clujenii au reuşit să învingă la mai mult de opt puncte la Sibiu.

În sala Mihai Viteazul din Capitală, orădenii şi-au luat revanşa după înfrângerea de la Oradea, din turul Grupei locurilor 1-6, câştigând cu scorul de 72-62, pe terenul bucureştenilor.

Meciul a început bine pentru trupa pregătită de Cristian Achim, care după primele zece minute conducea cu 13-8. În sfertul II, steliştii au mai redus din handicap, şi-au adjudecat aceste minute cu 21-18, astfel că în pauza mare s-a intrat cu scorul de 31-29 în favoarea bihorenilor.

În jumătatea a doua, primele zece minute, aferente sfertului III, au fost foarte echilibrate, steliştii au marcat 17 puncte, iar orădenii 16, astfel că la ultima pauză CSM CSU conducea doar cu un singur punct, scor 47-46.

În ultimele zece minute, echipa orădeană a ştiut să gestioneze din nou foarte bine situaţia din teren, a marcat 25 de puncte, faţă de doar 16 pentru Steaua, şi s-a impus în final cu scorul de 72-62. Astfel, CSM CSU a terminat Top 6 pe locul III.

Principalul marcator a fost de această dată Bogdan Ţîbîrnă, cu 17 puncte. El a fost urmat de Kristopher Jameil Richard şi Sean Morgan Denison, cu câte 11 puncte fiecare.

De la stelişti, cel mai eficace s-a dovedit a fi Brandon Taylor, cu 20 de puncte înscrise.

Prin faptul că au încheiat pe locul III Grupa locurilor 1-6, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea vor evolua în primul tur din play-off cu BCM U FC Argeş Piteşti, ocupanta poziţiei a VI. Primele două meciuri vor avea loc la Oradea, dar şi al cincilea, dacă va mai fi nevoie de el, se va desfăşura tot pe terenul CSM-ului. În acest fel, bihorenii au evitat Timişoara, în primul tur, dar şi Clujul, în semifinale, dacă se vor califica până acolo. Aceasta pentru că U BT Cluj s-a impus sâmbătă la o diferenţă mai mare de opt puncte, de cât avea nevoie, la Sibiu, unde a câştigat cu 88-70 şi s-a clasat pe primul loc în TOP 6.


CSM Steaua Eximbank Bucureşti – CSM CSU Oradea 62-72 (8-13, 21-18, 17-16, 16-25)

Sala: Mihai Viteazul (Bucureşti)
Spectatori: 200
Arbitri: Alexandru Olaru, Bogdan Podar şi Valentin Negrea
Comisar FRB: Svetlana Simion

Marcatori CSM Steaua Eximbank: Brandon Taylor 20 puncte, Randal Alan Falker 10, Jermaine Jonte Flowers 8, Marius Runkauskas 7, Pavel Marinov 5, Luka Lapornik 5, Iuri Fraseniuc 3, Vlad Negoiţescu 2 şi Cătălin Lucian Baciu 2 puncte. Antrenor: Jukka Mikael Toijala

Marcatori CSM CSU Oradea: Bogdan Ţîbîrnă 17 puncte, Kristopher Jameil Richard 11, Sean Morgan Denison 11, Bogdan Nicolescu 9, Martin Gilbert Zeno 8, Andrei Mandache 6, Vaidas Kariniauskas 6 şi Arturas Valeika 4 puncte. Au mai jucat: Stefan Nikolic, Mihai Gavrilă, Tudor Fometescu şi Laszlo Lazar. Antrenor: Cristian Achim.


Etapa a X-a (ultima) din Grupa locurilor 1-6:

CSM Steaua Eximbank Buc. - CSM CSU Oradea 62-72

BC SCM Timişoara - BCMU FC Argeş Piteşti 82-70

BC CSU Sibiu - U-Banca Transilvania Cluj 70-88


Clasament final Grupa locurilor 1-6:

1.

U-Banca Transilvania Cluj

23/9

55

2.

BC CSU Sibiu

23/9

55

3.

CSM CSU Oradea

22/10

54

4.

CSM Steaua Eximbank Buc.

21/11

53

5.

BC SCM Timişoara

20/12

52

6.

BCMU FC Argeş Piteşti

15/17

47


Clasament final Grupa locurilor 7-12:

1.

SCMU Craiova

18/12

48

2.

CS Phoenix Galaţi

17/13

47

3.

BC Timba Timişoara

9/21

39

4.

CS Politehnica Iaşi

5/25

35

5.

CS Dinamo Bucureşti

3/27

33

6.

BC Mures Tg Mureş

6/16

28


Programul primului tur din play-off:

U-Banca Transilvania Cluj - CS Phoenix Galaţi

BC CSU Sibiu - SCMU Craiova

CSM CSU Oradea - BCMU FC Argeş Piteşti

CSM Steaua Eximbank Buc - BC SCM Timişoara

Primele două partide din seria jocurilor CSM CSU Oradea – BCM U FC Argeş Piteşti, contâd pentru primul tur al play-off-ului sau sferturile de finală ale Ligii Naţionale, se vor desfăşura la Arena "Antonio Alexe" din Oradea, joi, 3 mai, de la ora 18, şi sâmbătă, 5 mai, de la o oră care nu a fost stabilită încă.

Sistemul de disputare al sferurilor de finală este "cel mai bun din cinci partide".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Dublu sau nimic! Bloc de 19 etaje în Oradea, construit printr-un proiect ambițios al magnatului Viorel Micula. Vezi cum va arăta! (FOTO)
  • Accident grav în Sîntandrei: Două persoane rănite, după ce un Audi s-a lovit cu un Peugeot (FOTO/VIDEO)
  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)
  • Morţii cu morţii: Drumul între DN 79 şi cimitirul din Nojorid, presărat cu buruieni înalte de 2 metri! (FOTO)
  • Accident grav pe DN 1: Un bărbat a murit şi o femeie este în stare gravă, după ce o maşină s-a ciocnit cu un autocar (FOTO/VIDEO)
  • Culturi distruse: Grindina a făcut pagube enorme în mai multe localităţi din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • Meciuri internaţionale atractive, la turneul internaţional de box 'Memorialul Nicolae Talpoş' (FOTO)
  • The Lion Kings: Campionii României la baschet au prezentat trofeul în faţa fanilor orădeni, fiind primiţi cu aplauze şi confetti (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON