URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Noiembrie 2019, 09:59

CSM CSU Oradea întâlneşte diseară campioana Elveţiei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea s-au deplasat în Elveţia, unde, miercuri seara, se vor duela cu echipa Fribourg Olympic Basket, campioana acestei ţări. Jocul, care va conta pentru etapa a III-a din Grupa D a FIBA Europe Cup, se va desfăşura miercuri cu începere de la ora 21.

În primele două etape ale grupei, formaţia antrenată de Cristian Achim a obţinut victorii şi ocupă primul loc în clasament. De partea cealaltă, formaţia elveţiană are o victorie şi o înfrângere, dar "vine după un succes obţinut în condiţii extreme, după ce a pierdut doi jucători în timpul meciului de la Sibiu", după cum notează site-ul clubului CSM, în avancronica partidei.

Ambele echipe au avut o săptămână trecută reuşită. CSM CSU Oradea a repurtat două victorii în deplasare, în Turcia, pe terenul lui Bahcesehir, şi apoi la Piteşti, în Liga Naţională, după o prestaţie solidă. La rândul său, Fribourg a câştigat în competiţia internă, având o serie de trei victorii în toate competiţiile.

Din nou, CSM CSU Oradea s-a deplasat fără jucătorul Bobe Nicolescu, el fiind în continuare indisponibil după accidentarea suferită la spate.

În schimb, delegaţia orădeană în Elveţia îl cuprinde şi pe Enzo Vescan, un junior în vârstă de 17 ani, sportiv ce a participat în această vară la Campionatul European U18 masculin Divizia B, competiţie găzduită de Oradea.

De cealaltă parte, elveţienii de la Fribourg Olympic au perfectat două transferuri înaintea acestui meci. "Este vorba despre Marco Lehmann şi Juwan James. Un fundaş, respectiv un pivot, dar rămâne de văzut dacă aceştia vor fi utilizaţi în partida de miercuri", după cum se mai precizează pe site-ul clubului CSM.

Partida de miercuri seara din Elveţia va putea fi urmărită în transmisiune directă pe canalul YouTube al FIBA, cu începere de la ora 21.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON